Organizatorii Jocurilor Paralimpice de la Tokyo au înăsprit măsurile sanitare

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Organizatorii Jocurilor Paralimpice de la Tokyo au înăsprit măsurile sanitare

Organizatorii Jocurilor Paralimpice de la Tokyo au decis, cu două zile înainte de startul competiţiei, înăsprirea măsurilor sanitare pentru participanţi. Printre măsuri de numără testarea zilnică pentru covid-19 şi restricţii de deplasare, relatează AFP.

În afara obligativităţii purtării măştii şi a testelor zilnice, toţi participanţii la Jocurile Paralimpice – organizatori, presă, sportivi – vor fi supuşi unor “noi măsuri de precauţie necesare”, a precizat duminică directorul general al Tokyo 2020, Toshiro Muto.

Şi angajaţii din satul paralimpic vor fi testaţi zilnic. În plus, vor exista restricţii de transport. O regulă prevedea că după 14 zile de restricţii anumiţi participanţi vor putea folosi transportul public şi să se deplaseze liber, însă aceasta nu va mai fi în vigoare.

În plus, organizatorii le cer participanţilor să îşi limiteze vizitele în locurile “care figurează în programul lor de lucru” şi să ia masa în “facilităţi situate în interiorul locurilor desemnate special pentru competiţie sau la hotelurile în care sunt cazaţi”. Sportivilor şi celorlaţi participanţi li se cere să mănânce singuri şi fără să discute cu alte persoane.

Cu două zile înainte de startul Jocurilor Paralimpice, s-au înregistrat deja 131 de cazuri de covid-19 la participanţi. Printre cei infectaţi se numără şi patru sportivi şi zece reprezentanţi ai presei. Duminică s-au înregistrat 30 de noi cazuri.

În Japonia, 13 provincii, inclusiv Tokyo, se află în stare de urgenţă până la 12 septembrie.

Știri similare

MotoGP: Marc Marquez a obţinut prima victorie după 17 luni

MotoGP: Marc Marquez a obţinut prima victorie după 17 luni

Sport

Marc Marquez (Repsol Honda), sextuplu campion mondial la MotoGP, a obţinut, duminică, prima victorie după aproximativ 17 luni şi după ce în iulie 2020 a suferit o accidentare importantă....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
JO, fotbal: Brazilia – Spania, finala turneului olimpic

JO, fotbal: Brazilia – Spania, finala turneului olimpic

Sport

Brazilia a învins, marţi, la Kashima, cu scorul de 4-1, după executarea loviturilor de departajare, echipa Mexicului, calificându-se în finala turneului olimpic de fotbal....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liverpool: Elliott a fost operat cu succes la gleznă

Liverpool: Elliott a fost operat cu succes la gleznă

Sport

Clubul Liverpool a anunţat că fotbalistul Harvey Elliott, care s-a accidentat săptămâna trecută, a fost operat cu succes la glezna stângă....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Olanda – Letonia: 5.000 de spectatori testaţi negativ vor putea asista la meci

Olanda – Letonia: 5.000 de spectatori testaţi negativ vor putea asista la meci

Sport

Federaţia Olandeză de Fotbal a anunţat că 5.000 de spectatori care au rezultate negative la testele pentru noul coronavirus vor putea asista la partida Olanda-Letonia, programată, în 27 martie, la Amsterdam, în preliminariile Cupei Mondiale din 2022, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă