Burleanu: Ne dorim ca primul meci de echipă naţională care se va disputa cu suporteri să fie cel cu Germania

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Burleanu: Ne dorim ca primul meci de echipă naţională care se va disputa cu suporteri să fie cel cu Germania

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, că federaţia îşi doreşte ca primul meci de echipă naţională care să se dispute cu spectatori să fie cel cu Germania, din 28 martie, de pe Arena Naţională, din preliminariile Cupei Mondiale.

El a precizat că federaţia va comunica până în primele zile ale lunii martie scenariul în care România va organiza cele patru partide de la Campionatul European. Burleanu a menţionat că pregătirile pentru Euro s-au reluat.

“Ieri s-au redeschis birourile grupului local de organizare a Euro. Toate pregătirile au fost reluate exact ca în momentul în care pandemia le-a oprit. Serviciul Euro din cadrul primăriei Capitalei este deja conectat la tot acest plan de pregătiri astfel încât am revenit în totalitate la formatul iniţial. (…) Discutăm în momentul de faţă cu autorităţile şi cu UEFA ca să putem până în primele zile din luna martie să înaintăm acest scenariu în care Bucureştiul se va afla. Noi, ca federaţie, ne dorim ca primul meci de echipă naţională care se va disputa cu suporteri, la 30 la sută capacitate, să fie chiar meciul cu Germania”, a afirmat preşedintele FRF.

Burleanu a menţionat că FRF îşi doreşte ca la Campionatul European să fie “50-60 la sută spectatori pe stadion”. “Avem un plan bine pregătit, ne-am consultat cu reprezentanţii UEFA, ne-am dori ca în luna iunie la Bucureşti să avem 50-60 la sută spectatori pe stadion. Mai presus de orice vom pune sănătatea şi siguranţa spectatorilor. Rămâne de văzut cum va decurge campania de vaccinare, dacă va trebui să aplicăm diverse metode de screening la intrarea pe stadion”.

Știri similare

Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Rapid a revenit cu victorie în Liga I după şase ani

Sport

Nou-promovata Rapid Bucureşti a învins, duminică, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Chindia Târgovişte, în primul meci jucat de giuleşteni în Liga I după şase ani....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Irina Begu a fost eliminată în semifinale la Roma, la dublu

Irina Begu a fost eliminată în semifinale la Roma, la dublu

Sport

Perechea Irina Begu/Sara Errani (România/Italia), beneficiară a unui wild card, a fost eliminată, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Roma, de categorie WTA 1000....

Vizualizări: 380, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mircea Lucescu şi soţia lui s-au vaccinat

Mircea Lucescu şi soţia lui s-au vaccinat

Sport

Antrenorul Mircea Lucescu şi soţia lui s-au vaccinat, miercuri, la un centru deschis în clădirea Ana Tower, care îi aparţine fostului acţionar rapidist George Copos, informează digisport.ro....

Vizualizări: 454, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă