Domenicali dă exemplul Formulei 1 pentru rezolvarea situaţiei incendiare din fotbalul european

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Domenicali dă exemplul Formulei 1 pentru rezolvarea situaţiei incendiare din fotbalul european

CEO-ul Formulei 1, Stefano Domenicali, crede că fotbalul ar face bine să urmeze exemplul reducerii costurilor din Marele Circ, în urma controversei Super League, informează motorsport.com.

Domenicali consideră că focalizarea Formulei 1 pe reducerea costurilor este esenţială pentru a ţine acest sport departe de pericolul unei „escapade” în stilul Super League, o competiţie doar a echipelor de top, şi crede că şefii din fotbal ar putea avea nevoie să abordeze finanţele clubulurilor într-un mod similar.

„În Formula 1, am avut deja de două ori o situaţie în care exista riscul unui campionat separatist pentru a încerca să aducem echipelor mai multe rezultate din punct de vedere al veniturilor. În F1, în acest moment, am început abordarea opusă: încercarea de a controla costurile. Nu este o coincidenţă faptul că anul acesta este primul an al plafonului bugetar, ceea ce conferă echipelor o dimensiune diferită a sustenabilităţii financiare. Cred că aceasta este prima problemă pe care lumea fotbalului, dacă pot să o spun, trebuie să o abordeze şi într-un mod destul de rapid”, a spus fostul şef al scuderiei Ferrari.

Dincolo de problema costurilor, Domenicali a considerat, de asemenea, că planurile tehnologice ale F1 pentru un viitor hibrid şi cu biocombustibili au asigurat sportului un viitor durabil, care menţine producătorii şi echipele interesate.

„Vom fi un F1 hibrid şi vom avea un combustibil eco-durabil. Există deja multe activităţi de genul acesta care se desfăşoară în întreaga societate, ceea ce oferă F1 oportunitatea de a fi protagonistă”, a adăugat el.

O acţiune a 12 mari cluburi europene de fotbal pentru a forma o Superligă care să contribuie la creşterea veniturilor a provocat valuri de şoc, săptămâna trecută, dar o revoltă a fanilor i-a determinat pe cei implicaţi să dea înapoi de la planurile lor.

F1 nu este străină de astfel de ameninţări separatiste. La începutul anilor 2000, s-a vorbit despre un Campionat Mondial de Grand Prix, o competiţie separată de CM de Formula 1, în timp ce acum dispăruta Asociaţie a Echipelor de Formula 1 (FOTA) a anunţat, în 2009, că intenţionează să înfiinţeze propria serie în 2010, pe fondul frustrării cu privire la condiţiile oferite echipelor pentru a concura.

Cu toate acestea, ideea unei serii FOTA a fost abandonată după ce echipele, FIA şi deţinătorii drepturilor comerciale ale F1 au ajuns la un compromis cu privire la viitoarele condiţii de guvernanţă şi la noi termeni financiari.

Pe lângă faptul că echipele au primit o cotă mai mare din profiturile sportului în ultimii ani, F1 a pus un mare accent şi pe reducerea costurilor. Noile reguli au încercat să limiteze cheltuielile echipelor, în timp ce introducerea unui plafon bugetar pentru 2021 a asigurat în cele din urmă o limitare a cheltuielilor, cu scopul de a echlibra competiţia şi de a o face mai atractivă.

Italianul Domenicali, 55 de ani, a condus Scuderia Ferrari între 2008 şi 2014, după ce, anterior, a fost director sportiv timp de zece ani. El a fost din 2016 şi până 2020 directorul executiv al producătorului de automobile sport Lamborghini, companie deţinută de Audi, parte a Volkswagen Group, şi preşedinte al comisiei de monoposturi a FIA.

Domenicali a fost conducătorul Ferrari când echipa de la Maranello a cucerit ultimul titlu mondial în F1, în 2008, la constructori.

Din ianuarie 2021, el este CEO F1 Group, deţinătorul drepturilor comerciale ale Marelui Circ, înlocuindu-l pe Chase Carey.

Știri similare

Sebastian Vettel a fost descalificat după Marele Premiue al Ungariei, Hamilton urcă pe locul al doilea, iar Sainz, pe locul 3

Sebastian Vettel a fost descalificat după Marele Premiue al Ungariei, Hamilton urcă pe locul al doilea, iar Sainz, pe locul 3

Sport

Pilotul german al echipei Aston Martin, Sebastian Vettel, care a terminat pe locul al doilea Marele Premiu al Ungariei, care a avut loc duminică, a fost descalificat din cauza faptului că monopostul lui nu a avut suficinet carburant în rezervor după ce a trecut linia de sosire, informează motorsport.com....

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bundesliga: Bayern Munchen, scor 5-1 cu FC Koln; Leipzig – Monchengladbach, scor 3-2, cu revenire de la 0-2

Bundesliga: Bayern Munchen, scor 5-1 cu FC Koln; Leipzig – Monchengladbach, scor 3-2, cu revenire de la 0-2

Sport

Formaţia Bayern Munchen, liderul Bundesligii, a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 5-1, echipa FC Koln, într-un meci din etapa a XXIII-a a campionatului Germaniei. Tot sâmbătă, Leipzig, locul doi în clasament, a învins Borussia Monchengladbach, scor 3-2, iar VfB Stuttgart s-a impus cu 5-1 în faţa echipei Schalke 05....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ana Maria Popescu, după regretele ministrului Novak: Apreciez mesajul, îi doresc sportivului Novak să vină cu aur de la Jocurile Paralimpice

Ana Maria Popescu, după regretele ministrului Novak: Apreciez mesajul, îi doresc sportivului Novak să vină cu aur de la Jocurile Paralimpice

Sport

Medaliată cu argint la JO de la Tokyo, Ana Maria Popescu a reacţionat, joi, după ce ministrul Tineretului şi Sportului, Eduard Novak, a spus că îi pare rău că a declarat că sportiva nu ar fi luat aurul la JO de la Tokyo nici cu o finanţare mai mare a federaţiei de scrimă. Şi Popescu şi-a cerut scuze pentru că nu a răspuns strângerii de mână a ministrului la sosirea la Bucureşti....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Leicester City s-a calificat în finala Cupei Angliei

Leicester City s-a calificat în finala Cupei Angliei

Sport

Formaţia Leicester City s-a calificat în finala Cupei Angliei, după ce a învins, duminică, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 1-0, echipa Southampton, în semifinalele competiţiei....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă