Emil Săndoi: Îmi felicit jucătorii, am fost oaspeţi astăzi / Dario Bonetti: Aşteptăm pauza competiţionale pentru a îmbunătăţi pregătirea echipei

Vizualizări: 285, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Emil Săndoi: Îmi felicit jucătorii, am fost oaspeţi astăzi / Dario Bonetti: Aşteptăm pauza competiţionale pentru a îmbunătăţi pregătirea echipei

Antrenorul echipei Chindia Târgovişte, Emil Săndoi, şi-a felicitat echipa după victoria obţinută, duminică, la Buzău, scor 1-0, cu Dinamo, în condiţiile în care în tribunele Stadionului Gloria au fost aproximativ 5.000 de fani ai bucureştenilor.

„Băieţii sunt mai euforici. Pentru un antrenor, după cum se derulează meciul, greşeli, cum trebuie să corecteze… nu prea avem noi, antrenorii, timp să ne bucurăm. Astăzi, Dinamo nu a avut niciun şut pe poartă, nu pot să spun că a avut vreo ocazie clară de gol… Greşesc, cred că în prima repriză a avut avut Moldoveanu sau Mihaiu o ocazie, după o respingere greşită a noastră, o reluare din şase sau şapte metri peste poartă. Dar noi am avut încă trei sau patru situaţii clare de gol. Vreau să-i felicit pe băieţi pentru modul în care au stat din punct de vedere defensiv. Dinamo a schimbat sistemul la pauză, am schimbat şi noi, pe parcursul reprizei a doua. Este ciudat fotbalul. Am fost o echipă pragmatică, care a reuşit să depăşească o presiune pe care galeria lui Dinamo – şi vreau să-i felicit pe această cale… Au fost incredibili. Efectiv, îşi poartă jucătorii spre evoluţii bune. Noi trăim cu impresia lăsată în campionatul trecut, în care s-a jucat fără spectatori. Nu a existat nciodată o presiune a galeriei adverse. Acum lucrurile s-au schimbat total. Nici noi, în cadrul grupului, cu excepţia a vreo doi jucători, nu avem o experienţă deosebită. Unii dintre ei au un an, un an şi jumătate de primă ligă. Am încercat de fiecare dată ca această presiune care în mod normal ar fi pusă pe echipa oaspete, că noi am fost oaspeţi astăzi, să o transformăm într-o presiune pozitivă pentru noi. Şi asta voi încreca de fiecare dată prin discuţiile pe care le voi avea cu jucătorii mei, pentru că trebuie să ne obşnuim. Am jucat pe Arena Naţională, cu Rapid, a fost o presiune extraordinară, de asta am şi ratat ocaziile clare pe care le-am avut şi poate de asta am făcut o greşeală cum rar se vede pe terenurile de fotbal, când am luat gol. La CFR, am avut o repriză foarte bună, noi am dominat jocul, mingea a fost în permanenţă la noi, dar a fost de ajuns o fază care să destabilizeze rezultatul şi să ne pierdem din acel moment. Astăzi, s-au întâlnit două echipe relativ asemănătoare, din punct de vedere al jocului pe care îl practică, atât Dinamo, cât şi noi. Spre bucuria mea, astăzi nu am lăsat spaţii adversarului. Dinamo are nişte tineri cu un potenţial fantastic. Dacă vor reuşi să-şi păstreze echipă, în campionatul următor vor avea un cuvânt greu de spus”, a declarat Săndoi, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

Antrenorul Dario Bonetti a declarat că aşteaptă pauza competiţională pentru partidele echipei naţionale, în scopul de a putea îmbunătăţi pregătire formaţiei lui, Dinamo.

„Nu avem o pregătire fizică bună, azi a fost foarte cald, iar condiţia fizică a avut de suferit, apoi a fost vorba de lipsa de experienţă. Încercăm mai multe soluţii defensive, aşteptăm rezultatul să vină din teren. Astăzi, răspunsul nu a fost cel mai bun, trebuie să continuăm să muncim. Nu este o surpiză pentru mine. Aşteptăm pauza competiţională pentru a pregăti mai bine echipa din punct de vedere fizic. Trebuie să muncim, ştiu din prima zi în care am ajuns aici că trebuie să muncim şi nimeni nu poate aştepta ceva acum. (n.r. – dacă a fost o surpriză pentru el numărul mare de dinamoşişti la Buzău) Nu, nu este o surprinză, îi cunsosc foarte bine pe fanii echipei Dinamo, sunt fantastici şi le cerem scuze lor întâi, pentru că în acest moment nu putem cere mai mult din partea jucătorilor”, a declarat italianul. 

Chindia Târgovişte a învins, duminică, pe teren propriu, la Buzău, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa FC Dinamo, în etapa a IV-a a Ligii I

A marcat: D. Florea ’25.

În urma acestui rezultat, primul succes al Chindiei din acest sezon, formaţia din Târgovişte urcă pe locul 11, cu patru puncte. Dinamo rămâne pe locul 4, cu şase puncte.

Lider este CFR Cluj, cu 12 puncte, echipă urmată de Rapid şi FC Botoşani, ambele cu câte 10 puncte.

Știri similare

Pique şi Araujo nu vor juca în meciul Barcelonei cu PSG

Pique şi Araujo nu vor juca în meciul Barcelonei cu PSG

Sport

Fundaşii Gerard Pique şi Ronald Araujo nu vor evolua în meciul pe care FC Barcelona îl va disputa, miercuri, în compania echipei Paris Saint-Germain, în returul optimilor Ligii Campionilor....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Novak Djokovici nu va participa la turneul de la Cincinatti

Novak Djokovici nu va participa la turneul de la Cincinatti

Sport

Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul 1 mondial, a anunţat, luni, că nu va participa la turneul Masters 1.000 ATP de la Cincinatti (SUA), afirmând că are nevoie de mai mult timp pentru recuperare după Jocurile Olimpice de la Tokyo. ...

Vizualizări: 315, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară Madrid Open

Alexander Zverev a câştigat pentru a doua oară Madrid Open

Sport

Tenismenul german Alexander Zverev, locul 6 ATP şi cap de serie numărul 5, a câştigat, duminică, turneul de o mie de puncte de la Madrid. Zverev s-a impus şi în 2018 la Madrid Open, turneu organziat de Ion Ţiriac....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sam Allardyce este noul antrenor al echipei West Bromwich

Sam Allardyce este noul antrenor al echipei West Bromwich

Sport

Clubul West Bromwich Albion a anunţat, miercuri, la câteva ore după despărţirea de tehnicianul Slaven Bilic, că noul antrenor principal al echipei este Sam Allardyce....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor

Zlatan Ibrahimovic riscă o suspendare pentru că este implicat în industria pariurilor

Sport

Jucătorul suedez Zlatan Ibrahimovic riscă să fie amendat sau chiar suspendat de FIFA şi UEFA după ce au apărut informaţii că are o societatea care deţine o proporţie de 10 la sută dintr-o agenţie de pariuri, înregistrată în Malta, informează football-italia.net, care citează presa suedeză....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Faza finală a Billie Jean King Cup, amânată

Faza finală a Billie Jean King Cup, amânată

Sport

Faza finală a Billie Jean Cup, programată în aprilie în Ungaria, a fost amânată din cauza pandemiei de coronavirus, a anunţat, joi, ITF....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Finală Barty – Pliskova la Wimbledon

Finală Barty – Pliskova la Wimbledon

Sport

Jucătoarea cehă Karolina Pliskova, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 8, s-a calificat, joi, în finala turneului de grand slam de la Wimbledon, învingând-o în semifinale pe Arina Sabalenka (Belarus, locul 4 WTA şi cap de serie 2)....

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă