Gane, nemulţumit de Fabbrini şi Nepomuceno după meciul cu CSU Craiova

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gane, nemulţumit de Fabbrini şi Nepomuceno după meciul cu CSU Craiova

Antrenorul FC Dinamo, Ionel Gane, s-a declarat nemulţumit de jocul mijlocaşilor Diego Fabbrini şi Gevaro Nepomuceno după înfrângerea suferită cu CS Universitatea Craiova.

„Jocul a fost unul bun, însă ne-a lipsit finalizarea, să fim mai lucizi. Eu cred că am început jocul bine, am avut trei situaţii, Gueye dacă reuşea să dea gol intram şi mai bine în joc. Am făcut o singură greşeală şi ei au marcat, după care noi am fost echipa care a controlat şi a dominat jocul. Mă aşteptam mai mult de la Fabbrini, să-mi scoată om din joc, Nepomuceno să-mi aducă mai mult. Ca joc, am stat bine, am dominat Craiova, o echipă foarte bună şi nu cred că meritam să pierdem, astăzi. Au fost două reprize disputate, ei au reuşit să înscrie, noi nu. Noi nu am avut situaţii mari în repriza a doua, dar am avut controlul jocul. Ei au avut doar o situaţie, pe final de meci. Suferim la finalizare. Nu am ce să le reproşez jucătorilor la nivel de implicare, singurul lucru este la nivel de finalizare, acolo trebuie să fim mai inspiraţi”, a declarat Gane, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

El a anunţat un transfer efectuat de echipa dinamovistă: „Jonathan Morsay de la Chievo este un jucător pe care l-am analizat dintre mulţi alţii şi e foarte bine că a venit, pentru că avem nevoie de jucători ofensivi în acest moment (n.r. – Juan Camara la Craiova?) E posibil. El a decis, noi îi respectăm decizia pe care el a luat-o. Îi doresc numai bine.”

Formaţia Universitatea Craiova a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XXII-a a Ligii I.

Golul a fost marcat de Andrei Ivan, în minutul 26. 

Știri similare

Dorin Rotariu a semnat cu Ludogoreţ Razgrad

Dorin Rotariu a semnat cu Ludogoreţ Razgrad

Sport

Clubul Ludogoreţ Razgrad a anunţat, joi, că a obţinut serviciile fotbalistului Dorin Rotariu, ultima dată component al echipei Astana....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep, în sferturile de finală ale Gippsland Trophy

Simona Halep, în sferturile de finală ale Gippsland Trophy

Sport

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat în sferturile de finală ale turneului Gippsland Trophy, după ce a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-4, pe germana Laura Siegemund, locul 51 WTA....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atalanta a învins Spezia, scor 3-1, în Serie A

Atalanta a învins Spezia, scor 3-1, în Serie A

Sport

Formaţia Atalanta a învins, vineri seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Spezia, într-un meci din etapa a XXVII-a a campionatului Italiei....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Willy Sagnol a fost numit selecţioner al Georgiei

Willy Sagnol a fost numit selecţioner al Georgiei

Sport

Fostul internaţional Willy Sagnol a fost numit selecţioner al Georgiei, el fiind al doilea francez care ocupă această funcţie după Alain Giresse....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marian Costea, noul preşedinte al Astrei Giurgiu

Marian Costea, noul preşedinte al Astrei Giurgiu

Sport

Fost oficial al cluburilor Dinamo, FC Braşov, U. Cluj, Ceahlăul, UTA, trecut pentru scurt timp (în perioada anilor 90) chiar prin curtea Astrei Ploieşti, Marian Costea a fost numit în funcţia de preşedinte al clubului Astra, a anunţat gruparea din Giurgiu....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciobotariu: Am făcut un joc foarte bun. Puteam să mai marcăm

Ciobotariu: Am făcut un joc foarte bun. Puteam să mai marcăm

Sport

Tehnicianul echipei Hermannstadt, Liviu Ciobotariu, a declarat duminică seară, după meciul cu FCSB, scor 1-0, că formaţia sa a avut o evoluţie foarte bună şi ar fi putut să mai înscrie....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă