Max Verstappen, transportat la spital după accidentul suferit la Silverstone

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Max Verstappen, transportat la spital după accidentul suferit la Silverstone

Pilotul olandez al echipei Red Bull, Max Verstappen, a fost transportat la spital, duminică, după accidentul suferit în primul tur al Marelui Premiu al Marii Britanii, informează BBC.

Maşina pilotului de 23 de ani a fost atinsă de Mercedes-ul lui Lewis Hamilton la intrarea în virajul de mare viteză Copse şi a fost proiectată în barierele de protecţie.  Potrivit şefului Red Bull, Christian Horner, Verstappen a suferit un „impact de 51G” cu barierele formate din cauciucuri.

Cursa a fost oprită cu steagul roşu, iar mai târziu lui Hamilton i s-a acordat o penalizare de 10 secunde de către comisarii FIA pentru rolul său în accident.

„În urma unui incident din primul tur, în virajul Copse, între Max Verstappen şi Lewis Hamilton, la Marele Premiu al Marii Britanii, putem confirma că Max Verstappen a coborât pe picioare din maşina sa şi a fost dus imediat la Centrul Medical al circuitului de la Silverstone. În urma unei evaluări efectuate de medicii din centrul medical, Max Verstappen a fost transferat la un spital local pentru teste, ca o măsură de precauţie”, a precizat Red Bull.

Căzut la un moment dat de pe locul 2 pe 5, după ce a efectuat penalizarea, Hamilton a reuşit o recuperare spectaculoasă şi l-a întrecut în ultimele tururi, în ovaţiile numerosului public din tribune, pe liderul din acel moment al cursei, monegascul Charles Leclerc de la Ferrari.

Cu victoria de duminică, Hamilton se apropie la doar opt puncte de Verstappen, în funtea clasamentului general al piloţilor.

Știri similare

Campioana Franţei, Lille, învinsă de Lorient

Campioana Franţei, Lille, învinsă de Lorient

Sport

Lille a fost învinsă, vineri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), de Lorient, în primul meci al etapei a V-a a campionatului francez Ligue 1....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iordănescu: Domnul Becali a început să ne arbitreze de la televizor. Propun ca toţi să nu mai comentăm arbitrajul în play-off

Iordănescu: Domnul Becali a început să ne arbitreze de la televizor. Propun ca toţi să nu mai comentăm arbitrajul în play-off

Sport

Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat că echipa sa a avut un penalti neacordat de centralui Ovidiu Haţegan în meciul cu CSU Craiova şi a pus această situaţie pe faptul că Gigi Becali comentează arbitrajele şi se pune, astfel, o presiune pe arbitri. Iordănescu propune ca toţi cei implicaţi în play-off să nu mai comenteze arbitrajele....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Toni Nadal, nou antrenor al lui Felix Auger-Aliassime

Toni Nadal, nou antrenor al lui Felix Auger-Aliassime

Sport

Toni Nadal, unchiul şi fostul antrenor al tenismenului Rafael Nadal, a revenit în circuitul ATP, el făcând acum parte din echipa canadianului Felix Auger-Aliassime....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ana Bogdan în sferturi la turneul de la Istanbul

Ana Bogdan în sferturi la turneul de la Istanbul

Sport

Jucătoarea Ana Bogdan, locul 102 mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA250 de la Istanbul....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă