Meciul Aston Villa – Everton a fost amânat după ce tot lotul gazdelor a intrat în izolare

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Meciul Aston Villa – Everton a fost amânat după ce tot lotul gazdelor a intrat în izolare

Meciul Aston Villa – Everton, programat duminică, în etapa a XIX-a a Premier League, a fost amânat la cererea clubului din Brmingham, după ce tot lotul gazdelor a intrat în izolare.

Începând de săptămâna trecută, mai mulţi jucători şi angajaţi ai clubului Aston Villa au fost testaţi pozitiv cu noul coronavirus, astfel că tot lotul a fost plasat în izolare. La sfârşitul săptămânii trecute, clubul a trebuit chiar să-şi închidă complexul de antrenament din cauza numărului mare de persoane infectate.

Meciul din Cupa Angliei, pierdut în faţa formaţiei Liverpool (1-4), a avut loc, vineri, însă Villa a fost nevoită să joace cu fotbalişti de la academie şi de la formaţia U23.

Partida dintre Aston Villa şi Tottenham, programată, miercuri, în etapa a XVIII-a a campionatului Angliei, a fost de asemenea amânată.

Conducerea clubului speră că o parte dintre jucători îşi vor putea relua pregătirile duminică. Miercurea viitoare, Villa trebuie să joace, în deplasare, cu Manchetser United.

Echipa antrenată de Dean Smith mai are un meci amânat, cel cu Newcastle. Această întâlnire a fost amânată din decembrie pentru 23 ianuarie, după ce oaspeţii au avut multe cazuri de Covid-19 în lot.

Știri similare

România – Arabia Saudită, scor 1-1, într-un meci amical

România – Arabia Saudită, scor 1-1, într-un meci amical

Sport

În primul din cele două meciuri-test programate să se desfăşoare la CNF Mogoşoaia, echipa naţională care va evolua la Jocurile Olimpice a remizat, sâmbătă, scor 1-1, cu Arabia Saudită U23, reprezentativă de asemenea calificată la competiţia de la Tokyo, informează FRF....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
BCMU Piteşti, medalie de bronz în Liga Naţională de baschet masculin

BCMU Piteşti, medalie de bronz în Liga Naţională de baschet masculin

Sport

Echipa de baschet masculin BCMU Piteşti a obţinut sâmbătă, pe teren propriu, medalia de bronz a stagiunii în Liga Naţională, după ce a învins formaţia CSO Voluntari, scor 79-61 (38-31), în cea de-a doua partidă din trei programate în finala mică. ...

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Hanca a înscris pentru Cracovia în campionatul Poloniei

Hanca a înscris pentru Cracovia în campionatul Poloniei

Sport

Fotbalistul echipei Cracovia, Sergiu Hanca, a înscris un gol în meciul terminat la egalitate, vineri, pe teren propriu, scor 1-1, în compania formaţiei Slask Wroclaw, în etapa a XXI-a a campionatului Poloniei...

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Federaţia Europeană de Nataţie: Bun venit în universul lui Popovici / La câţi decibeli s-a ajuns în Foro Italico în momentul stabilirii recordului mondial

Federaţia Europeană de Nataţie: Bun venit în universul lui Popovici / La câţi decibeli s-a ajuns în Foro Italico în momentul stabilirii recordului mondial

Sport

Federaţia Europeană de Nataţie (LEN) a marcat recordul mondial reuşit de David Popovici în proba de 100 m liber la CE de la Roma prin mai multe postări pe Twitter, în unul dintre mesaje chiar dezvăluind câţi decibeli a avut reacţia publicului la performanţa românului....

Vizualizări: 284, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Zlatan Ibrahimovici va juca şi la 40 de la ani la Milan

Zlatan Ibrahimovici va juca şi la 40 de la ani la Milan

Sport

Directorul sportiv al clubului AC Milan, Paolo Maldini, a declarat că atacatul suedez Zlatan Ibrahimovic îşi va prelungi contractul cu gruparea care ocupă locul 2 în Serie A....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari, scor 1-1, în Liga I

Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari, scor 1-1, în Liga I

Sport

Formaţia Gaz Metan Mediaş a remizat, sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa FC Voluntari, într-un meci din prima etapă a play-out-ului Ligii I....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă