Mancini şi-a prelungit contractul de selecţioner al Italiei

Vizualizări: 433, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mancini şi-a prelungit contractul de selecţioner al Italiei

Federaţia Italiană de Fotbal (FIGC) a anunţat, luni, prelungirea contractului selecţionerului Roberto Mancini.

Noul acord este valabil până în iunie 2026.

„Este un anunţ la care lucram de ceva timp pentru că un proiect are nevoie de timp pentru a fi realizat şi voiam să dăm continuitate muncii din ultimii trei ani. Pe mine mă interesează calea care duce spre victorie”, a declarat preşedintele federaţiei, Gabriele Gravina.

Mancini s-a declarat încântat de prelungirea contractului. „Sunt foarte fericit. Le mulţumesc federaţiei şi preşedintelui Gravina. Încercăm să continuăm o activitate care până acum a dat rezultate, faptul că am reuşit să formăm o echipă care place îmi dă multă satisfacţie şi sunt optimist pentru viitor. Într-un an avem Campionatul European, faza finală a Ligii Naţiunilor şi Cupa Mondială. Obiectivul este să reuşim să câştigăm, deşi ştim că nu va fi uşor şi că vom avea nevoie şi de puţin noroc”, a afirmat tehnicianul.

Roberto Mancini a preluat conducerea tehnică a naţionalei Italiei în mai 2018. 

Știri similare

Răzvan Burleanu; Ne dorim să putem să reluăm toate competiţiile la nivel de copii şi juniori şi fotbal amator în martie. Am solicitat o modificare de protocol medical

Răzvan Burleanu; Ne dorim să putem să reluăm toate competiţiile la nivel de copii şi juniori şi fotbal amator în martie. Am solicitat o modificare de protocol medical

Sport

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că federaţia îşi doreşte ca toate competiţiile la nivel de copii şi juniori şi cele de fotbal amator să se reia din luna martie şi că în acest scop a solicitat o modificare de protocol medical, care vizează testele pentru Covid-19....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CS Mioveni a învins Sepsi OSK, scor 2-1, în Liga I

CS Mioveni a învins Sepsi OSK, scor 2-1, în Liga I

Sport

Formaţia CS Mioveni a obţinut prima victorie în actuala ediţia a Ligii I, după ce a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), echipa Sepsi OSK, în etapa a treia....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gigi Becali: Am crezut că Edi Iordănescu a semnat. I-am spus lui Argăseală să-i dea tot ce vrea. El vrea „dictatură militară” şi eu sunt de acord

Gigi Becali: Am crezut că Edi Iordănescu a semnat. I-am spus lui Argăseală să-i dea tot ce vrea. El vrea „dictatură militară” şi eu sunt de acord

Sport

Patronul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi, la Digisport, că a crezut că antrenorul Edward Iordănescu a semnat şi a subliniat că acesta va avea un contract pe 9 luni. Finanţatorul a afirmat că tehnicianul i-a transmis că vrea "dictatură militară", lucru cu care este de acord....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Robert Ion, împrumutat de FCSB la FC Voluntari

Robert Ion, împrumutat de FCSB la FC Voluntari

Sport

Cluburile FC Voluntari şi FCSB au ajuns la un acord în privinţa împrumutului jucatorului Robert Ion la echipa noastră pentru viitorul sezon, a a anunţat gruparea ilfoveană....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă