Deeschamps, după meciul cu Germania: A fos o luptă între titani

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Deeschamps, după meciul cu Germania: A fos o luptă între titani

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a vorbit despre o înfruntare între titani referindu-se la meciul cu Germania de la Euro-2020, pe care echipa lui l-a câştigat, marţi, la Munchen.

„În faţa noastră era o mare echipă germană care ne-a făcut să suferim. Nu i-am dominat în mare măsură. Ei au avut mingea mai mult decât noi, dar noi am fost mai eficienţi. Ne-am fi putut pune la adăpost cu un al doilea gol pentru a fi mai liniştiţi la finalul jocului. A fost un meci de nivel foarte, foarte înalt, o luptă între titani şi jucătorii mei au fost acolo. Suntem capabili să facem unele lucruri mai bine cu mingea, dar în ceea ce priveşte starea de spirit, am ştiut să suferim. A trebuit să fie aşa în această seară împotriva unei echipe germane foarte bune. (n.r. – despre defensiva echipei sale) Ştiu ce pot face. Nu am avut griji, am fost puşi în dificultate, dar a fost cazul şi în sesiunile de antrenament şi aşa am corectat anumite lucruri. Cei trei din faţă (Griezmann-Benzema-Mbappe) ar fi putut înscrie. Acest trio a ajutat echipa să se apere bine. Ştiu că nu vom câştiga meciuri apărându-ne, dar avem această capacitate. Partea de îmbunătăţit este animaţia ofensivă. Germanii au impus o astfel de luptă, au pus o astfel de densitate… Nu vreau să-i disociez pe cei trei din faţa de ceilalţi şapte. Defensiv, ei se pun în slujba colectivului, astfel încât să ne putem apăra foarte bine. Grupul se cunoaşte. Când vorbim de blocul defensiv, este acelaşi care a fost la Mondial, cu excepţia lui Sam Umtiti, care a fost înlocuit de Presnel (Kimpembe). Şi Paul (n.r. – Pogba), şi NG (n.r. – Kante), nu Adrien (n.r. – Rabiot), dar există obiceiuri şi automatisme, fără a disocia trio-ul atacant care a depus mult efort. Fotbalul este despre a fi eficient şi am fost în ambele terenuri. Nu am comis o greşeală iremediabilă, nu am dat nimic. Nu am făcut altceva decât să ne apărăm bine, am fi putut folosi mingea mai bine pentru a-i obliga să apere, dar grupul trebuia să fie gata, aşa a fost. Trebuie să păstrăm această forţă colectivă, este baza”, a declarat Deschapms.

Campioana mondială en titre, Franţa, a învins selecţionata Germaniei, scor 1-0, marţi seară, la Munchen, într-un meci din Grupa F a Campionatului European.

Golul a fost marcat de germanul Hummels, în minutul 20, în propria poartă.

Francezii au avut două goluri anulate pentru ofsaid, în minutele 66 şi 85.

Știri similare

Corupţie în fotbalul arădean: Trei persoane, trimise în judecată pentru că ar fi încercat să mituiască jucătorii altor echipe şi un arbitru

Corupţie în fotbalul arădean: Trei persoane, trimise în judecată pentru că ar fi încercat să mituiască jucătorii altor echipe şi un arbitru

Sport

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a două persoane fizice, reprezentanţi ai unui club de fotbal din municipiul Arad, pentru mai multe infracţiuni de dare de mită, şi a unei alte persoane, pentru două infracţiuni de complicitate la dare de mită....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gabriela Ruse în sferturi la Hamburg European Open

Gabriela Ruse în sferturi la Hamburg European Open

Sport

Elena-Gabriela Ruse, locul 198 WTA, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Hamburg, cu premii de 189.708 euro....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
LeBron James a devenit miliardar

LeBron James a devenit miliardar

Sport

Site-ul Sportico anunţă că jucătorul vedetă al echipei Los Angeles Lakers, LeBron James, a devenit miliardar. El este primul jucător din NBA în activitate care intră în acest "club". ...

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă