Australian Open: Cinci românce pe tabloul principal şi alte şapte în calificări

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Australian Open: Cinci românce pe tabloul principal şi alte şapte în calificări

Cinci jucătoare române sunt direct acceptate pe tabloul principal de simplu al Australian Open, primul grand slam al anului 2021, care va avea loc între 8 şi 21 februarie, la Melbourne.

Acestea sunt Simona Halep, locul 2 WTA, Patricia Ţig, locul 56, Sorana Cîrstea, locul 71, Irina Begu, locul 78, şi Ana Bogdan, locul 92 WTA.

Mihaela Buzărnescu, locul 137 WTA, ar putea prinde şi ea tabloul principal, fiind a treia rezervă, pe baza clasamentului protejat (104). În cazul în care nu vor fi retrageri, Buzărnescu va evolua în calificări.

Şi Irina Bara, locul 119 WTA, este pe lista de aşteptare, pe poziţia a XV-a, dar şansele ei de a prinde direct tabloul principal sunt mai mici, astfel că va evolua şi ea în calificări.

Monica Niculescu, locul 144, Elena-Gabriela Ruse, locul 159, Jaqueline Cristian, locul 168 WTA, Laura Ioana Paar, locul 193 WTA, şi Gabriela Talabă, locul 205 WTA, vor juca de asemenea în calificări.

Calificările pentru tabloul principal feminin de simplu al AusOpen vor avea loc la Dubai, între 10 şi 13 ianuarie.

La masculin, Marius Copil, locul 216 ATP, va evolua în calificările care se vor desfăşura la Doha, în aceeaşi perioadă.

Toţi jucătorii participanţi trebuie să ajungă la Melbourne între 15 şi 17 ianuarie, înainte de a intra într-o perioadă de izolare de tip bulă, care va dura 14 zile.

Știri similare

România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin şi rămâne singura din lume participantă la toate ediţiile

România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin şi rămâne singura din lume participantă la toate ediţiile

Sport

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat miercuri, în deplasare, la Campionatul Mondial, după ce a învins reprezentativa Macedoniei de Nord, scor 35-20 (18-10), şi în manşa retur din faza play-off a competiţiei. România rămâne astfel singura echipă din lume care a bifat toate ediţiile CM....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Rafael Nadal, eliminat de Alexander Zverev în sferturi la Madrid Open

Rafael Nadal, eliminat de Alexander Zverev în sferturi la Madrid Open

Sport

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, locul 2 ATP, a fost eliminat. vineri, în sferturile de finală ale turneului de Masters 1000 de la Madrid, după ce a fost învins de germanul Alexander Zverev, locul 6 mondial, scor 6-4, 6-4. ...

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Japoniei vrea spectatori la JO de la Tokyo

Premierul Japoniei vrea spectatori la JO de la Tokyo

Sport

Premierul Japoniei, Yoshihide Suga, a declarat că îşi doreşte prezenţa spectatorilor la Jocurile Olimpice de la Tokyo, bazându-se pe protocoalele de la meciurile de fotbal şi baseball. ...

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FIFA a suspendat provizoriu sancţiunea dictată de FA în cazul lui Trippier

FIFA a suspendat provizoriu sancţiunea dictată de FA în cazul lui Trippier

Sport

FIFA a suspendat provizoriu sancţiunea dictată de federaţia engleză (FA) în cazxul fotbalistului echipei Atletico Madrid, Kieran Trippier, în aşteptarea apelului. Trippier a primit luna trecută o suspendare de zece săptămâni pentru nerespectarea regulilor privind pariurile sportive, relatează The Guardian....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Mihaela Buzărnescu a semnat cu CS Dinamo

Mihaela Buzărnescu a semnat cu CS Dinamo

Sport

Jucătoarea de tenis Mihaela Buzărnescu, locul 138 WTA, a semnat cu CS Dinamo, a anunţat, vineri, gruparea bucureşteană....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă