Alex Morgan, star al naţionalei de fotbal feminin a SUA, părăseşte Tottenham Hotspur după ce a jucat în cinci meciuri

Vizualizări: 395, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alex Morgan, star al naţionalei de fotbal feminin a SUA, părăseşte Tottenham Hotspur după ce a jucat în cinci meciuri

Alex Morgan, vedetă a naţionalei feminine a SUA, se va întoarce în Statele Unite, după ce prima parte a campionatului Angliei s-a încheiat, a anunţat clubul Tottenham Hotspur.

Morgan a semnat cu Tottenham în septembrie, la câteva luni după ce a devenit mamă, şi de atunci a jucat în cinci meciuri şi a marcat două goluri.

“Am fost încântaţi la începutul sezonului, când Alex ne-a ales pe noi ca club, ca să o ajutăm să revină în formă şi să facă primii paşi în revenirea în fotbalul competitiv după ce a dat naştere. A fost o plăcere să o avem pe Alex aici în această perioadă şi toată echipa a învăţat multe din faptul că a muncit în fiecare zi alături de cineva aflat în top în fotbalul feminin mondial. Îi urăm succes lui Alex. Ea va fi mereu binevenită aici, la Spurs”, a declarat Heather Cowan, care conduce secţia de fotbal feminin a clubului englez.

Potrivit The Guardian, Alex Morgan ar urma să revină la echipa Orlando Pride, de la care venise la Tottenham.

Știri similare

Real Madrid, remiză cu Real Sociedad, scor 1-1, în LaLiga

Real Madrid, remiză cu Real Sociedad, scor 1-1, în LaLiga

Sport

Formaţia Real Madrid a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, luni, pe teren propriu, în compania echipei Real Sociedad, în etapa a 25-a a campionatului Spaniei....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
FCSB anunţă transferul atacantului croat Ante Vukušić

FCSB anunţă transferul atacantului croat Ante Vukušić

Sport

FCSB anunţă că a ajuns la un acord cu Ante Vukušić, golgeterul primei ligi din Slovenia în sezonul trecut (26 goluri şi 8 pase de gol pentru NK Olimpija Ljubljana în 35 de meciuri), care va evolua, începând cu acest sezon, pentru echipa roş-albastră....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bogdan Mara, noul director sportiv al clubului CFR Cluj: Bordeianu, Culio şi Florin Ştefan au semnat. Mai negociem cu un mijlocaş negru

Bogdan Mara, noul director sportiv al clubului CFR Cluj: Bordeianu, Culio şi Florin Ştefan au semnat. Mai negociem cu un mijlocaş negru

Sport

Fostul jucător Bogdan Mara a revenit în funcţia de director sportiv al clubului CFR Cluj şi a anunţat transferurile lui Valeriu Bordeianu, Juan Emmanuel Culio şi Florin Ştefan (fost la Sepsi), precum şi a unui mijlocaş "negru". În acelaşi timp, el a precizat că gruparea ardeleană va renunţa la mijlocaşii Anas Tahiri şi Guessouma Fofana şi, posibil, la Alexandru Chipciu şi Iasmin Latovlevici....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premier League: Încă trei jucători ar fi încălcat protocolul anti-Covid

Premier League: Încă trei jucători ar fi încălcat protocolul anti-Covid

Sport

Jucătorii Aleksandar Mitrovic (Fulham), Luka Milivojevic (Crystal Palace) şi Benjamin Mendy (Manchester City) ar fi încălcat protocolul anti-Covid în perioada sărbătorilor, la fel cum au făcut şi Erik Lamela, Giovanni Lo Celso şi Sergio Reguilon, de la Tottenham, şi Manuel Lanzini, de la West Ham....

Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă