Barty, dezamăgită de faptul că a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea al French Open

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Barty, dezamăgită de faptul că a fost nevoită să abandoneze în turul al doilea al French Open

Jucătoarea Ashleigh Barty, locul I WTA, s-a declarat dezamăgită de faptul că a trebuit să abandoneze în turul al doilea al French Open din cauza unei accidentări.

„Este dureros să abandonez aici. Cu echipa mea, am făcut tot posibilul pentru a fi pe teren şi a fost deja un mic miracol să pot juca primul tur. Este cu atât mai regretabil cu cât sezonul de zgură a fost bun până acum. Şi apoi, fără noroc, ceva a deraiat weekend-ul trecut şi ne-a lansat într-o cursă contra cronometru pentru a putea juca. Astăzi (n.r. – joi), nu se îmbunătăţea, se înrăutăţea şi mai mult. Dar, aşa cum am spus, ultimele două luni au fost foarte pozitive şi ceea ce s-a întâmplat la Paris nu va schimba totul. Este dezamăgitor faptul că se termină astfel, dar totul se întâmplă dintr-un bun motiv. Depinde de mine să aflu de ce s-a întâmplat aşa. M-am accidentat la antrenamente week-end-ul trecut, dar nu prea vreau să vorbesc despre asta. Cert este că a devenit problematic la serviciu. Da, am revenit la 2-2 în setul secund. Dar mă luptam cu durerea încă de la primul ghem al meciului şi acum devenise prea mare. Dacă aş fi continuat ar fi fost riscant. Nu a fost o decizie uşoară de luat, dar trebuia luată”, a declarat Barty, potrivit lequipe.fr.

Sportiva australiană Ashleigh Barty, numărul 1 mondial, a abandonat în turul doi la Roland Garros, în meciul cu poloneza Magda Linette.

Barty s-a plâns de dureri la spate, în momentul în care scorul era 6-1, 2-2 pentru adversara ei.

Ea a avut nevoie de intervenţia medicului şi în cele din urmă a decis să abandoneze.

În vârstă de 25 de ani, Barty a câştigat turneul de la Roland Garros în 2019.

Australianca a abandonat şi meciul din 14 mai, din sferturile de finală ale turnelui de la Roma, în momentul în care o conducea pe jucătoarea americană Cori Gauff, locul 35 WTA, la scorul de 6-4, 2-1.

Atunci, jucătoarea de pe loul I mondial a explicat că a abandonat din precauţie, pentru a fi sigură că este aptă sută la sută la Roland Garros.

” Este o accidentare care exista deja, o problemă pe care o ştiam dinainte, cu care trebuie să mă descurc în cariera mea. Această accidentare a apărut când eram tânără, la 15 sau 16 ani. Şi revine din când în când. Este important să nu las accidentarea să ajungă într-un punct în care devine incontrolabilă, în care nu mă pot recupera”, aspus ea atunci.

Știri similare

Franţa nu permite revenirea spectatorilor pe stadioane în perioada următoare

Franţa nu permite revenirea spectatorilor pe stadioane în perioada următoare

Sport

Ministrul delegat al Sporturilor, Roxana Mărăcineanu, a respins, duminică, ideea că meciul Franţa-Ucraina de la sfârşitul lunii martie ar putea permite publicului să se întoarcă pe Stade de France, aşa cum spera Federaţia Franceză de Fotbal (FFF), cu un grad de ocupare de 30 la sută, informează lefigaro.fr....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Meciul dintre CSM Bucureşti – SG BBM Bietigheim, amânat încă o dată din cauza Covid-19

Meciul dintre CSM Bucureşti – SG BBM Bietigheim, amânat încă o dată din cauza Covid-19

Sport

Meciul de handbal feminin dintre CSM Bucureşti - SG BBM Bietigheim, programat sâmbătă a fost amânat încă o dată de EHF, din cauza testărilor pozitive din lotul echipei germane, care se află în carantină. CSM Bucureşti mai are un meci amânat din acelaşi motiv, în grupa A a Ligii Campionilor....

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Justin Ştefan despre revenirea spectatorilor pe stadioane: Ni refuză nimeni să pună în aplicare măsurile anunţate de preşedintele Iohannis. Este nevoie de puţină răbdare

Justin Ştefan despre revenirea spectatorilor pe stadioane: Ni refuză nimeni să pună în aplicare măsurile anunţate de preşedintele Iohannis. Este nevoie de puţină răbdare

Sport

Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a precizat, marţi, în social media, că pentru punerea în aplicare a măsurilor anunţate de preşedintele Klaus Iohannis cu privire la revenirea spectatorilo pe stadioane este nevoie de un Ordin comun al MTS şi MS, care va fi publicat în Monitorul Oficial în câteva zile....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă