Nice, penalizată cu un punct după meciul cu Olympique Marseille

Vizualizări: 339, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nice, penalizată cu un punct după meciul cu Olympique Marseille

Comisia de Disciplină al Ligii Preofesioniste din Franţa a anunţat, miercuri, sancţiunile în urma incidentelor care au avut loc în timpul meciului Nice-Olympique Marseille, din 22 august, informează lequipe.fr.

Meciul se va rejuca pe teren neutru şi cu porţile închise, iar clubul din Nisa a fost sancţionat cu un punct de penalizare (două în total, dar unul cu supendare).

Totodată, Nice va trebui să dispute trei meciuri cu porţile închise, dintre care unul l-a jucat deja, cu Bordeaux, la 28 august, iar al doilea este cel cu OM.

Comisia LFP a pronunţat sancţiuni şi împotriva mai multor jucători implicaţi în altercaţiile de pe teren cu suporteri din Nisa. Dimitri Payet a primit o suspendare de un joc, dar nu o va efectua decât în caz de recidivă.

Coechipierul său, Alvaro Gonzalez, a fost sancţionat cu două meciuri de suspendare, pe care le va efectua.

În cele din urmă, preparatorul fizic al clubului din Marsilia, Pablo Fernandez, care a lovit un suporter, a primit cea mai grea pedeapsă. El a fost suspendat de pe banca de rezerve şi din toate funcţiile oficiale până la 30 iunie 2022.

La 22 august, meciul de la Nisa, disputat pe Stadionul Allianz Riviera, a fost întrerupt în minutul 76, când gazdele conduceau cu 1-0, pentru că fanii echipei Nice au invadat suprafaţa de joc, după ce Dimitri Payet de la Olympique Marseille a retrimis în tribune o sticlă de apă aruncată pe teren.

Situaţia s-a inflamat când ultraşii din Nisa au invadat terenul şi au început lupte între suporteri, oficiali şi jucători ai ambelor echipe. În cele din urmă, jucătorii au părăsit terenul de joc şi au revenit la cabine.

Antrenorul lui OM, Jorge Sampaoli, a insistat ca jucătorii săi să nu se întoarcă pe teren, având în vedere situaţia, decizie susţinută de preşedintele clubului din Marsilia, Pablo Longoria.

Meciul urma a fi reluat, dar Olympique Marseille a refuzat să revină pe teren, oficialii temându-se pentru securitatea jucătorilor.

Trei jucători ai lui OM, Luan Peres, Matteo Guendouzi şi Dimitri Payet, au fost răniţi în incidente, în timp ce conducerea lui Nice a susţinut că jucătorii Jean-Claire Todibo şi Justin Kluivert au fost agresaţi fizic de personalul de securitate al echipei din Marsilia, în timpul luptelor de pe teren.

Știri similare

Brazilianul Anderson Mollino da Silva la Minaur Baia Mare

Brazilianul Anderson Mollino da Silva la Minaur Baia Mare

Sport

Minaur Baia Mare a anunţat, vineri, că l-a achiziţionat pe handbalistul brazilian Anderson Mollino da Silva, ultima dată legitimat la Angel Ximenez, în Spania....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avocat: Diego Maradona a fost omorât

Avocat: Diego Maradona a fost omorât

Sport

Rodolfo Baque, avocatul uneia dintre infirmierele lui Diego Maradona, a declarat, miercuri, că starul argentinian a fost omorât, el acuzându-i pe medicii care l-au tratat pe fostul fotbalist că sunt responsabili de deces, informează AFP....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
România va debuta cu Olanda la CE U 21

România va debuta cu Olanda la CE U 21

Sport

România va întâlni, la 24 martie 2021, reprezentativa Olandei, în primul meci al Grupei A a Campionatului European din 2021, informează frf.ro....

Vizualizări: 426, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă