Bilaşco: Adversarii nu sunt de vină cu nimic, nici n-au cerut penalti. Din nou avem această frustrare că o decizie de arbitraj ne trimite acasă

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bilaşco: Adversarii nu sunt de vină cu nimic, nici n-au cerut penalti. Din nou avem această frustrare că o decizie de arbitraj ne trimite acasă

Managerul sportiv al CFR Cluj, Marius Bilaşco, a declarat, joi seară, după meciul cu Young Boys Berna, scor 1-2, că o greşeală mare de arbitraj a făcut ca formaţia clujeană să fie eliminată din Liga Europa şi că acum echipa trebuie să se concentreze pentru a câştiga campionatul.

“E greu de descris ce simţi după o asemenea partidă. Lucrurile s-au desfăşurat bine până în acel moment când o greşeală mare de arbitraj a făcut ca lucrurile să ia o altfel de întorsătură. N-am avut nimic cu adversarii noştri, ei nu sunt de vină cu nimic, nici n-au cerut penalti. Nimeni n-a crezut în penalti. Am ajuns la final şi din nou avem această frustrare că o decizie de arbitraj ne trimite acasă. Nemeritat din nou, dar nu putem decât să privim înainte. Acum trebuie să câştigăm campionatul. A fost un joc bun, ne-am creat ocazii, am ratat. Echipa care merita să meargă mai departe. Am fost echipa mai bună aici. E frustrant pentru că sunt luate decizii de arbitraj împotriva ta în momente esenţiale. Nu avem altă soluţie decât să mergem înainte. S-a văzut că am reuşit să aliniem un prim 11 cât mai aproape de ce ne dorim să aliniem noi în Europa. Sper să trecem peste această nedreptate şi să încercăm să obţinem maxim de la acest final de campionat”, a spus Bilaşco la Digi Sport.

CFR Cluj a fost învinsă, joi, în deplasare, cu scorul de 2-1 (0-0), de Young Boys Berna, în etapa a VI-a, ultima, a Grupei A a Ligii Europa. Acest rezultat, influenţat de un penalti uşor acordat de arbitrul francez Benoît Bastien, a dus la eliminarea clujenilor din Liga Europa. CFR a terminat cu doi jucători eliminaţi, portarul Cristian Bălgrădean şi mijlocaşul Djokovici, acesta din urmă insultându-l pe arbitru. A marcat Nsame ’90+3 (p) şi Gaudino ’90+6 pentru gazde, respectiv Debeljuh ’84 pentru clujeni.

Știri similare

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Bad Homburg

Sorana Cîrstea a fost eliminată în primul tur la Bad Homburg

Sport

Jucătoarea Sorana Cîrstea, locul 45 WTA şi cap de serie numărul 6, a fost eliminată, duminică, în primul tur al turneului de categorie WTA 250 de la Bad Homburg, cu premii de 235.000 de dolari....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari, scor 2-0, în Liga I

Gaz Metan Mediaş – FC Voluntari, scor 2-0, în Liga I

Sport

Gaz Metan Mediaş a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), pe FC Voluntari, în primul meci al etapei a XVI-a a Ligii I, prima a returului....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PSG, o nouă victorie în prelungiri, în Ligue 1

PSG, o nouă victorie în prelungiri, în Ligue 1

Sport

PSG a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), formaţia Metz, ultima clasată (trei puncte), în etapa a VII-a campionatului francez de fotbal Ligue 1....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simona Halep s-a calificat în optimi, la Gippsland Trophy

Simona Halep s-a calificat în optimi, la Gippsland Trophy

Sport

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, luni, cu scorul de 6-4, 6-4, pe rusoaica Anastasia Potapova, locul 101 WTA, calificându-se în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 500 Gippsland Trophy de la Melborune....

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă