Anghel Iordănescu: Ambele echipe au fost lipsite de ritm şi de vlagă

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anghel Iordănescu: Ambele echipe au fost lipsite de ritm şi de vlagă

Fostul selecţioner Anghel Iordănescu a declarat, sâmbătă seară, după ce Universitatea Craiova a câştigat Supercupa României, că atât craiovenii cât şi CFR Cluj au fost lipsite de ritm şi de vlagă.

“Prima repriză a fost una în care Craiova a avut parcă iniţiativă, iar în repriza a doua CFR a fost mai activă. Mă aşteptam să fie mai multă vlagă în teren, mai mult entuziasm şi mai multă dorinţă. CFR-ul până la urmă a început jocul cu cinci jucători noi în teren faţă de meciul trecut. Ambele ecihpe au fost lipsite de ritm şi parcă de vlagă”, a spus Iordănescu.

CS Universitatea Craiova, câştigătoarea Cupei României, a câştigat în premieră Supercupa României, după ce a învins, sâmbătă, pe Arena Naţională, cu scorul de 4-2, după loviturile de departajare pe CFR Cluj, campioana Ligii I. La finalul celor 90 de minute, când scorul a fost 0-0, nu s-au mai disputat prelungiri, trecându-se direct la loviturile de departajare.

La loviturile de departajare au marcat: J. Rodriguez, Costache / Gustavo, Găman, Cicâldău, Markovici. Au ratat: Păun, Omrani (a apărat Pigliacelli de fiecare dată).

Știri similare

Simona Halep, Patricia Ţig, Irina Bara, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu, în echipa României pentru întâlnirea cu Italia

Simona Halep, Patricia Ţig, Irina Bara, Mihaela Buzărnescu şi Monica Niculescu, în echipa României pentru întâlnirea cu Italia

Sport

Simona Halep (locul 3 WTA), Patricia Maria Ţig (63 WTA), Irina Bara (132 WTA), Mihaela Buzărnescu (136 WTA) şi Monica Niculescu (174 WTA la simplu şi 55 WTA la dublu) sunt jucătoarele care vor reprezenta România în întâlnirea cu Italia, de la Cluj-Napoca, din 16 şi 17 Aprilie 2021, informează FR Tenis....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bayern Munchen: Lucas Hernandez a fost operat la genunchi

Bayern Munchen: Lucas Hernandez a fost operat la genunchi

Sport

FC Bayern Munchen a anunţat că internaţionalul francez Lucas Hernandez, care a suferit o ruptură de menisc la Campionatul European, a fost operat cu succes la genunchiul stâng....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Răzvan Lucescu nu mai este antrenorul echipei Al Hilal

Răzvan Lucescu nu mai este antrenorul echipei Al Hilal

Sport

Clubul Al Hilal a anunţat, duminică seară, că încheiat raporturile contractuale cu Răzvan Lucescu, despărţirea fiind de comun acord cu tehnicianul....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin şi rămâne singura din lume participantă la toate ediţiile

România s-a calificat la Campionatul Mondial de handbal feminin şi rămâne singura din lume participantă la toate ediţiile

Sport

Naţionala de handbal feminin a României s-a calificat miercuri, în deplasare, la Campionatul Mondial, după ce a învins reprezentativa Macedoniei de Nord, scor 35-20 (18-10), şi în manşa retur din faza play-off a competiţiei. România rămâne astfel singura echipă din lume care a bifat toate ediţiile CM....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FC Dinamo anunţă oficial plecarea lui Mulţescu şi numirea lui Dusan Uhrin

FC Dinamo anunţă oficial plecarea lui Mulţescu şi numirea lui Dusan Uhrin

Sport

Noul antrenor principal al echipei Dinamo Bucureşti este Dušan Uhrin, a anunţat acţionarul "Doar Dinamo Bucureşti" (DDB), după decizia lui Gheorghe Mulţescu de a renunţa la conducerea tehnică a roş-albilor. Relaţiile contractuale, antrenor-club, dintre Gheorghe Mulţescu şi Dinamo Bucureşti au fost încheiate pe cale amiabilă în această dimineaţă. "Lui Gigi Mulţescu i se va propune o funcţie în cadrul clubului, pentru că aici este locul lui", a declarat directorul general interimar Constantin Eftimescu pentru www.fcdinamo.ro. ...

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Turneul de la Indian Wells va avea loc în octombrie

Turneul de la Indian Wells va avea loc în octombrie

Sport

Turneul de la Indian Wells, programat de obicei în martie, dar amânat din cauza pandemiei de coronavirus, va avea loc în octombrie, au anunţat organizatorii, informează lequipe.fr....

Vizualizări: 493, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Antoine Conte, la CS Universitatea Craiova

Antoine Conte, la CS Universitatea Craiova

Sport

Jucătorul Antoine Conte a semnat un contract cu CS universitatea Craiova, a anunţat, miercuri, gruparea olteană....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Graham Potter, despre accidentarea lui Florin Andone: Nu este ceva grav

Graham Potter, despre accidentarea lui Florin Andone: Nu este ceva grav

Sport

Antrenorul echipei Brighton, Graham Potter, a declarat că accidentarea suferită de atacantul Florin Andone în meciul echipei de rezerve cu Southampton, care a avut loc vineri, nu este gravă, informează theargus.co.uk....

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă