Poenaru: Majoritatea suntem la final de contract, inclusiv eu, vom vedea ce va fi / Grozavu: Îmi doresc să rămân la Sfântu Gheorghe, vreau să obţinem rezultate cât mai bune

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poenaru: Majoritatea suntem la final de contract, inclusiv eu, vom vedea ce va fi / Grozavu: Îmi doresc să rămân la Sfântu Gheorghe, vreau să obţinem rezultate cât mai bune

Antrenorii Ilie Poenaru şi Leo Grozavu sunt la final de contract. Dacă Poenaru nu şi-a exprimat clar dorinţa de a rămâne la Academica Clinceni, Leo Grozavu a afirmat că vrea să continue la Sepsi OSK. Cele două echipe s-au întâlnit, joi seară, în meci direct, ilfovenii impunându-se cu scorul de 2-1.

„Mă bucur că am pus în practică tot ce am lucrat cu băieţii. Jucătorii merită toate felicitările, mai ales că noi nu mai avem vreun obiectiv. Mă bucur că ei dau dovadă de profesionalism, am un vestiar greu, unit. Mai avem un meci săptămâna viitoare, le-am dat o primă de trei zile libere, merită. Sunt mândru de ce am făcut aici, ce am reuşit alături de ei. Majoritatea suntem la final de contract, inclusiv eu, vom vedea ce va fi. Ne reorganizăm, discutăm, important este să terminăm cu bine şi meciul de la Craiova”, a declarat Poenaru la televiziunile care transmis Liga I.

În schimb, Leo Grozavu şi-a exprimat clar dorinţa de a rămâne: „Ne-am pierdut puţin luciditatea, concentrarea, poate motivaţia, mai ales după meciul de aseară. Cred că am făcut o partidă bună, chiar dacă rezultatul a fost nefavorabil. Va fi o vară cu multe schimbări, e mult de muncă. Va trebui să fim foarte atenţi, inspiraţi în alegerea celor care vin. Ce am făcut noi anul acesta nu e întâmplare, dar nu înseamnă că e normalitate. Îmi doresc să rămân la Sfântu Gheorghe, vreau să obţinem rezultate cât mai bune”.

Formaţia Academica Clinceni a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, echipa Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, într-un meci contând pentru etapa a IX-a, penultima, a play-off-ului Ligii I.

Pentru Academica au marcat Tănase ’15 şi Chunchukov ’54, în timp ce pentru Sepsi a punctat Aganovici ’13.

 

 

Știri similare

Legea care aprobă o OUG privind acordarea unor vouchere pentru a sprijini copiii în practicarea sportului de performanţă, promulgată

Legea care aprobă o OUG privind acordarea unor vouchere pentru a sprijini copiii în practicarea sportului de performanţă, promulgată

Sport

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 176/2020 pentru modificarea art. 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 157/2020 privind acordarea unui ajutor financiar sub formă de voucher pentru încurajarea şi sprijinirea copiilor în practicarea sportului de performanţă, informează Administraţia Prezidenţială....

Vizualizări: 461, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Buffon a câştigat Cupa Italiei atât cu Chiesa-tatăl, cât şi cu Chiesa-fiul

Buffon a câştigat Cupa Italiei atât cu Chiesa-tatăl, cât şi cu Chiesa-fiul

Sport

Portarul Gianluigi Buffon, câştigător pentru a şasea oară a Cupei Italiei, a reuşit să cucerească trofeul atât cu Enrico Chiesa (50 de ani acum), în 1999, când era la Parma, cât şi cu fiul acestuia, Federico Chiesa (23 de ani), în acest sezon, cu Juventus, informează AFP....

Vizualizări: 452, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CS Medgidia ratează Cupa României la volei feminin, astfel că adversara sa, Medicina Tg. Mureş, e calificată în sferturi

CS Medgidia ratează Cupa României la volei feminin, astfel că adversara sa, Medicina Tg. Mureş, e calificată în sferturi

Sport

Echipa de volei feminin CS Medgidia ratează prezenţa la turneul final al Cupei României, la Cluj-Napoca, unde joi urma să joace în optimi cu Medicina Tg. Mureş. Acuzând numeroase cazuri de infectare cu Covid-19, CS Medgidia a anunţat neparticiparea, astfel că adversara sa din optimi se va califica fără joc în sferturile de finală. ...

Vizualizări: 397, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rusul Umar Kremlev a fost ales preşedinte al AIBA

Rusul Umar Kremlev a fost ales preşedinte al AIBA

Sport

Rusul Umar Kremlev a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Asociaţiei Internaţionale de Box Amator (AIBA). El va avea ca misiune redresarea forului plin de datorii şi privat de propriul turneu olimpic la JO de la Tokyo, relatează Le Figaro....

Vizualizări: 415, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atacantul Hadi Sacko la CFR Cluj

Atacantul Hadi Sacko la CFR Cluj

Sport

Clubul CFR 1907 Cluj a anunţat, vineri, oficial transferul atacantului Hadi Sacko....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Eriksen a primit defibrilatorul. Cariera lui în Italia este aproape terminată

Eriksen a primit defibrilatorul. Cariera lui în Italia este aproape terminată

Sport

Mijlocaşul danez Christian Eriksen, vicima unui stop cardiac la meciul cu Finlanda, a fost operat, joi, pentru instalarea unui defibrilator, informează gazzetta.it. Jucătorul va fi externat vineri. Boala sa ar fi putut fi cauzată de miocardită. Dacă inserarea dispozitivului este definitivă, el nu va mai putea juca în Serie A....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Andy Murray s-a retras de la Miami Open

Andy Murray s-a retras de la Miami Open

Sport

Tenismenul britanic Andy Murray, fost lider ATP, dar acum pe locul 119 mondial, nu va participa la turneul de 1.000 de puncte de la Miami, din cauza unei accidentări la muşchii inghinali, informează Reuters....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă