Finala feminină de la US Open, prima de grand slam în care ambele jucătoare nu sunt favorite

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finala feminină de la US Open, prima de grand slam în care ambele jucătoare nu sunt favorite

Jucătoarea britanică Emma Răducanu, 18 ani, locul 150 WTA, venită din calificări, şi sportiva canadiană Leylah Fernandez, 19 ani, locul 73 WTA, se vor întâlni, sâmbătă, nu înainte de ora 23.00, în finala US Open, ultimul grand slam al anului.

Este pentru prima dată în Era Open, atât la masculin, cât şi la minin, că în ultimul act al unui grand slam se întâlnesc două jucătoare care nu sunt favorite.

De asemenea, este o premieră din 1999 când în ultimul act se întâlnesc două adolescente în finala unui grand slam. În acel an, americanca Serena Williams, o învingea, tot în finala US Open, pe elveţianca Martina Hingis, cu 6-3, 7-6 (4).

Răducanu va juca al zecelea meci la această ediţie a turneului de la Flushing Meadows, după ce în precedentele nouă nu a pierdut niciun set, nu a ajuns niciodată la tie-break, s-a impus într-un singur set cu 7-5 şi a cedat doar 43 de ghemuri, mai puţin de cinci pe partidă: 6-1, 6-2, cu olandeza Bibiane Schoofs, locul 285 WTA, 6-3, 7-5, cu Mariam Bolkvadze din Georgia, locul 167 WTA, 6-1, 6-4, cu egipteanca Mayar Sherif, locul 96 WTA, 6-2, 6-3, cu elveţianca Stefanie Voegele, locul 128 WTA, 6-2, 6-4, cu Shuai Zhang, locul 49 WTA, 6-0, 6-1, cu spaniola Sara Sorribes Tormo, locul 41 WTA, 6-2, 6-1, cu americanca Shelby Rogers, locul 43 WTA, 6-3, 6-4, cu elveţianca Belinda Bencic, locul 12 WTA şi cap de serie numărul 11, şi 6-1, 6-4, cu Maria Sakkari din Grecia, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 17.

În urmă cu treisprezece săptămâni, Răducanu era locul 366, iar US Open este al patrulea turneu la care participă în circuitul WTA. Ea nu se confruntase niciodată cu o jucătoare din Top 40 înainte de a o întâlni pe Belinda Bencic, în sferturile de finală, şi apoi a devenit prima jucătoare din calificări care a ajuns într-o finală de grand slam în Era Open.

Dacă sportiva cu tată român şi mamă chinezoaică a impresionat prin rapiditatea cu care şi-a trimis adversarele acasă, Fernandez a uimit prin numele „grele” din circuit pe care le-a eliminat, între care trei jucătoare din Top 5 WTA: 7-6 (3), 6-2, cu croata Ana Konjuh, locul 88 WTA, 7-5, 7-5, cu estona Kaia Kanepi, locul 70 WTA, 5-7, 7-6 (2), 6-2, cu japoneza Naomi Osaka, locul 3 WTA, 4-6, 7-6 (5), 6-2, cu germana Angelique Kerber, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, 6-3, 3-6, 7-6 (5), cu Elina Svitolina, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 5, şi 7-6 (3), 4-6, 6-4, cu Arina Sabalenka din Belarus, locul 2 WTA.

Dacă Răducanu a jucat nouă meciuri, faţă de şase, Fernandez, la actuala ediţie a US Open, jucătoarea britanică a stat cu o oră mai puţin pe teren decât adversara ei din finală.

Fernandez şi Răducanu s-au mai întâlnit o dată în carieră, în turul al doilea al competiţiei de juniori de la Wimbledon, în 2018, când britanica născută la Toronto a câştigat cu 6-2, 6-4.

Cu o victorie sâmbătă, Răducanu va deveni prima jucătoare din Marea Britanie câştigătoare a unui grand slam după Virginia Wade, în 1977, la Wimbledon.

Dacă Răducanu participă pe tabloul principal al unui grand slam pentru a doua oară, după ce a ajuns în optimi la Wimbledon, tot în acest an, Fernandez, de asemenea născută în Canada, la Montreal, cu rădăcini în familii de imigranţi (tatăl din Ecuador, mama din familie filipineză, dar născută în Canada), este la a şaptea participare, cu turul al doilea ce mai bună performanţă anterioară.

Sportiva canadiană, cu două luni şi o săptămână mai în vârstă decât Răducanu, s-a remarcat şi la juniori, cu o finală la Australian Open şi un titlu la Roland Garros, în 2019.

Fernandez are deja un trofeu WTA în palmares, la Monterrey, în acest an, şi a ocupat, în iunie, locul 66 WTA, cel mai bun din carieră.

În clasamentul live, Leylah Fernandez este pe locul 27 şi poate urca până pe locul 18, după openul american. La rândul ei, Răducanu este pe locul 32 şi poate ajunge, luni, pe locul 23.

Câştigătoarea turneului va primi 2,5 milioane de dolari şi 2.000 de puncte WTA, iar finalista, 1,25 de milioane de dolari şi 1.300 de puncte WTA.

Știri similare

Tabloul dificil pentru Simona Halep la Miami Open

Tabloul dificil pentru Simona Halep la Miami Open

Sport

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 3, este direct acceptată în manşa a doua a turneului de categorie WTA 1.000 de la Miami, cu premii totale de 3,2 milioane de dolari, fază în care va evolua cu sportiva franceză Caroline Garcia, locul 51 WTA, sau cu o jucătoare venită din calificări....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UTA Arad: Campanie de vaccinare pe Arena Francisc Neuman

UTA Arad: Campanie de vaccinare pe Arena Francisc Neuman

Sport

Clubul UTA Arad a anunţat că, împreună cu Prefectura Arad, Primăria Muncipiului şi Direcţia de Sănătate Publică Arad, va organiza o campanie de vaccinare pe Arena Francisc Neuman....

Vizualizări: 462, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Petrea: Ne-am creat o sumedenie de ocazii şi le-am tratat cu lejeritate / Balint: Este deranjant că situaţie analizată am primit gol de la unul dintre cei mai scunzi jucători de pe teren, cu capul

Petrea: Ne-am creat o sumedenie de ocazii şi le-am tratat cu lejeritate / Balint: Este deranjant că situaţie analizată am primit gol de la unul dintre cei mai scunzi jucători de pe teren, cu capul

Sport

Tehnicianul echipei FCSB, Anton Petrea, a declarat sâmbătă seară, după meciul cu UTA Arad, scor 1-0, că formaţia sa şi-a creat ocazii pe care le-a tratat cu lejeritate şi că după eliminarea de la gazde le-a cerut elevilor săi să trateze jocul ca şi cum adversarii ar fi în formulă completă....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Radu Petrescu va arbitra meciul Astra – FC Botoşani

Radu Petrescu va arbitra meciul Astra – FC Botoşani

Sport

Arbitrul Radu Petrescu va conduce la centru partida Astra Giurgiu – FC Botoşani, care se va disputa joi, de la ora 17.00, în etapa a XXVIII-a a Ligii I....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liga 2: Metaloglobus – Hermannstadt, scor 1-1

Liga 2: Metaloglobus – Hermannstadt, scor 1-1

Sport

Formaţia Metaloglobus a remizat, joi, pe teren propriu, scor 1-1, cu echipa FC Hermannstadt, într-un meci din etapa a patra a Ligii a 2-a....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CFR confirmă împrumutul lui Denis Alibec de la Kayserispor

CFR confirmă împrumutul lui Denis Alibec de la Kayserispor

Sport

Cluburile CFR 1907 Cluj şi Kayserispor (prima ligă din Turcia) au ajuns la o înţelegere privind împrumutul jucătorului Denis Alibec, a anunţat, joi, gruparea campioană a României....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PSG – Manchester City, scor 1-2, în manşa I a semifinalelor Ligii Campionilor. „Cetăţenii” au revenit cu noroc după 0-1 la pauză. Parizienii au terminat meciul în 10 jucători

PSG – Manchester City, scor 1-2, în manşa I a semifinalelor Ligii Campionilor. „Cetăţenii” au revenit cu noroc după 0-1 la pauză. Parizienii au terminat meciul în 10 jucători

Sport

Manchester City a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-1), echipa PSG, în manşa I a semifinalelor Ligii Campionilor. Idrissa Gueye (PSG) a fost eliminat, în minutul 77, cu cartonaş roşu direct, pentru un fault dur asupra lui Gundogan....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă