Nistor, supărat că nu a fost desemnat jucătorul finalei: Cred că meritam, am dat un gol şi două pase de gol, poate trebuia să dau două goluri şi două pase de gol

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nistor, supărat că nu a fost desemnat jucătorul finalei: Cred că meritam, am dat un gol şi două pase de gol, poate trebuia să dau două goluri şi două pase de gol

Mijlocaşul Universităţii Craiova, Dan Nistor, a declarat, sâmbătă, că ar fi meritat să fie jucătorul finalei Cupei României, premiu care a mers la Valentin Gheorghe de la Astra.

„Meritam victoria în primele 90 de minute, am dominat jocul. Din păcate ne-am relaxat puţin, dar e bine că ne-am revenit şi am câştigat. Ştiam că Astra are echipă bună, îmi pare rău că au retrogradat, am mulţi prieteni acolo. Băiatul meu mi-a spus că dacă nu marchez, nu mai am ce căuta acasă, aşa că la asta m-am gândit înainte de a şuta. Cred că meritam să fiu omul meciului, am dat un gol şi două pase de gol, poate trebuia să dau două goluri şi două pase de gol. Asta e, aşa au decis oamenii, premiul a mers la altcineva. Parcă întineresc, am 33 de ani, sunt ca vinul, mă bucur că pot alerga şi pot ajuta echipa. Va fi frumos că în Craiova sunt două echipe, una care a promovat şi alta care a câştigat Cupa”, a declarat Nistor la Digisport.

CS Universitatea Craiova a câştigat Cupa României, după ce a învins, sâmbătă, la Ploieşti, cu scorul de 3-2 (1-1, 1-1), echipa Astra Giurgiu, după prelungiri. Oltenii au fost conduşi cu 2-1 în prelungiri, dar au reuşit să întoarcă scorul. Antrerior, CS Universitatea Craiova a cucerit trofeul în 2018.

Au marcat: Găman ’17 (p), Boe-Kane ’90+3 / A. Ivan ’14, Nistor ’99, Screciu ‘113.

 

Știri similare

De ce vine Xavi Pascual la Dinamo: Pentru că mă iubesc şi au venit să mă caute

De ce vine Xavi Pascual la Dinamo: Pentru că mă iubesc şi au venit să mă caute

Sport

Xavi Pascual, unul dintre cei mai titraţi antrenori de handbal din lume, le-a explicat jurnaliştilor catalani de ce a ales să preia echipa CS Dinamo Bucureşti după ce a fost anunţat că nu mai este dorit la FC Barcelona încă dinaintea turenului Final Four de la Koln....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ilie Dumitrescu în dialog cu Becali: Câţi ani ţi-ai propus să să fii general manager? / Până când am fotbal şi până când mă duc la sicriu, până atunci eu comand banii şi afacerea mea

Ilie Dumitrescu în dialog cu Becali: Câţi ani ţi-ai propus să să fii general manager? / Până când am fotbal şi până când mă duc la sicriu, până atunci eu comand banii şi afacerea mea

Sport

Gigi Becali a intrat în direct la Digi Sport, după meciul cu UTA, scor 1-1, pentru a-i lua apărarea anrenorului Dinu Todoran, criticat pentru faptul că face schimbările la ordinle patronului patronului FCSB. În cadrul discuţiei, Becali a avut câteva schimburi de replici cu fostul internaţional Ilie Dumitrescu....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tecău a pierdut finala de dublu la Barcelona

Tecău a pierdut finala de dublu la Barcelona

Sport

Echipa Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania) a pierdut, duminică, finala probei de dublu din cadrul turneului de 500 de puncte de la Barcelona, cu premii totale de 1,7 milioane de euro....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Victorie pentru Cosmin Contra în campionatul Arabiei Saudite

Victorie pentru Cosmin Contra în campionatul Arabiei Saudite

Sport

Formaţia Al Ittihad, antrenată de Cosmin Contra, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-1, echipa Al Nassr, într-un meci din etapa a cinea a campionatului Arabiei Saudite....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă