Budescu: Am făcut multe lucruri bune. Am dominat chiar şi în inferioritate

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Budescu: Am făcut multe lucruri bune. Am dominat chiar şi în inferioritate

Fotbalistul Constantin Budescu a declarat, miercuri seară, după meciul tricolorilor cu Georgia, scor 1-2, că naţionala României a pierdut, dar a avut o evoluţie bună şi a dominat.

“Din păcate nu am putut să câştigăm în această seară, cu toate că per total am făcut un joc bun, chiar şi în inferioritate am dominat. Dar ne lipsesc victoriile. Se comentează foarte mult acum. Când încercăm să jucăm fotbal să atacăm foarte mult iar nu e bine. Eu zic că în seara asta am făcut multe lucruri bune şi ne-a lipsit victoria. Sperăm să învăţăm din acest meci şi pe viitor să obţinem victoria. Per total, din ce am simţit pe teren, lucrurile au fost spre bine. Este bine că s-a ratat într-un meci amical, sperăm să nu se întâmple într-un meci oficial. Suntem supăraţi de rezultat. O să mergem în Anglia să jucăm la fel şi, de ce nu?, să obţinem victoria”, a spus Budescu la ProX.

El a precizat că nu se teme că Mirel Rădoi şi-ar putea pierde postul: “Nu ne temem pentru că ştim ce poate şi eu chiar am rămas surprins plăcut. Sunt foarte multe lucruri schimbate în bine”

Reprezentativa României a fost învinsă, miercuri seară, cu scorul de 2-1, de selecîţionata Georgiei, într-un meci amical disputat pe stadionul “Ilie Oană” din Ploieşti. Au marcat: Ivan ’78 / Mikautadze ’61, Aburjania ‘71

În minutul 42, Florin Tănase a fost eliminat pentru un fault la un adversar.

Şi de la oaspeţi a fost eliminat un jucător, Kverkvelia, în minutul 64, după ce a primit al doilea cartonaş galben. În minutul 65, Răzvan Marin a ratat un penalti acordat pentru un fault al lui Kverkvelia la Ivan.

Știri similare

Brisbane va organiza Jocurile Olimpice din 2032

Brisbane va organiza Jocurile Olimpice din 2032

Sport

Brisbane va deveni al treilea oraş australian care va găzdui Jocurile Olimpice, în 2032, după Melbourne, în 1956, şi Sydney, în 2000, informează marca.com....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Watford a promovat în Premier League

Watford a promovat în Premier League

Sport

Formaţia Watford şi-a asigurat promovarea în Premier League după ce a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Millwall, într-un meci din etapa a 44-a a ligii secunde din Anglia....

Vizualizări: 634, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Kim Clijsters nu va participa la Australian Open

Kim Clijsters nu va participa la Australian Open

Sport

Sportiva belgiană Kim Clijsters a refuzat invitaţia la Australian Open, turneu care va avea loc în perioada 8 - 21 februarie, informează dhnet.be....

Vizualizări: 409, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cinci schimbări şi la turneul final al Euro-2020

Cinci schimbări şi la turneul final al Euro-2020

Sport

Echipele vor avea voie să efectueze până la cinci schimbări pe meci în timpul turneului final al Campionatului European de fotbal din iunie, a decis, miercuri, Comitetul Executiv al UEFA....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
OMS, îngrijorată de măsurile de relaxare adoptate pentru Euro-2020

OMS, îngrijorată de măsurile de relaxare adoptate pentru Euro-2020

Sport

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat, marţi, îngrijorarea cu privire la relaxarea restricţiilor legate de Covid-19 cu ocazia meciurilor de la Euro-202, subliniind creşterea numărului de cazuri în mai multe oraşe gazdă, informează AFP....

Vizualizări: 620, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Telefonul de convocare la JO l-a prins cu paharul în mână pe un fotbalist francez

Telefonul de convocare la JO l-a prins cu paharul în mână pe un fotbalist francez

Sport

Mijlocaşul Teji Savanier de la Montpellier a fost convocat din vacanţă la echipa naţională a Franţei care va participa la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Fotbalistul de 29 de ani a recunoscut că era într-un camping, unde petrecea cu prieteni de-ai săi, şi că bea ceva în momentul în care i-a sunat telefonul....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă