Jorge Martin a câştigat prima lui cursă în Moto GP, Marele Premiu al Stiriei

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Jorge Martin a câştigat prima lui cursă în Moto GP, Marele Premiu al Stiriei

Spaniolul Jorge Martin, 23 de ani, debutant în acest sezon al Campionatului Mondial de motociclism viteză MotoGP, a câştigat, duminică, prima lui cursă la clasa regină, Marele Premiu al Stiriei.

Pilotul de la Ducati Pramac Racing, plecat din pole-position, a fost urmat de compatriotul său, Juan Mir (Suzuki), şi de francezul Fabio Quartararo (Yamaha).

Jorge Martin s-a accidentat grav la MP al Portugaliei, din luna aprilie, când a suferit mai multe fracturi după un accident, şi a fost nevoit să nu mai concureze până în 6 iunie, la Marele Premiu al Cataloniei de la Barcelona.

El a reuşit primul său succes din carieră după numai şase etape disputate la MotoGP.

Cursa de pe circuitul Red Bull Ring a fost oprită în turul al treilea, cu steagul roşu, în urma unei coliziuni între Dani Perdosa (KTM) şi Lorenzo Savadori (Aprilia), în urma căruia cele două motociclete au luat foc.

În clasamentul general continuă să conducă Quartararo, cu 172 de puncte, urmat de un al francez, Johann Zarco (Ducati Pramac Racing), cu 132 de puncte, şi de italianul Francesco Bagnaia (Ducati Lenovo Team), cu 114 puncte.

La constructori, conduce Yamaha, cu 200 de puncte, urmată de Ducati (192) şi KTM (127).

Următoarea etapă, a XI-a, Marele Premiu al Austriei, va avea loc duminica viitoare, tot la Spielberg.

Știri similare

Cârţu, despre diferenţa dintre starea terenurilor de pe stadioanele Ion Oblemenco şi Wanda Metropolitano: La ei a fost zăpadă spaniolă, la noi e românescă. La 55 de milioane de euro, terenul trebuia să fie verde

Cârţu, despre diferenţa dintre starea terenurilor de pe stadioanele Ion Oblemenco şi Wanda Metropolitano: La ei a fost zăpadă spaniolă, la noi e românescă. La 55 de milioane de euro, terenul trebuia să fie verde

Sport

Preşedintele CS Universitatea Craiova, Sorin Cârţu, a declarat că nu înţelege cum administratorii Stadionului Ion Oblemenco, arenă de 55 de milioane de euro, nu au reuşit să îndepărteze zăpada de pe teren înaintea meciului cu Sepsi. ...

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Adrian Petre în locul lui Valentin Costache la lotul U21

Adrian Petre în locul lui Valentin Costache la lotul U21

Sport

FRF anunţă, vineri, că, din păcate, situaţia lui Valentin Costache, jucătorul lui CFR Cluj, nu s-a ameliorat. Fotbalistul care a marcat golul decisiv de calificare la EURO a acuzat probleme medicale încă de la convocare, dar s-a sperat că starea lui de sănătate îi va permite să participe la Campionatul European....

Vizualizări: 413, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă