Patru handbaliste străine şi antrenorul Florentin Pera şi-au prelungit contractele cu SCM Râmnicu Vâlcea

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Patru handbaliste străine şi antrenorul Florentin Pera şi-au prelungit contractele cu SCM Râmnicu Vâlcea

Echipa de handbal feminin SCM Râmnicu Vâlcea a anunţat, vineri, prelungirea contractelor cu patru jucătoare străine şi antrenorul Florentin Pera. Alte patru handbaliste vor părăsi echipa.

Astfel, antrenorul Florentin Pera şi-a prelungit contractul pe un sezon, la fel ca şi jucătoarele Jelena Trifunovici, Mireya Gonzalez Alvarez  şi Kristina Liscevici, în timp ce Asma Elghaoui a semnat pe încă două stagiuni.

”Urmează să finalizăm şi alte înţelegeri cu jucătoarele noastre în perioada următoare”, a precizat clubul.

La rândul său, conducătorul clubului, Florin Verigeanu, a punctat: ”Noi suntem adepţii continuităţii şi ne-am fi dorit ca toate fetele să rămână la Râmnicu Vâlcea. Din păcate, nu s-a putut acest lucru, iar o parte din ele vor pleca din vară, anume Marta Batinovici, Marta Lopez, Alicia Fernandez şi Maren Aardahl. Bineînteles, în locul lor vor veni alte jucătoare, care sperăm să se integreze rapid în echipă. În curand vom anunţa şi noile transferuri efectuate”.

În prezent, SCM Râmnicu Vâlcea se află pe locul 3 în clasamentul Ligii Naţionale, cu 8 partide şi 21 de puncte, iar în Liga Campionilor ocupă locul 7, cu 4 puncte, din nouă meciuri jucate.

Știri similare

Real Madrid, 4-1 în deplasare cu Alaves, în LaLiga

Real Madrid, 4-1 în deplasare cu Alaves, în LaLiga

Sport

Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Deportivo Alaves, într-un meci din etapa a XX-a a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alpinistul român Horia Colibăşanu şi doi camarazi, surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya

Alpinistul român Horia Colibăşanu şi doi camarazi, surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya

Sport

Alpinistul român Horia Colibăşanu şi camarazii săi, Marius Gane - sportiv român de performanţă şi alpinist de mare altitudine şi Peter Hámor - alpinistul slovac care a urcat pe toate cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri din Himalaya, au fost surprinşi de o avalanşă pe Dhaulagiri, în Himalaya, ei fiind nevoiţi să taie cortul în care se aflau pentru a se salva. Cei trei alpinişti se vor întoarce în tabăra de bază, unde vor decide dacă vor mai continua ascensiunea spre vârf....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dennis Man a semnat cu Parma până în 2025

Dennis Man a semnat cu Parma până în 2025

Sport

Mijlocaşul Dennis Man a semnat un contract cu Parma până la 30 iunie 2025, a anunţat, vineri, clubul italian....

Vizualizări: 390, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Francezii îşi vaccinează cu discreţie sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice

Francezii îşi vaccinează cu discreţie sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice

Sport

Vaccinarea sportivilor care vor reprezenta Franţa la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie - 8 august) a început discret, în urmă cu câteva săptămâni. Jenaţi de subiect, autorităţile au solicitat discreţia delegaţiei, informează France 24, care citează un material AFP....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă