BIOGRAFIE – Eduard Novak, propunerea pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, singurul campion paralimpic din istoria României: Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
BIOGRAFIE – Eduard Novak, propunerea pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, singurul campion paralimpic din istoria României: Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită

Eduard Novak, propunerea UDMR pentru funcţia de ministru al Tineretului şi Sportului, este preşedintele Federaţiei Române de Ciclism şi singurul campion paralimpic din istoria României.

Novak, în vârstă de 44 de ani, se declară convins de faptul că poate să facă “lucruri grozave” pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campioni. El îşi propune să ajute la “stabilirea unei direcţii care să influenţeze pozitiv viitorul sportului românesc”.

“Sunt extrem de onorat să fiu propunerea UDMR pentru Ministerul Sportului şi le mulţumesc pentru încredere. Mă bucur că toate eforturile şi realizările mele de până acum atât ca sportiv, cât şi ca mentor sau preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism m-au condus către această propunere. Sunt conştient de munca pe care o presupune această funcţie, de provocările pe care le implică, dar sunt convins că pot, alături de echipa potrivită, să fac lucruri grozave pentru sportul românesc, pentru tinerii talentaţi şi pentru campionii noştri. Rolul sportului în viaţa noastră, a fiecăruia, e esenţial, şi nu cred că există cineva care să conteste asta. Îmi doresc să îmi aduc contribuţia la stabilirea unei direcţii care să influenţeze pozitiv viitorul sportului românesc, iar dezvoltarea să fie elementul cheie regăsit în toate segmentele sportive. Avem nevoie să cunoaştem mai mult ca oricând ce e fairplay-ul, să ne aplaudăm campionii, să îi încurajăm pe cei cu potenţial şi să ducem cât mai departe sportul românesc oriunde în lume”, a notat Eduard Novak pe Facebook după ce UDMR a anunţat că sportivul paralimpic este propunerea sa pentru MTS.

Eduard Novak s-a născut la 28 iulie 1976, la Miercurea Ciuc.

El este campion paralimpic la ciclism la Jocurile de la Londra, din 2012 şi spune că încă de la 8 ani şi-a dorit să fie campion olimpic.

În 1996, Eduard Novak, care practica patinajul viteză, a suferit un accident de maşină, în urma căruia i-a fost amputat piciorul drept.

El s-a reinventat şi a trecut la paraciclism, devenind campion mondial în Canada, în 2013, în proba de contratimp şi în proba de fond, campion mondial pe velodrom la Los Angeles, 2012, campion Mondial la cursa de contratimp şi vicecampion mondial la proba de font la Roskilde, 2011 şi campion Mondial la proba de şosea şi vicecampion la proba de contratimp, Italia, 2009.

În februarie 2020, el a cucerit trei medalii la Campionatele Mondiale de paraciclism pe velodrom de la Milton, Canada.

După bronzul cucerit în proba de 1 km contratimp şi argintul în proba de 4 km urmărire individuală, Novak a urcat pe poziţia a treia la general la finalul competiţiei. Clasamentul a fost alcătuit pe baza punctelor obţinute în cele patru probe în care a luat startul.

El s-a clasat pe locul al şaptelea în proba de 200 m sprint, în vreme ce cursa de scratch a încheiat-o pe poziţia a patra.

Eduard Novak este singurul campion paralimpic din istoria României. La Jocurile Paralimpice de la Londra, din 2012, a câştigat medalia de aur în proba de urmărire pe pistă şi pe cea de argint în proba de contratimp pe şosea. La ediţia de la Beijing, din 2008, a cucerit medalia de argint în proba de contratimp pe şosea.

La Tokyo, Eduard Novak va bifa cea de cincea participare la Jocurile Paralimpice, iar principalul său obiectiv este câştigarea unei medalii de aur.

“Sportul mă defineşte, mă determină să-mi depăşesc orice limită. Prin sport am aflat ce înseamnă curajul, speranţa, ambiţia şi necesitatea de a o lua de la capăt, fără a uita vreo secundă de planurile de viitor şi de visurile pe care doream să mi le îndeplinesc. O mare dorinţă, care s-a şi realizat, a fost să devin primul campion paralimpic român. Fac sport pentru că nu pot să-mi imaginez viaţa altfel, pentru că mă împlineşte şi mă face să devin mai bun zi de zi”, a spus Novak, conform paralimpicromania.ro.

Din 2013, Novak este preşedinte al Federaţiei Române de Ciclism şi deţine Novak Cycling Academy.

Invitat în februarie la emisiunea Morning Glory de la Rock FM, Novak a spus că a avut parte de o educaţie spartană, tatăl său fiind căpitan, că şi-ar dori o aplicaţie care să aducă fericirea oamenilor, iar la ultima masă ar mânca găluşte cu prune.

El este căsătorit şi are trei copii: Edvard, Edmond şi Ingrid.

Știri similare

Andrei Burcă: Ne-am dat cu toţii ultima picătură de energie pe teren / Dacă nu câştigăm cu Dinamo degeaba am câştigat în seara aceasta

Andrei Burcă: Ne-am dat cu toţii ultima picătură de energie pe teren / Dacă nu câştigăm cu Dinamo degeaba am câştigat în seara aceasta

Sport

Fotbalistul Andrei Burcă a declarat, duminică seară, după meciul câştigat de CFR Cluj în faţa FCSB, scor 2-0, că el şi colegii săi şi-au dat “ultima picătură de energie pe teren”, după deziluzia din Liga Europa, şi de aceea au reuşit să se impună în confruntarea cu liderul Ligii I....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dică: Vom avea un meci foarte greu cu Macedonia de Nord, dar mă simt încrezător înainte de aceste preliminarii

Dică: Vom avea un meci foarte greu cu Macedonia de Nord, dar mă simt încrezător înainte de aceste preliminarii

Sport

Antrenorul secund al naţionalei României, Nicolae Dică, a declarat, luni, că se simte încrezător înaintea debutului în preliminariile Cupei Mondiale din 2022. El a subliniat că jucătorii trebuie să fie şi mai motivaţi, având în vedere că selecţionerul Mirel Rădoi este în izolare, fiind testat pozitiv cu Covid-19....

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Portarul Arlauskis revine la CFR Cluj

Portarul Arlauskis revine la CFR Cluj

Sport

Clubul CFR 1907 Cluj şi portarul lituanian Giedrius Arlauskis au ajuns la un acord privind semnarea unui nou contract. ...

Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia de Combatere a Violenţei în Sport din MTS analizează incidentele de la meciul Steaua – FK Csíkszereda. Ministrul Novak: Nu poate fi îngăduit ca terenurile de sport să fie locul de manifestare al xenofobiei, al discriminării

Comisia de Combatere a Violenţei în Sport din MTS analizează incidentele de la meciul Steaua – FK Csíkszereda. Ministrul Novak: Nu poate fi îngăduit ca terenurile de sport să fie locul de manifestare al xenofobiei, al discriminării

Sport

Ministerul Tineretului şi Sportului anunţă că a luat act de incidentele violente, cu note xenofobe, petrecute în data de 4 august, la meciul de Liga 2 dintre echipele Steaua Bucureşti şi FK Csíkszereda. În acest context, la nivelul MTS s-a autosesizat Comisia de Combatere a Violenţei în Sport, care va analiza faptele petrecute, considerate a reprezenta un pericol pentru sport şi valorile sale perene, pentru a decide măsurile care se impun. ...

Vizualizări: 287, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
FC Argeş – Chindia Târgovişte, scor 0-1, în Liga I

FC Argeş – Chindia Târgovişte, scor 0-1, în Liga I

Sport

Formaţia FC Argeş a fost învinsă, miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, de echipa Chindia Târgovişte, într-un meci din etapa a doua a play-out-ului Ligii I....

Vizualizări: 457, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ionel Gane: Nu aveam obiectiv calificarea în play-off

Ionel Gane: Nu aveam obiectiv calificarea în play-off

Sport

Antrenorul Ionel Gane a declarat, după ce Dinamo a suferit o nouă înfrângere şi s-a îndepărtat foarte mult de locurile de play-off, că nu era un obiectiv al echipei sale prezenţa între primele şase formaţii din Liga I....

Vizualizări: 314, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cosmin Contra la echipa saudită Al Ittihad

Cosmin Contra la echipa saudită Al Ittihad

Sport

Clubul saudit Al Ittihad a anunţat, duminică, numirea lui Cosmin Contra la conducerea tehnică a echipei....

Vizualizări: 313, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Un frizer pune în pericol desfăşurarea Super Bowl

Un frizer pune în pericol desfăşurarea Super Bowl

Sport

Frizerul care a tuns doi jucători ai echipei Kansas City Chiefs a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, cu numai câteva zile înainte de Super Bowl, finala campionatului de fotbal american, informează marca.com....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă