Deian Sorescu: Ei au zis că ne dau 9 goluri, iar asta ne-a motivat

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Deian Sorescu: Ei au zis că ne dau 9 goluri, iar asta ne-a motivat

Jucătorul dinamovist Deian Sorescu a declarat, luni seară, că a fost motivat de faptul că adversarii de la FC Voluntari au afirmat că le dau 9 goluri la meciul direct. Sorescu a marcat cele trei goluri ale echipei Dinamo la meciul cu ilfovenii.

„Prefer să nu vorbesc înainte de meci, ci după, acum am ocazia, ei au zis că ne dau 9, iar asta ne-a făcut să arătăm altă faţă azi. Am scos tricoul la primul gol pentru că am pe spate o poveste care mă motivează să lupt zi de zi. După golul 3 am arătat banderola pentru Unicul Căpitan Cătălin Hîldan. Am contract cu Dinamo până în 2023, îl voi respecta şi vom vedea ce va fi. Nu am depus memoriu, dar nici eu nu sunt cu banii la zi”, a declarat Sorescu la televiziunile care transmis Liga I.

Formaţia Dinamo a început nou sezon al Ligii I cu victorie, după ce a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (1-1), echipa FC Voluntari. Căpitanul Deian Sorescu a fost marcatorul dinamoviştilor.

Pentru Dinamo a marcat Sorescu ’44, ’59 şi ’72, iar pentru FC Voluntari au punctat Fulop ’14 şi Raţă ’66.

 

Știri similare

Şi CAF cere guvernului britanic să intervină pentru ca jucătorii africani să răspundă convocărilor la echipa naţională

Şi CAF cere guvernului britanic să intervină pentru ca jucătorii africani să răspundă convocărilor la echipa naţională

Sport

Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) a cerut guvernului britanic să acorde exceptarea de la carantină în cazul fotbaliştilor africani convocaţi la echipele naţionale, pentru ca aceştia să poată participa la meciurile din preliminariile Cupei Mondiale din 2022, programate săptămâna viitoare, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vukusic: Am fost aproape să înscriu. Cred în calitatea mea

Vukusic: Am fost aproape să înscriu. Cred în calitatea mea

Sport

Fotbalistul croat Ante Vukusic, care a debutat la FCSB în meciul cu Dinamo, miercuri seară, scor 1-0, a declarat că este bucuros că a debutat şi că va da totul pentru echipă şi pentru fani....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Southgate: A fost un test bun. Am avut ocazii, dar şi adversarii au avut / Despre penaltiul executat şi ratat de Henderson: Data viitoare vom ţine cont de ierarhie

Southgate: A fost un test bun. Am avut ocazii, dar şi adversarii au avut / Despre penaltiul executat şi ratat de Henderson: Data viitoare vom ţine cont de ierarhie

Sport

Selecţionerul Angliei, Gareth Southgate, a declarat duminică seară, după meciul amical cu România, scor 1-0, că jocul cu tricolorii a fost un test bun, din care fotbaliştii săi au învăţat multe. El a menţionat că rezultatul ar fi putut fi mai categoric, dar că şi România a avut ocazii. Southgate a vorbit şi despre faptul că Jordan Henderson a executat şi a ratat un penalti....

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Irina Begu în semifinale la Cleveland

Irina Begu în semifinale la Cleveland

Sport

Jucătoarea Irina Begu, locul 74 WTA, s-a calificat, joi, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Cleveland....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cadiz – Atletico Madrid, scor 2-4, în LaLiga

Cadiz – Atletico Madrid, scor 2-4, în LaLiga

Sport

Formaţia Atletico Madrid a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-2, echipa Cadiz, într-un meci din etapa a XXI-a a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Scandal de rasism în Liga Campionilor: Şumudică: Cred că aseară Colţescu, din punct de vedere profesional, a încheiat cu arbitrajul şi s-a sinucis

Scandal de rasism în Liga Campionilor: Şumudică: Cred că aseară Colţescu, din punct de vedere profesional, a încheiat cu arbitrajul şi s-a sinucis

Sport

Tehnicianul echipei Gaziantep FK, Marius Şumudică, a declarat, miercuri, la Digi Sport, că pentru arbitrul Sebastian Colţescu este încheiată cariera după gafa de la meciul PSG – Istanbul BB. Şumudică l-a criticat şi pe alt membru al brigăzii lui Ovidiu Haţegan, Octavian Şovre, spunând că acesta este foarte arogant....

Vizualizări: 353, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă