Alexandrina Barbosa: În luna mai revin pe teren

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandrina Barbosa: În luna mai revin pe teren

Accidentată în noiembrie, în primul minut al meciului cu Krim Ljubljana, interul stânga al echipei CSM Bucureşti, Alexandrina Barbosa, a primit veşti bune de la medici.

Vicecampioana mondială şi europeană cu naţionala Spaniei, Alexandrina Barbosa, a suferit o ruptură de ligamente în meciul cu Krim Ljubljana, a fost operată şi nevoită să stea departe de teren luni bune.

Interul stânga trage tare la şedinţele de recuperare, pentru a ajunge la un nivel fizic bun, care să-i permită să reintre la antrenamente alături de echipă. Zilele trecute, jucătoarea a venit în România pentru o scurtă vizită ”medicală”, iar doctorii i-au dat veşti foarte bune.

”Mă simt bine, genunchiul a răspuns foarte bine la exerciţiile de refacere, acum am ajuns la momentul la care încerc să cresc musculatura. Doctorul mi-a spus că în luna mai o să pot să fac antrenament uşor cu fetele, pentru că recuperarea merge bine. Mi-este dor de echipă, de meciuri, de atmosferă, acum am mai multă putere şi forţă să revin pe teren şi să mă bucur de handbal”, a spus handbalista CSM Bucureşti.

Barbosa a dorit neapărat să-şi revadă coechipierele, pe care le-a urmărit de la televizor în ultimele luni.

„M-am văzut cu fetele şi am simţit că ele au fost foarte bucuroase că ne-am întâlnit, le-a fost dor de mine şi mie de ele, şi de antrenor. Mi-a fost greu să stau acasă şi să văd meciurile la televizor, îmi doream să fiu cu ele în teren, să le ajut, măcar să stau pe bancă. M-am manifestat acasă ca un suporter. Soţului meu i-am făcut capul mare la fiecare partidă pe care am urmărit-o împreună. Este mult mai bine să fii pe teren decât acasă, la televizor”, a declarat ea.

Alexandrina susţine că fetele au prima şansă la calificarea în careul de aşi al Ligii Campionilor şi le ţine pumnii în returul cu ŢSKA, de la Moscova, programat duminică, de la ora 17.00. Partida pleacă de la plus cinci goluri pentru ”tigroaice”.

Handbalista îşi face planurile şi îşi doreşte să facă şi ea parte din delegaţia CSM-ului la Final Four-ul din Ungaria.

”Cu puţin noroc poate voi fi în Final Four cu echipa, nu ştiu dacă voi fi la nivel bun din punct de vedere fizic, aş vrea să ajut cu tot ce pot … măcar să ajung acolo cu ele, chiar dacă doar să stau pe bancă”, a precizat sportiva.

Știri similare

Girona l-ar putea transfera pe Luca Zidane

Girona l-ar putea transfera pe Luca Zidane

Sport

Clubul spaniol din La Liga, Girona FC, are nevoie urgentă de un portar, iar în vizorul clubului s-ar afla Luca Zidane, conform cotidianului spaniol El Mundo Deportivo ...

Vizualizări: 300, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Isco este jucătorul clubului FC Sevilla

Isco este jucătorul clubului FC Sevilla

Sport

Mijlocaşul spaniol Isco Alarcon s-a despărţit de Real Madrid şi a semnat luni un contract pe doi ani cu FC Sevilla...

Vizualizări: 289, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Posibil duel Serena Williams – Simona Halep, în sferturi la Australian Open

Posibil duel Serena Williams – Simona Halep, în sferturi la Australian Open

Sport

Americanca Serena Williams, locul 11 WTA şi cap de serie numărul 10, s-a calificat, duminică, în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, cu scorul 4-6, 2-6, 6-4, pe Arina Sabalenka din Belarus, locul 7 WTA şi cap de serie numărul 7....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Buffon va mai juca până cel târziu în iunie 2023

Buffon va mai juca până cel târziu în iunie 2023

Sport

Portarul echipei Juventus Torino, Gianluigi Buffon, în vârstă de 43 de ani, a declarat, într-un interviu pentru The Guardian, că va mai juca până cel târziu în iunie 2023....

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liverpool, 2-0 în deplasare cu Sheffield United

Liverpool, 2-0 în deplasare cu Sheffield United

Sport

Formaţia Liverpool a învins, duminică seară, în deplasare, cu scorul de 2-0, echipa Sheffield United, într-un meci din etapa a XXVI-a a campionatului Angliei....

Vizualizări: 383, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei pentru a XI-a oară

Atletico Madrid a câştigat campionatul Spaniei pentru a XI-a oară

Sport

Atletico Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a XI-a oară campioantul Spaniei, prima dată din 2014. Formaţia antrenată de Diego Simeone s-a impus, cu scorul de 2-1 (0-1), în meciul disputat, în depalsare, cu Real Valladolid, în etapa a XXXVIII-a, ultima a LaLiga....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă