Marius Avram despre Colţescu: L-am sunat să-i spun că sunt alături de el. A fost o identificare neinspirată, fără agresivitate, fără nicio tentă de jignire şi fără nicio tentă de rasism

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marius Avram despre Colţescu: L-am sunat să-i spun că sunt alături de el. A fost o identificare neinspirată, fără agresivitate, fără nicio tentă de jignire şi fără nicio tentă de rasism

Marius Avram, care şi-a încheiat în această lună activitatea de arbitru, a declarat, marţi, că i se putea întâmpla oricui ceea ce i s-a întâmplat lui Sebastian Colţescu la meciul PSG – Istanbul BB şi că a fost vorba atunci despre o “identificare neinspirată”, însă fără agresivitate şi fără vreo tentă de rasism.

“Să trăieşti cu incertitudinea asta nu e uşor. El poate pierde foarte mult. Un asemenea scandal te poate afecta foarte mult. Şi în plan internaţional el putea să oficieze ca al patrulea oficial, chiar dacă nu mai era pe lista FIFA. (…) Este o identificare neinspirată într-un moment de tensiune. Nu a fost deloc agresiv. Era o adresare către Ovidiu Haţegan. O identificare neinspirată, fără agresivitate, fără nicio tentă de jignire şi fără nicio tentă de rasism. L-am sunat să-i spun că sunt alături de el. I se putea întâmpla oricui. Sper că nu va fi afectat Ovidiu, pentru că era unul dintre favoriţii pentru a merge la Euro. Depinde şi de ce va decide UEFA în legătură cu Octavian Şovre”, a spus Avram la Digi Sport.

Meciul PSG-Istanbul BB, din 8 decembrie, contând pentru etapa a VI-a, ultima, a Grupei H a Ligii Campionilor, arbitrat de români, a fost întrerupt, în minutul 16, la scorul de 0-0. Turcii au părăsit terenul după ce arbitrul de rezervă Sebastian Colţescu a folosit cuvântul „negru” la adresa unei persoane din staff-ul echipei din Istanbul.

Oaspeţii au protestat deseori la deciziile arbitrului de centru Ovidiu Haţegan, iar Sebastian Colţescu l-a atenţionat pe central că o persoană din staff-ul echipei turce trebuie sancţionată. Colţescu a folosit cuvântul „negru” indicându-i centralului Haţegan acea persoană. Haţegan l-a eliminat pe antrenorul secund Pierre Webo, fost internaţional camerunez, iar turcii au decis să iasă de pe teren după mai multe discuţii cu brigada şi cu alţi oficiali ai meciului. Demba Ba l-a apostrofat pe Colţescu, spunându-i următoarele: „Nu spui niciodată <omul ăsta alb>, spui <omul ăsta>. Atunci de ce vorbeşti despre Webo folosind cuvintele <omul ăsta negru>?”

Jucătorii echipei Istanbul Başakşehir au părăsit după aproape două ore Stadionul Parc des Princes, refuzând să mai dispute meciul, în urma scandalului de rasism. UEFA a stabilit ca partida să se reia a doua zi, cu o altă brigadă de arbitri, iar PSG s-a impus cu 5-1.

Știri similare

Echipajul masculin 8+1 al României, locul cinci la CE de canotaj

Echipajul masculin 8+1 al României, locul cinci la CE de canotaj

Sport

Echipajul masculin 8+1, format din Florin Arteni, Alexandru-Cosmin Macovei, Alexandru Chioseaua, Nicu-Iulian Chelaru, Cristi-Ilie Pîrghie, Constantin Radu, Vlad Aicoboae, Constantin Adam şi Adrian Munteanu, a ...

Vizualizări: 277, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Kingsley Coman a fost operat pentru o „mică problemă cardiacă”

Kingsley Coman a fost operat pentru o „mică problemă cardiacă”

Sport

Jucătorul echipei Bayern Munchen, Kingsley Coman, a fost supus unei intervenţii chirurgicale minore pentru a trata o problemă cardiacă, dar nu va lipsi mai mult de două săptămâni, a declarat, vineri, antrenorul Julian Nagelsmann....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Petrescu: A fost o victorie norocoasă

Dan Petrescu: A fost o victorie norocoasă

Sport

Tehnicianul echipei CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat duminică seară, după meciul cu UTA Arad, scor 1-0, că acest succes a fost obţinut cu noroc....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Arsenal – Chelsea, scor 0-2, în Premier League

Arsenal – Chelsea, scor 0-2, în Premier League

Sport

Formaţia Arrsenal Londra a fost învinsă, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Chelsea, într-un meci din etapa a doua a campionatului Angliei....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mijlocaşul francez Bakayoko, la AC Milan

Mijlocaşul francez Bakayoko, la AC Milan

Sport

Mijlocaşul francez Tiémoué Bakayoko, în vârstă de 27 de ani, a semnat un contract cu AC Milan, sub formă de împrumut, a anunţat clubul milanez. ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă