Florentino Perez insistă că niciun club nu a ieşit din Superliga europeană

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florentino Perez insistă că niciun club nu a ieşit din Superliga europeană

Preşedintele clubului Real Madrid, Florentino Perez a declarat, într-un interviu acordat As, că niciun club nu a părăsit Sperliga europeană.

„Entitatea există şi membrii care formează Superliga sunt şi ei acolo. Ceea ce am făcut a fost să ne oferim câteva săptămâni pentru a reflecta asupra ostilităţii cu care anumite persoane care nu doresc să-şi piardă privilegiile au manipulat proiectul. În ianuarie, preşedintele UEFA a transmis atenţionări severe despre Superligă. Am vrut să discutăm detaliile cu UEFA, dar nici măcar nu ne-au dat timp. A fost organizată o operaţiune orchestrată, manipulată, pe care nu am văzut-o niciodată. Nu am mai văzut aşa ceva. Am fost obligaţi să apelăm la instanţe, care au emis o ordonanţă, care spune suficient. Ordonă UEFA şi FIFA, precum şi ligilor şi federaţiilor naţionale de fotbal să se abţină de la luarea oricărei măsuri sau acţiuni sau emiterii oricărei declaraţii sau comunicări care împiedică pregătirea Superligii. În opinia mea, această decizie pune capăt monopolului UEFA. Dar, în ciuda faptului că a fost emisă marţi, preşedintele UEFA a continuat cu ameninţările sale miercuri. Acestea sunt acţiuni care contravin concurenţei libere în Uniunea Europeană şi acest lucru este foarte grav”, a declarat Perez.

El a insistat şi asupra faptului că grupările care şi-au declarat ieşirea din proiect – Manchester City, Chelsea, Manchester United, Liverpool, Arsenal, Tottenham, Inter şi Atletico Madrid – nu au făcut-o cu adevărat.

„Nu voi pierde timpul să explic ce este un contract obligatoriu aici. Dar adevărul este că grupările nu pot pleca. Unii, din cauza presiunii, au trebuit să spună că vor pleca. Dar acest proiect sau ceva foarte asemănător se va întâmpla şi sper să fie în viitorul apropiat”, a afirmat Perez.

Chiar şi banca de investiţii JP Morgan a lansat un comunicat prin care îşi cerea scuze pentru implicarea în proiect, dar din nou Perez asigură că este totul pentru spectacol.

„Nu este adevărat, nici ei nu au plecat. Şi-au oferit timp să reflecteze, precum cele 12 cluburi. Dacă ceva trebuie schimbat, acesta va fi schimbat, dar Super League este cel mai bun proiect pe care l-am considerat că poate fi realizat. Ce trebuie să facem este să-i readucem pe fani, pe tineri înapoi. Şi pentru a face acest lucru, trebuie efectuate schimbări. Dacă UEFA vrea să o facă cu proiectul pe care l-au anunţat zilele trecute, ei bine, adevărul este că nici nu l-am înţeles şi nici nu cred că ar fi o soluţie bună. Mai mult, vor să înceapă în 2024 şi vom vedea ce echipe dau înapoi”, a explicat el.

Perez anunţă falimentul a numeroase cluburi dacă nu va exista o reformă a competiţiilor, din cauza pandemiei de coronavirus.

„În acest an, cu pandemia, vor fi pierderi între două şi 2,5 miliarde de euro (n.r. – pentru cele 12 cluburi din proiect). Fie remediem acest lucru înainte de 2024, fie toate cluburile intră în faliment. Va exista o revoltă a echipelor pe măsură ce vor falimenta, deoarece singurii care vor supravieţui vor fi cluburile finanţate de stat sau care au proprietari multimilionari şi care sunt dispuşi, pentru propriul lor divertisment, să piardă sute de milioane de euro, în fiecare sezon”, a mai spus conducătorul clubului Real Madrid, care este şi preşedintele Superligii europene.

Şase cluburi din Anglia, Manchester City, Liverpool, Manchester United, Arsenal, Tottenham şi Chelsea, unul din Italia, Inter Milano, şi unul din Spania, Atletico Madrid, au renunţat oficial la Superliga europeană, la 48 de ore de la anunţul înfiinţării. AC Milan a dat un comunicat ambiguu, din care ar reieşi că şi gruparea „rossonerro” iese din proiect. Dintre fondatori, au mai rămas ferme trei grupări, Juventus, Real Madrid şi FC Barcelona.

Știri similare

Pacheta este noul antrenor al echipei Huesca

Pacheta este noul antrenor al echipei Huesca

Sport

Antrenorul Jose Rojo Martin "Pacheta" a fost numit la conducerea tehnică a echipei Huesca, în locul lui Michel Sanchez, demis în urma reuzltatelor slabe....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Încă o victorie pentru România în preliminariile CM: scor 2-0 cu Liechtenstein / Tricolorii au urcat pe locul trei în clasamentul grupei

Încă o victorie pentru România în preliminariile CM: scor 2-0 cu Liechtenstein / Tricolorii au urcat pe locul trei în clasamentul grupei

Sport

Reprezentativa României a învins, duminică seară, cu scorul de 2-0 (2-0), selecţionata din Liechtenstein, într-un meci disputat cu public pe Arena Naţională, în etapa a cincea a grupei J a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2022. Ca urmare a acestui rezultat, tricolorii ocupă locul trei în grupă, cu nouă puncte, cu trei mai puţine decât liderul Germania şi unul mai puţin decât Armenia....

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Flamengo a câştigat pentru a opta oară campionatul Braziliei

Flamengo a câştigat pentru a opta oară campionatul Braziliei

Sport

Echipa Flamengo a câştigat, joi, pentru a opta oară campionatul Braziliei, deşi a fost învinsă în ultima etapă, cu scorul de 2-1, de formaţia Sao Paulo. Flamengo a beneficiat şi de faptul că rivala Internacional, ocupanta locului doi, a înregistrat o remiză, scor 0-0 cu Corinthians....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lampard a fost dat afară (oficial)

Lampard a fost dat afară (oficial)

Sport

Antrenorul Frank Lampard a fost demis, luni, de la conducerea tehnică a echipei Chelsea Londra, a anunţat clubul englez....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Chelsea – Aston Villa, scor 3-0, în Premier League

Chelsea – Aston Villa, scor 3-0, în Premier League

Sport

Formaţia Chelsea Londra a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Aston Villa, într-un meci contând pentru etapa a patra a campionatului Angliei....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Daniel Pancu a fost dat afară de la Poli Iaşi

Daniel Pancu a fost dat afară de la Poli Iaşi

Sport

Contractul antrenorului Daniel Pancu a fost reziliat pe cale amiabilă, joi dimineaţă, a anunţat clubul Politehnica Iaşi....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă