Edi Iordănescu: Cred că merităm victoria. Echipa a arătat caracter

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Edi Iordănescu: Cred că merităm victoria. Echipa a arătat caracter

Tehnicianul Edward Iordănescu a declarat, joi seară, că CFR Cluj a meritat victoria în meciul cu FC Viitorul, subliniid că echipa sa a dat dovadă de caracter.

„În 21 de zile am avut 6 meciuri, avem 5 victorii şi un egal, nu putem să fim decât fericiţi. Cred că merităm victoria. Am avut şi momente mai putin bune, n-a fost un joc fluid, dar am controlat jocul până la acel gol. Ne-am scuturat puţin după acea greşeală, echipa a arătat caracter.  Îmi pare rău de greşeala lui Bălgrădean, e portar de naţională, aşa cum ne-a scos de multe ori, aşa şi azi şi-a reparat greşeala. Iar Ovidiu Hoban e de un devotament incredibil, la vârsta lui să alergi atâta după minge. Pentru mine, Hoban e Under21! Am ieşit bine, dacă ieşim bine şi la Botoşani mă declar mulţumit”, a declarat Edi Iordănescu la Digisport.

Formaţia CFR Cluj a câştigat, cu scorul de 2-1 (1-0), meciul susţinut, joi, pe teren propriu, în compania echipei FC Viitorul, în etapa a XXI-a a Ligii I.

Pentru CFR Cluj au marcat Itu, în minutul 31, şi Hoban, în minutul 90+2, iar pentru FC Viitorul a punctat Dobrosavlevici ’52.

Știri similare

SCM Gloria Buzău a suspendat contractul lui Marius Ioniţă până la finalizarea unei anchete interne, după ce în presă a apărut că jucătorul ar fi implicat în pariuri sportive

SCM Gloria Buzău a suspendat contractul lui Marius Ioniţă până la finalizarea unei anchete interne, după ce în presă a apărut că jucătorul ar fi implicat în pariuri sportive

Sport

Clubul sportiv municipal Gloria Buzău a anunţat că a demarat o anchetă în urma unui material publicat de prosport.ro cu privire la sportivul Marius Ioniţă, care ar fi implicat în jocuri de pariuri sportive şi a suspendat contractul acestuia până la finalizarea anchetei....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
David Wagner: Golul marcat de CFR Cluj a fost din ofsaid

David Wagner: Golul marcat de CFR Cluj a fost din ofsaid

Sport

Antrenorul echipei Young Boys Berna, David Wagner, a declarat că golul prin care CFR Cluj a decshis scorul în meciul de marţi, din Liga Campionilor, a fost înscris din poziţie de ofsaid....

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atletism: Rezultate excepţionale la selecţia americană pentru JO

Atletism: Rezultate excepţionale la selecţia americană pentru JO

Sport

Atleţii Grant Holloway, Rai Benjamin, Gabby Thomas şi DeAnna Price au stabilit, sâmbătă, la Eugene (Oregon), performanţe apropiate de recordurile mondiale, în cadrul selecţiei americane pentru JO de la Tokyo, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă