Laszlo Balint, după 1-1 cu FCSB: Trebuie să vedem partea pozitivă a lucrurilor, totuşi este un punct câştigat

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Laszlo Balint, după 1-1 cu FCSB: Trebuie să vedem partea pozitivă a lucrurilor, totuşi este un punct câştigat

Antrenorul echipei UTA, Laszlo Balint, s-a arătat dezamăgit că a pierdut două puncte în meciul cu FCSB, scor 1-1, dar consideră că şi punctul acumulat în clasament este important.

„Este un pic dezamăgitor că am scăpat printre degete trei puncte importante, dar ţin să-i felicit pe jucători pentru efortul depus şi pentru jocul pe care am reuşit să-l facem. Eu zic că am produs destule momente de fotbal bun, am reuşit şi să practicăm un joc defensiv destul de eficient, împotriva unor jucători cu calitate individuală foarte bună. Trebuie să vedem partea pozitivă a lucrurilor, totuşi este un punct câştigat. E adevărat că puteam închide jocul. Am mai avut câteva situaţii în care puteam să ne despridem, la fel de adevărat e că şi ei, înainte de gol, au avut două ocazii importante. Important este să rămânem concentraţi pe ceea ce am făcut până acum şi pe ce trebuie să îmbunătăţim ca să putem să mergem cu încredere la Botoşani pentru toate cele trei puncte. Am făcut tot posibilul să producem un fotbal cât se poate de bun, vreau să mulţumesc publicului pentru că a fost senzaţional astăzi, ne-a susţinut din primul până în ultimul minut”, a declarat Balint, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I. 

UTA Arad a terminat la egalitate, scor 1-1 (1-0), meciul disputat, duminică, pe teren propriu cu echipa FCSB, în etapa a III-a a Ligii I

Au marcat: Ubbink ’20 / Ianis Stoica ’90.

După acest rezultat, FCSB ocupă locul 4, cu cinci puncte, după CFR Cluj, nouă puncte, Rapid şi FC Botoşani, cu câte şapte puncte.

UTA este pe locul 6, tot cu cinci puncte, după Farul Constanţa.

Știri similare

Larisa Iordache nu va mai concura la Campionatul European de la Basel

Larisa Iordache nu va mai concura la Campionatul European de la Basel

Sport

Gimnasta Larisa Iordache a părăsit, sâmbătă, spitalul în care a fost internată miercuri, după calificările din cadrul CE de la Basel, dar nu va concura în finalele pe aparate, după ce a ratat şi concursul individual-compus, informează CS Dinamo....

Vizualizări: 465, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atacantul Vlad Rusu a semnat cu Farul Constanţa

Atacantul Vlad Rusu a semnat cu Farul Constanţa

Sport

Atacantul Vlad Rusu este noul jucător al Farului Constanţa, urmând să evolueze în acest sezon al Ligii a 2-a în tricoul alb-albastru....

Vizualizări: 385, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Horia Tecău în sferturi la US Open, la dublu

Horia Tecău în sferturi la US Open, la dublu

Sport

Perechea Horia Tecău/Kevin Krawietz (România/Germania), cap de serie numărul 6, s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale probei de dublu masculin din cadrul turneului de grand slam US Open....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă