Un senator USR PLUS face bilanţul primarului Iaşiului din primul an al noului mandat: Chirica nu este interesat decât de combinaţii penale, nu de dezvoltare sănătoasă
Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, întrebat despre anunţul făcut de Dan Barna care a propus liderilor PNL, USR-PLUS şi UDMR, să fie vicepremieri, iar Cătălin Drulă să preia şefia Camerei Deputaţilor, că nu comentează acest aspect, însă negocierile trebuie să aibă loc intern, între cele trei partide, nu „via media”. Şeful statului a adăugat că nu câştigăm nimic dacă scădem încrederea în politicieni, poate doar ridicarea unor partide cu abordări extremiste şi antisistem, lucru care nu rezolvă deloc problemele....
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatorul USR PLUS Marius Bodea susţine că procedurile de închiriere a locomotivelor de la companiile de stat trebuie transparentizate, astfel încât opinia publică să afle câte locomotive sunt închiriate, cine sunt beneficiarii şi care sunt costurile statului. "CFR Călători şi CFR Marfă închiriază companiilor private cele mai bune locomotive ale lor, pe sume infime, fără transparenţă", afirmă el....
Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu îl critică pe premierul Florin Cîţu, arătând că acesta nu a dat dovadă de spirit de echipă şi că s-a folosit de "orice breşă, orice mică problemuţă, falsă câteodată, ca să dea într-un membru al echipei". "Florin Cîţu a folosit ce s-a întâmplat la Foişor ca să întrebe dacă mai există onoare. În momentul ăsta, acest om nu mai are susţinerea propriilor colegi din Guvern, nu mai are susţinerea unei bune părţi a coaliţiei. În condiţiile astea, ideea că dumnealui nu şi-a prezentat deja demisia nu are nicio legătură cu onoarea", afirmă Vlad Voiculescu....
Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Constituţională discută marţi sesizarea Alianţei pentru Unirea Românillor (AUR) privind hotărârea Parlamentului 31/2020 prin care a fost acordată încrederea Guvernului condus de premierul Florin Cîţu....
Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premieurl Florin cîţu a anunţat miercuri, după şedinţa BPN, că a primit derogarea de vechime. Cîţu, care susţine că are vechimea de cinci ani în partid necesară pentru a putea candida, a precizat că votul a fost solicitat doar pentur a fi sigur în ceea ce priveşte candidatura sa la preşedinţia PNL....
Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a afirmat că rectificarea bugetară este gata, mai are nevoie de avizul de la CES şi apoi va fi aprobată, menţionând că este una pozitivă, care reduce deficitul....
Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Comisia de organizare a congresului PNL (COCON), condusă de Theodor Stolojan, a emis luni o decizie, pe care a transmis-o tuturor organizaţiilor judeţene ale partidului, prin care recomandă ca votul de susţinere a moţiunilor celor doi candidaţi pentru şefia partidului să fie dat la pachet, doar după prezentarea ambelor moţiuni, şi nu pe rând, aşa cum a fost până acum....
Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lucian Judele, viceprimarul USR PLUS al Sectorului 3, a depus, luni dimineaţă, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, o plângere penală pe numele firmei deţinută majoritar de părinţii primarului Sectorului 3, Robert Negoiţă, pentru intimidare şi pentru că viaţa i-a fost pusă în pericol. ...
Vizualizări: 316, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că a fost iniţiată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber, precizând că în cel mult două săptămâni comisiile juridice urmează să analizeze această solicitare şi să prezinte un raport care să fie transmis plenului. ...
Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul municipiului Făgăraş, Gheorghe Sucaciu, a anunţat că a început demersurile pentru excluderea a zece consilieri locali de la mai multe formaţiuni politice, pentru că au lipsit nemotivat de la trei şedinţe extraordinare pe care le-a convocat. ...
Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Viceprim-ministrul Kelemen Hunor consideră că remanierea trebuie făcută atunci când premierul "este convins că un ministru trebuie schimbat", respectând anumite "cutume", dar fără a ţine cont de competiţiile interne din formaţiunile politice. El precizează că nu s-a discutat "în aceste zile" despre remaniere şi, prin urmare, nu ştie dacă premierul "se gândeşte la vreo remaniere"....
Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Consiliul Permanent al UDMR a desemnat, în şedinţa de joi, noi secretari de stat în două ministere, Dezvoltare şi Transporturi şi un secretar de stat adjunct la Ministerul Cercetării....
Vizualizări: 387, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul propus la Educaţie, Sorin Cîmpeanu, a primit aviz favorabil din partea comisiei, el afirmând că “acest mandat de ministru se va juca cu mandatul pe masă” şi atunci când nu va putea realiza ce şi-a propus, va lăsa pe altcineva. ...
Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul premier Viorica Dăncilă a declarat, luni seară, că nu a mai ţinut legătura cu Gabriela Firea, Olguţa Vasilescu sau Irina Tănase din momentul în care nu a mai fost preşedinte al partidului. Dăncilă a afirmat că o admiră pe Elena Udrea care ”a fost o femeie puternică”. ...
Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, a afirmat că nu poate fi organizat online Congresul PNL din 25 septembrie deoarece statutul partidului nu permite acest lucru, dar şi pentru că nu există o platformă în acest sens şi nici un sistem de asigurare a securităţii votului. ...
Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a anunţat, luni, că va fi prelungită starea de alertă şi vor fi scoase restricţii pentru schi, întrucât ele nu mai au sens în această perioadă. ...
Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri la Tallinn, că „Estonia este cu foarte mult înaintea noastră în ce priveşte sisteme de e-guvernare, servicii digitale pentru toţii cetăţenii”, iar România are multe de învăţat de la acest stat....
Vizualizări: 333, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban afirmă că pentru el nu există delict de opinie în PNL şi că s-ar bucura foarte mult ca şi cei din echipa competitoare să gândească la fel şi să nu mai existe susţinători ai săi care să aibă de suferit de pe urma faptului că îi sunt alături. ...
Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, joi seară, că, dacă va câştiga şefia partidului, va relua negocierile cu USR PLUS, iar dacă va exista posibilitatea unei renegocieri a portofoliilor între cele două partide va face acest lucru. ...
Vizualizări: 469, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a declarat că sistemul public din România este supraîncărcat cu personal, astfel că pierderile sunt foarte mari. El a dat exemplu instituţia pe care o conduce şi a subliniat că în urma reorganizării s-au economisit 6 milioane de euro în numai un an....
Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă