Ancheta în cazul decesului lui Maradona: Psihiatra Agustina Cosachov neagă orice responsabilitate

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ancheta în cazul decesului lui Maradona: Psihiatra Agustina Cosachov neagă orice responsabilitate

Psihiatra Agustina Cosachov, care l-a tratat pe Diego Maradona, a negat vineri orice responsabilitate în cazul decesului fostei vedete a fotbalului argentinian, pentru care a fost audiată de acuzare.

Psihiatra de 36 de ani, specialistă în dependenţe, a fost audiată mai mult de şase ore de către procurorul din San Isidro, în suburbiile din Buenos Aires, în cadrul unei anchete deschise pentru „omor simplu cu premeditare” împotriva a şapte membri ai echipei medicale a lui Maradona.

Dr. Cosachov a părăsit apoi parchetul fără a face vreo declaraţie în faţa presei, notează AFP.

Diego Maradona, care suferea de probleme cu rinichii, ficatul şi inima, a murit în 2020 de un atac de cord, singur, la reşedinţa sa din Tigre, la nord de Buenos Aires, la doar câteva săptămâni după o operaţie pentru un hematom la cap. Avea 60 de ani.

Acuzarea bănuieşte că îngrijitorii au „încălcat obligaţiile care le revin fiecăruia dintre ei (…) prin creşterea riscului dincolo de marja permisă, ceea ce a dus la rezultatul fatal al pacientului, care ar fi putut fi evitat”.

La începutul lunii mai, un raport a concluzionat că Diego Maradona a fost „lăsat în voia sorţii” de echipa sa medicală, al cărei tratament „inadecvat, deficitar şi nesăbuit” a dus la o agonie de câteva ore. „Doctorul a furnizat dovezi că nu a comis o crimă (…) Nu există suspiciuni că medicamentele psihiatrice ar putea, la aceste doze, să provoace oprirea inimii”, a spus avocatul psihiatrului, Vadim Mischanchuk. „Patologia cardiacă descoperită în timpul autopsiei nu s-a tradus în niciun simptom când pacientul era în viaţă, motiv pentru care nu a fost tratat pentru aceasta în clinicile unde a fost internat”, a continuat avocatul. „Când a părăsit clinica Olivos (n.r. – unde fusese operat pentru un hematom la cap), inima îi funcţiona bine”, a spus el.

Audierile în cadrul anchetei vor fi închise luni cu neurochirurgul şi medicul personal al lui Diego Maradona, Leopoldo Luque, în vârstă de 39 de ani. Înaintea psihiatrului şi neurochirurgului, procurorii au audiat doi infirmieri, pe conducătorul acestora, un medic care coordonează îngrijirea la domiciliu şi un psiholog. În timpul acestor audieri, Leopoldo Luque şi Agustina Cosachov au fost desemnaţi ca principalii responsabili pentru sănătate ai fostului căpitan al Argentinei. „Există o responsabilitate a medicilor curanţi. Au existat o mulţime de semne de avertizare că Maradona va muri peste noapte. Niciunul dintre medici nu a făcut ceva pentru a evita acest lucru”, a declarat Rodolfo Baqué, avocat al infrmierei Dahiana Madrid.

Știri similare

Crina Pintea va reveni la Gyor

Crina Pintea va reveni la Gyor

Sport

Clubul Gyor Eto a anunţat transferul jucătoarei Crina Pintea de la CSM Bucureşti, pivotul naţionalei României urmând să meargă la echipa din Ungaria după finalul actualului sezon....

Vizualizări: 424, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dinamo Bucureşti – HCDS Constanţa, în finala Cupei României la handbal masculin

Dinamo Bucureşti – HCDS Constanţa, în finala Cupei României la handbal masculin

Sport

Campioana din 2021 la handbal masculin, Dinamo Bucureşti, şi formaţia HCDS Constanţa vor disputa finala Cupei României, după ce au eliminat, sâmbătă, echipele CSM Bacău, respectiv pe Steaua Bucureşti, în semifinalele competiţiei. Ambele partide s-au disputat cu spectatori, pentru prima dată după mai bine de un an pandemic. ...

Vizualizări: 444, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Gian Piero Gasperini: Arbitrul a distrus meciul

Gian Piero Gasperini: Arbitrul a distrus meciul

Sport

Antrenorul echipei Atalanta, Gian Piero Gasperini, a consideră că arbitrul german Tobias Stieler a distrus meciul cu Real Madrid din Liga Campionilor, prin eliminarea mijlocaşului Remo Freuler în minutul 18 al partidei de la Bergamo....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă