Euro-2020: 2.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri alocaţi pentru primul meci de pe Arena Naţională
Vizualizări: 245, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmăJandarmeria Română a anunţat că pentru primul meci din cadrul Euro-2020 care se va disputa pe Arena Naţională, Austria – Macedonia de Nord, programat duminică, vor fi alocaţi aproximativ 2.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri.
“Dispozitivul nostru va fi dimensionat în funcţie de fiecare eveniment în parte. Anticipez acum pentru primul eveniment, meciul din data de 13, vor fi alocaţi aproximativ 2.000 de jandarmi, poliţişti şi pompieri care vor acţiona într-un sistem integrat. Dar fiecare eveniment va avea particularitatea sa şi vom dimensiona dispozitivul în funcţie de necesităţi”, a declarat Georgian Enache, repreznetant al Jandarmeriei Române, vineri, într-o conferinţă de presă.
El a precizat că Jandarmeria Română a deplasat la Haga un grup de poliţişti care vor lucra în cadrul Europol şi care vor oferi informaţii în timp real despre deplasările grupurilor de suporteri străini care vor participa la evenimentele sportive organizate în ţară.
“Pe parcursul celor patru evenimente, atât în zona centrului vechi cât şi pe traseele către zona stadionului vor fi efective de jandarmi, de poliţişti care vor patrula pentru siguranţa tuturor cetăţenilor. Toate regulile privind accesul în zona stadionului au fost comunicate de către organizatori şi vor fi verificate de către aceştia prin intermediul firmei de pază specializate. Vor fi luate măsuri preventive pentru a reduce toate riscurile asociate evenimentelor cu public numeros”, a mai declarat Enache.
În aceeaşi conferinţă de presă, Diana Sarca, reprezentantă a Poliţiei Capitalei, a declarat că pentru Euro-2020 există forţe suplimentare, astfel încât să nu apară evenimente neplăcute. “Poliţia Capitalei este pregătită cu forţe suplimentare pentru a asigura liniştea şi siguranţa tuturor participanţilor la acest eveniment sportiv, a tuturor cetăţenilor. Poliţia rutieră va fluidiza traficul. Asigurăm traseele de deplasare spre şi de la stadionul principal, dar şi la cele de antrenament, precum şi căile de afluire şi defluire a spectatorilor. S-a asigurat un spaţiu de parcare destinat celor care locuiesc în perimetrul National Arena. Asigurăm toate zonele municipiului Bucureşti şi suntem prezenţi cu forţe mărite în zonele de atracţie turistică. Poliţişti în uniformă, dar şi în civil se vorr asigura că toată lumea se va bucura în siguranţă de acest eveniment sportiv. Suntem în măsură să preevenim situtaţiile care pot crea disconfort. Vom avea alături şi poliţişti din ţări participante la acest eveniment, care ne vor acorda sprijin”, a explicat Sarca.
Daniel Vasile, de la ISU Bucureşti, a spus că în ultimele zile s-au făcut mai multe controale şi că nu s-au descoperit probleme. El a menţionat că în zona Arenei Naţionale va exista un punct de comandă mobil. “În ultimele zile, pompierii Inspectoratului pentur Situaţii de Urgenţă Bucureşti – Ilfov au desfăşurat activităţi de control atât în zona centrului istoric, unde probabil vor fi cei mai mulţi turişti, dar şi în celelalte locuri unde vor fi participanţii la competiţie. Nu au fost identificate deficienţe care să pună în pericol viaţa cuiva. Acesta este un lucru îmbucurător. Pe durata acestui eveniment colegii noştri vor rămâne disponibili pentru a corecta eventualele situaţii. Am adoptat câteva măsuri astfel încât gestionarea evenimentului principal să adune toate categoriile de resurse pe care ISU le are disponibile. Vor fi aproximativ 150 de pompieri care vor gestiona posibilele situaţii care pot apărea la Arena Naţională. Un punct de comandă mobil va fi amplasat în proximitatea stadionului. Va fi angrenat şi un elicopter SMURD care va fi în măsură să preia cazurile foarte grave, dacă va fi vorba de aşa ceva. Avem experienţa unor evenimente de mare amploare şi cu siguranţă vom avea o competiţie fără evenimente deosebite”.
Şi Ştefan Radu Geru, de la DSP Bucureşti, s-a declarat încrezător înainte de meciurile de la Bucureşti. Din cadrul Euro-2020: “Vom supraveghea sănătatea publică şi sunt convins că nu vom avea incidente de tip epidemiologic. Dacă vor apărea incidente nefericite, noi suntem pregătiţi, avem suportul colegilor din instituţii şi cu siguranţă vom face faţă oricărei provocări”.
Programul partidelor de la Euro de pe Arena Naţională este următorul:
Grupa C
Duminică, 13 iunie 2021, ora 19:00 Austria – Macedonia de Nord;
Joi, 17 iunie 2021, ora 16:00 Ucraina – Macedonia de Nord;
Luni, 21 iunie 2021, ora 19:00 Ucraina – Austria;
Optime de finală
Luni, 28 iunie 2021, ora 22:00 1F – 3A/B/C.