Iordănescu: Terenul propriu este un inamic pentru noi; Teja: Sunt dezamăgit

Vizualizări: 319, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iordănescu: Terenul propriu este un inamic pentru noi; Teja: Sunt dezamăgit

Antrenorul CFR Cluj, Edward Iordănescu, a declarat, după victoria obţinută la Mediaş, cu Gaz Metan, că terenul de joc a avantajat formaţia sa, spre deosebire de propriul gazon, un „inamic” pentru echipa campioană.

„Echipa a făcut un joc bun în prima repriză un joc total, un joc ofensiv bun, cu o circulaţie bună a mingii, cu alternanţă, cu joc între linii, cu foarte multe acţiuni construite într-un mod clar, o echipă aşezată, am adus multe mingi în careu, am finalizat foarte multe dintre ele, dar nu le-am finalizat cum trebuie. E vina mea, trebuie să găsesc soluţiile ca să marcăm şi să ne facem jocul în favoarea noastră. Am dominat toate jocurile şi, din cauza faptului că nu am reuşit să punctăm, jocurile o pot lua în orice moment în altă direcţie şi asta se putea întâmpla şi astăzi. E bine că am creat, că am construit, că am marcat. Am marcat cu emoţii, dar am marcat. Am obţinut trei puncte extrem de importante într-o deplasare extrem de grea şi într-un moment greu pentru noi. Aici ne-a avantajat şi terenul. Din păcate, terenul e mai bun aici, acasă este un inamic pentu noi. Mă bucură faptul că adversarul nu şi-a creat ocazii şi am avut mai mult echilibru. Dacă marcam în prima repriză, cred că jocul ar fi fost mai accesibil. Felicit gazdele, este o echipă care încearcă să joace fotbal, cu un antrenor tânăr care adoră fotbalul pozitiv şi astfel de echipe trebuie încurajate. Omrani nu este sută la sută şi s-a văzut în joc, ezitările lui şi greşelile pe care le-a făcut au fost pe fondul acesta, al nepregătirii. Vine după o periodă lungă, grea. A fost şi bolnav şi accidentat, la un moment dat nu se ştia dacă continuă sau nu, era pe final de contract, au fost multe turbulenţe în viaţa lui în ultima perioadă”, a declarat Iordănescu, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Mihai Teja, s-a declarat dezamăgit de evoluţia echipei lui.

Vreau să-l felicit pe Buzbuchi, a făcut un meci foarte bun, a apărat foarte bine. Puteam cu puţin noroc (n.r. – să obţină un egal), dar nu avem acel noroc. Nici la Botoşani nu l-am avut, nici acum, facem şi greşeli. Din păcate când noi când facem o greşeală, două, se vede pe tabelă. Cred că ei au dominat prima repriză, clar, cu multe ocazii, nu am reuşit să ţinem de minge, am jucat cu frică, nu înţeleg de ce. Este greu să te aperi 90 de minute, se poate întâmpla de câteva ori să faci un egal, cu noroc, dar dacă nu joci fotbal, cred că nu ai şanse să câştigi puncte. A doua repriză a fost mai bună pentru noi, chair dacă am luat golul. Nu avem un vârf autentic, un număr 9 care să poată fi un punct de sprijin, să ţină de minge, să joci cu el, să ţină echipa. Sunt dezamăgit, e normal, dar trebuie să vedem lucrurile pe care nu le facem bine, să le reglăm şi să le îmbunătăţim”, a declarat Teja.

CFR Cluj a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Gaz Metan Mediaş, în etapa a XXIV-a a Ligii I.

A marcat Omrani ’75.

După acest rezultat, CFR Cluj a egalat FCSB în fruntea clasamentului. Cele două echipe au 51 de puncte fiecare, golaverajul bucureştenilor fiind mai bun. CS Universitatea Craiova ocupă locul 3, cu 47 de puncte.

Gaz Metan Mediaş ocupă locul 10, cu 28 de puncte.

Știri similare

Burcă, înainte de derbiul cu CSA Steaua din Liga a II-a: Va fi greu, dar am arătat că suntem pe un drum ascendent. Nu avem o primă specială şi nu este nevoie de motivaţie suplimentară

Burcă, înainte de derbiul cu CSA Steaua din Liga a II-a: Va fi greu, dar am arătat că suntem pe un drum ascendent. Nu avem o primă specială şi nu este nevoie de motivaţie suplimentară

Sport

Tehnicianul formaţiei Dinamo, Ovidiu Burcă, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că meciul cu CSA Steaua, derbiul din liga secundă, va fi unul extrem de greu, însă a subliniat că formaţia din Şoseaua Ştefan cel Mare este într-un moment mai bun decât săptămânile trecute. El spune că pentru acest meci nu este nevoie de motivaţie suplimentară....

Vizualizări: 253, Aprecieri: 0, Adăugat: 2 ani în urmă
Proiectul Superligii nu dispare, se remodelează

Proiectul Superligii nu dispare, se remodelează

Sport

Iniţiatori ai Superligii au dat publicităţii un comunicat, în noaptea de marţi spre miercuri, după retragerea cluburilor engleze, în care precizează că proiectul, pe care îl consideră benefic pentru întregul fotbal, va fi remodelat....

Vizualizări: 315, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nedelcearu a explicat de ce nu a îngenuncheat înaintea amicalului Anglia – România

Nedelcearu a explicat de ce nu a îngenuncheat înaintea amicalului Anglia – România

Sport

Fundaşul echipei naţioanle şi al formaţiei AEK Atena, Ionuţ Nedelcearu, a precizat, luni, că a decis să nu îngenuncheze înaintea amicalului cu Anglia deoarece consideră că este ipocrit să se creadă că datoria împotriva rasismului este îndeplinită doar respectând un ordin de a face acest gest....

Vizualizări: 315, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Gheorghe Mulţescu continuă la Dinamo Bucureşti

Gheorghe Mulţescu continuă la Dinamo Bucureşti

Sport

Gheorghe Mulţescu a renunţat la o parte din banii datoraţi de clubul "alb-roşu" şi a acceptat prelungirea contractului cu Dinamo Bucureşti, a anunţat acţionarul "Doar Dinamo Bucureşti" (DDB) printr-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan....

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Neagoe: Îi dedicăm victoria patronului Ioan Niculae

Neagoe: Îi dedicăm victoria patronului Ioan Niculae

Sport

Antrenorul Eugen Neagoe i-a dedicat victoria din meciul cu Dinamo patronului Ioan Niculae, condamnat la cinci ani de închisoare într-un nou dosar de corupţie....

Vizualizări: 313, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bogdan Burcea: Nu intrăm niciodată pe teren ca să ne facem de râs; fetele să aibă încredere şi să fie unite

Bogdan Burcea: Nu intrăm niciodată pe teren ca să ne facem de râs; fetele să aibă încredere şi să fie unite

Sport

Antrenorul naţionalei de handbal feminin, Bogdan Burcea, şi jucătoarea Cristina Laslo au vorbit, miercuri, într-o conferinţă de presă, la Kolding, despre adversarele din grupa principală II, la Campionatul European din Danemarca, dar au atins şi subiectul criticilor primite de reprezentativă din partea publicului sau a presei....

Vizualizări: 320, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cosmin Frăsinescu şi-a reziliat contractul cu Poli Iaşi

Cosmin Frăsinescu şi-a reziliat contractul cu Poli Iaşi

Sport

Fundaşul Cosmin Frăsinescu s-a desparţit, marţi, de clubul Poli Iaşi, pentru care a evoluat în 196 de meciuri oficiale (8 goluri) în Liga I, Cupa României şi preliminariile Ligii Europa. ...

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă