Danemarca a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de handbal masculin şi păstrează trofeul din 2019

Vizualizări: 400, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Danemarca a câştigat medalia de aur la Campionatul Mondial de handbal masculin şi păstrează trofeul din 2019

Naţionala de handbal masculin a Danemarcei a câştigat, duminică, medalia de aur la Campionatul Mondial din Egipt, după ce a învins în finală reprezentativa Suediei, scor 26-24 (13-13). Danezii rămân cu trofeul, după cel cucerit în 2019.

În finala mică s-a impus Spania, scor 35-29 (16-13), cucerind astfel medalia de bronz în faţa Franţei.

În semifinale, Suedia a eliminat Franţa, cu 32-26, iar Danemarca a trecut de Spania, cu 35-33.

La ultima ediţie a CM, titlul mondial a fost câştigat tot de Danemarca, echipă care îşi trece în palmares al doilea trofeu.

CM din Egipt este primul care a avut 32 de echipe la start, însă fără spectatori, din motive pandemice.

România nu s-a aflat printre participante, după ce calificările europene au fost anulate din motive pandemice, astfel că la CM din Egipt au ajuns primele 13 clasate la Campionatul European din 2020, alături de Danemarca, deţinătoarea titlului mondial, precum şi de Polonia şi echipa Federaţiei Naţionale de Handbal a Rusiei, care au primit wild-card. La CE din 2020, România nu a participat.

Ultima dată, tricolorii au participat la ediţiile CM din 2009 şi 2011, când s-au clasat pe locul 15, respectiv 19. Palmaresul României include patru titluri mondiale (1961, 1964, 1970, 1974) şi două medalii de bronz (1967, 1990).

Știri similare

Adrian Ursea: Ar fi trebuit să fim mai eficienţi

Adrian Ursea: Ar fi trebuit să fim mai eficienţi

Sport

Tehnicianul echipei OGC Nice, Adrian Ursea, a declarat, după remiza cu Metz, scor 1-1, că formaţia sa a făcut “lucruri coerente”, dar ar fi trebuit să fie mai eficientă în repriza a doua....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep, la 346 de săptămâni la rând în Top 10 WTA: Caut perfecţiunea, dar ştiu că perfecţiunea nu există. Faptul că am tins tot timpul spre perfecţiune m-a făcut să-mi împing limitele mai sus

Simona Halep, la 346 de săptămâni la rând în Top 10 WTA: Caut perfecţiunea, dar ştiu că perfecţiunea nu există. Faptul că am tins tot timpul spre perfecţiune m-a făcut să-mi împing limitele mai sus

Sport

Simona Halep a ajuns în această săptămână la şapte ani de când se află neîntrerupt în Top 10 WTA. Săptămâna consecutivă cu numărul 346 între cele mai bune jucătoare din lume o găseşte pe Halep aproape de finalul carantinei, la Adelaide, înaintea Australian Open....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Proiectul Superligii europene ajunge la Curtea de Justiţie a UE

Proiectul Superligii europene ajunge la Curtea de Justiţie a UE

Sport

Un tribunal comercial din Madrid a cerut justiţiei europene să stabilească dacă UEFA şi FIFA abuzează de o poziţie dominantă, opunându-se proiectului Super League, care este apărat încă de trei mari cluburi europene, informează AFP....

Vizualizări: 408, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă