Pilotul Jason Dupasquier a decedat

Vizualizări: 488, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Pilotul Jason Dupasquier a decedat

Pilotul elveţian de Moto3 Jason Dupasquier, care a suferit un grav accident, sâmbătă, în calificările Marelui Premiu al Italiei de la Mugello, a murit, duminică, la vârsta de 19 ani, a anunţat promotorul Campionatului Mondial de motociclism viteză, într-un comunicat, potrivit lefigaro.fr.

„În ciuda eforturilor echipei medicale a circuitului şi a tuturor celor care au avut apoi grijă de pilotul elveţian, spitalul (n.r. – Careggi, din Florenţa, unde fusese transportat) a anunţat că Dupasquier a decedat din păcate, din cauza rănilor sale”, a precizat promotorul.

Dupasquier, în vârstă de 19 ani, a căzut spre finalul calificărilor probei de Moto3 din cadrul Marelui Premiu al Italiei şi a părut să fie lovit de cel puţin o motocicletă. După mai multe minute în care i s-au acordat îngrijiri pe pistă, sportivul a fost transferat cu un elicopter medical la spitalul Carregi, la Florenţa.

Sâmbătă, o sursă medicală a declarat pentru AFP că Dupasquier a fost adus la spital cu „traumatism multiplu şi în stare gravă”.

Duminică, un purtător de cuvânt al spitalului a spus că tânărul „a fost supus în cursul nopţii unei intervenţii chirurgicale la cutia toracică pentru o leziune vasculară”.

„Leziunile cerebrale persistă. El rămâne în terapie intensivă în stare foarte gravă”, a precizat el.

După cinci curse, Dupasquier ocupa locul al zecelea în clasamentul piloţilor (cu 27 de puncte).

Francezul Fabio Quartararo i-a dedicat tânărului pilot pole position-ul obţinut, sâmbătă, în proba regină a motociclismului viteză, MotoGP.

Știri similare

PSG, o nouă victorie în prelungiri, în Ligue 1

PSG, o nouă victorie în prelungiri, în Ligue 1

Sport

PSG a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Metz, ultima clasată (trei puncte), în etapa a VII-a campionatului francez de fotbal Ligue 1....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primele decizii după incidentele de la meciul Nice-OM: Partida Nice – Bordeaux se va juca fără spectatori, iar preparatorul fizic al lui OM a fost suspendat

Primele decizii după incidentele de la meciul Nice-OM: Partida Nice – Bordeaux se va juca fără spectatori, iar preparatorul fizic al lui OM a fost suspendat

Sport

Liga de Fotbal Profesionist din Franţa a decis, miercuri, ca OGC Nice să joace cu porţile închise întâlnirea cu Bordeaux din Ligue 1, în aşteptarea judecării dosarului referitor la incidentele care au avut loc la partida Nice - Olimpique Marseille, informează AFP....

Vizualizări: 403, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă