Sondaj – Fondurile UE pentru redresare ar trebui să ajungă doar în ţări care respectă statul de drept

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sondaj – Fondurile UE pentru redresare ar trebui să ajungă doar în ţări care respectă statul de drept

Patru din cinci respondenţi (81%) afirmă, în cel mai recent sondaj comandat de Parlamentul European, că UE ar trebui să acorde fonduri numai statelor membre care respectă statul de drept şi valorile democratice.

David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a declarat: „Poziţia Parlamentului European a fost una clară, şi anume că fondurile UE de redresare nu trebuie să ajungă la guverne care nu respectă valorile democratice fundamentale sau nu susţin statul de drept. Acest sondaj confirmă faptul că o majoritate covârşitoare a cetăţenilor UE sunt de acord cu această poziţie. Cine subminează în mod constant valorile UE, nu ar trebui să se aştepte să primească fonduri UE”.

Un sondaj Eurobarometru publicat vineri de Parlamentul European, înainte de dezbaterea privind Starea Uniunii Europene, programată pentru 15 septembrie, arată un sprijin public clar pentru transparenţa şi controlul eficace al fondurilor UE acordate în cadrul programului NextGenerationEU.

Potrivit sondajului, 53% dintre cetăţenii Uniunii (58% în România) sunt pe deplin de acord că trebuie să existe un control eficace, iar alţi 32% (29% în România) tind să fie de acord. Numai 8% dintre respondenţi, în medie la nivelul UE, nu împărtăşesc această opinie. Aceasta este o poziţie împărtăşită de Parlamentul European, care evaluează în prezent îndeaproape planurile naţionale împreună cu Comisia pentru a se asigura că aceste fonduri sunt utilizate în conformitate cu obiectivele unei societăţi europene mai ecologice, mai digitalizate şi mai reziliente.

Cetăţenii evaluează pozitiv premisa programului de redresare al Uniunii Europene în valoare de 800 miliarde de euro: trei din cinci cetăţeni (60%) cred că proiectele NextGenerationEU vor ajuta ţara lor să depăşească efectele negative economice şi sociale cauzate de pandemia de coronavirus; 59% dintre cetăţeni afirmă, de asemenea, că programul va ajuta ţara lor să fie mai bine pregătită pentru provocările viitoare. În acest context, sondajul arată, de asemenea, că 53% dintre cetăţenii europeni (65% dintre cei români) au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană, doar 19% (13% în România) având o imagine destul de negativă sau foarte negativă.

Cu toate acestea, rezultatele sondajului sugerează îngrijorări în mai multe state membre UE cu privire la modul în care guvernele naţionale vor utiliza efectiv aceste fonduri suplimentare ale Uniunii Europene. În timp ce, în medie, 45% dintre cetăţenii UE (34% în România) au încredere în guvernele lor naţionale în această privinţă, 41% dintre respondenţi (56% în România) îşi exprimă îndoiala, indicând diferenţe semnificative în Blocul Comunitar în ceea ce priveşte nivelurile de încredere în propriile guverne.

De asemenea, opinia publică sprijină în mod clar poziţia adoptată recent de Parlamentul European în dezbaterea privind necesitatea condiţionalităţii, controlului şi transparenţei.

Acest lucru se reflectă în sprijinul continuu al cetăţenilor pentru respectarea statului de drept ca o condiţie pentru acordarea de fonduri UE. Patru din cinci cetăţeni (81% în UE, 85% în România) sunt de acord că UE ar trebui să acorde fonduri statelor membre numai cu condiţia ca guvernul lor să respecte statul de drept şi principiile democratice. Rezultatele sondajului arată un nivel uniform şi înalt de sprijin pentru această poziţie în toate statele membre ale UE, cu puţine variaţii. Respectarea statului de drept reprezintă o preocupare majoră pentru Parlamentul European.

Întrebaţi care sunt chestiunile pe care Parlamentul European ar trebui să le urmărească ca priorităţi politice, respondenţii au readus în prim-plan acţiunile de combatere a schimbărilor climatice, menţionate de 43% dintre cetăţeni.

Alte priorităţi avute în vedere de respondenţi (care corespund priorităţilor Parlamentului pentru redresarea post-pandemică) sunt măsurile de combatere a sărăciei şi a excluziunii sociale (32%), sprijinirea economiei şi crearea de noi locuri de muncă, precum şi combaterea terorismului (ambele cu 31%). Sănătatea publică, precum şi migraţia şi azilul se află împreună pe a patra poziţie, cu 27% fiecare. Este demn de remarcat faptul că cetăţenii din Ungaria şi Polonia plasează „democraţia şi statul de drept” ca priorităţi pentru Parlament (locul al doilea în Polonia, al treilea în Ungaria), în timp ce, în medie la nivel UE, acest aspect se situează pe locul al optulea.

Sondajul a fost realizat pentru Parlamentul European de Ipsos European Public Affairs în perioada 17-25 august 2021, online, cu 26.459 de respondenţi cu vârste de peste 15 ani, în toate cele 27 de state membre. Dimensiunea aproximativă a eşantionului pentru fiecare ţară a fost de 500 de interviuri în Luxemburg, Cipru şi Malta, şi 1.000 de interviuri în toate celelalte ţări ale UE.

Știri similare

PSD: În România lui Iohannis şi Cîţu, unde procesul de vaccinare este militarizat, marii campioni ai anticorupţiei au reuşit să corupă până şi procesul de vaccinare anti-COVID

PSD: În România lui Iohannis şi Cîţu, unde procesul de vaccinare este militarizat, marii campioni ai anticorupţiei au reuşit să corupă până şi procesul de vaccinare anti-COVID

Politică

Social-democraţii consideră că „în guvernarea meritocraţilor” prioritari nu sunt bolnavii cronici sau categoria persoanelor de peste 65 de ani şi nici imunizarea lucrărilor esenţiali, ci „să bage peste rând cât mai multe dintre pilele şi relaţiilor lor”. „În România lui Iohannis şi Cîţu, unde procesul de vaccinare este militarizat, marii campioni ai anticorupţiei au reuşit să corupă până şi procesul de vaccinare anti-COVID”, mai arată PSD....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Barna: Şi eu sunt garantul menţinerii coeziunii în coaliţie/ Indiferent cine va câştiga competiţia legitimă şi firească din PNL, acel partid va trebui să meargă mai departe şi această coaliţie trebuie să rămână stabilă

Co-preşedintele USR PLUS, vicepremierul Dan Barna, afirmă că atât el, cât şi liderul UDMR, Kelemen Hunor, şi premierul Florin Cîţu sunt garanţi ai menţinerii coeziunii în coaliţia de guvernare. "Indiferent cine va câştiga competiţia legitimă şi firească din PNL, acel partid va trebui să meargă mai departe şi această coaliţie trebuie să rămână stabilă", susţine Dan Barna....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anca Dragu, întrebată dacă va demisiona de la şefia Senatului: Nu vreau să par ipocrită, dar dacă aş elibera această funcţie, dacă eu nu aş fi aicea, cu siguranţă parcursul moţiunii ar fi unul şi mai greu

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, întrebată dacă va demisiona din această funcţie, că, dacă ea nu ar ocupa această poziţie, "cu siguranţă parcursul moţiunii ar fi unul şi mai greu". Întrebată, de asemenea, dacă va demisiona în cazul în care USR PLUS rămâne în opoziţie, Dragu a declarat: "Cu siguranţă asta se va întâmpla şi de fapt ar trebui cel mai bine să vedem alianţa PNL - PSD din Senat"....

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, despre modificarea Strategiei de vaccinare: Etapa a doua a început mai devreme cam cu două săptămâni. Dacă lucrurile merg bine vom accelara şi etapa a treia / În acest moment vom ajunge la 220.000 de doze săptămânal în luna februarie

Premierul Florin Cîţu a declarat că a fost adoptată o hotărâre pentru modificarea Strategiei de vaccinare, iar etapa a doua a fost accelerată, pentru că a început mai devreme cu aproximativ două săptămâni şi în cazul în care merg bine lucrurile va fi accelerată şi etapa a doua. „În etapa a doua intră personalul cheie din instituţiile publice şi le spun conducătorilor instituţiilor să aibă în vederea personalul esenţial. Am introdus şi personalul navigant şi au fost introduse în etapa a treia persoane esenţiale din sectorul privat. E un document flexibil care poate să fie modificat în funcţie de cum vedem evoluţia din teren şi cum primim vaccinuri”, a mai explicat şeful Executivului. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban: Avem datoria şi responsabilitatea să nu uităm femeile şi bărbaţii arestaţi, torturaţi şi morţi în închisorile comuniste

Ludovic Orban: Avem datoria şi responsabilitatea să nu uităm femeile şi bărbaţii arestaţi, torturaţi şi morţi în închisorile comuniste

Politică

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat, cu prilejul Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste,că avem datoria şi responsabilitatea de a nu îi uita pe cei care au fost arestaţi, torturaţi şi au murit în închisorile comuniste şi de a-i păstra în memorie pe cei care s-au jertfit pentru ca visul de libertate să devină realitate....

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu, despre protestele minerilor: Este o indolenţă aproape criminală. Ţii 70 de mineri în subteran, inflamezi aproape toată Valea Jiului pentru nişte restanţe

Ciolacu, despre protestele minerilor: Este o indolenţă aproape criminală. Ţii 70 de mineri în subteran, inflamezi aproape toată Valea Jiului pentru nişte restanţe

Politică

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, acuză de „indolenţă aproape criminală” guvernanţii în grevei declanşate de minerii de la Lupeni care s-au blocat de şase zile în subteran din cauză că nu şi-au primit salariile restante. El afirmă că Guvernul ar putea rezolva problema prin deblocarea a 20 de milioane de lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia primului ministru subliniind că „nu sunt nişte sume pe care statul român să nu şi le permită să închidă această situaţie gravă”. ...

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Şapte parlamentari din Timiş au obţinut un nou mandat consecutiv, alţi şase merg pentru prima dată în Parlament/ Un pilot de avioane supersonice, un fost premier şi un controlor de trafic într-o gară din Londra, printre parlamentari

Judeţul Timiş va avea zece deputaţi şi patru senatori, iar printre noii parlamentari se numără un pilot de avioane supersonice, un tânăr fără studii superioare finalizate, un fost premier al României, dar şi un controlor de trafic într-o gară din Londra. Şapte parlamentari din judeţ au reuşit să obţină un nou mandat consecutiv. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Avem nişte parteneri de guvernare care de multe ori parcă nu s-au născut aici. Nu i-am văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-am văzut jurând pe Biblie şi nu i-am văzut făcând crucea / Trebuie să fim un partid puternic legat de Biserică

Ludovic Orban a afirmat că liberalii au nişte parteneri de guvernare care “parcă nu s-a născut aici’, precizând că nu i-a văzut la Ziua Drapelului Naţional, nu i-a văzut jurând pe Bibile sau să îşi facă cruce. El a mai spus că PNL trebuie să fie un partid puternic legat de Biserică, care să promoveze morala creştină. ...

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban: Nu consider că este necesară o remaniere, pentru că am încredere în toţi miniştrii PNL, inclusiv în cei care îl sprijină pe premierul Cîţu

Ludovic Orban: Nu consider că este necesară o remaniere, pentru că am încredere în toţi miniştrii PNL, inclusiv în cei care îl sprijină pe premierul Cîţu

Politică

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că, în opinia sa, nu este nevoie de o remaniere guvernamentală, el susţinând că are încredere în miniştrii PNL, inclusiv în cei care şi-au exprimat public susţinerea faţă de Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL. Orban a ţinut să atragă atenţia asupra unei situaţii de la Brăila, unde un susţinător declarat al său a fost schimbat dintr-o funcţie administrativă pentru că şi-a exprimat susţinerea faţă de el. ...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anca Dragu, întrevedere la Bruxelles cu preşedintele Parlamentului European David Sassoli / Discuţii despre statul de drept în UE şi mecanismul UE de reciprocitate în materie de vize

Anca Dragu, întrevedere la Bruxelles cu preşedintele Parlamentului European David Sassoli / Discuţii despre statul de drept în UE şi mecanismul UE de reciprocitate în materie de vize

Politică

Preşedinta Senatului Anca Dragu a avut o întrevedere, miercuri la Bruxelles, cu preşedintele Parlamentului European David Sassoli. Subiectele aflate pe agenda discuţiilor celor doi demnitari au vizat Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, problematica statului de drept în Uniunea Europeană precum şi mecanismul Uniunii Europene de reciprocitate în materie de vize, arată un comunicat de presă al Senatului României. ...

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Roman: Noi îl susţinem 100% pe premierul Florin Cîţu/ O cale de mijloc în această criză – să fie transferat portofoliul Sănătăţii către PNL şi nu doar către PNL, ci către un ministru care a dovedit deja că ştie ce are de făcut

Deputatul PNL Florin Roman afirmă că liberalii îl susţin 100% pe Florin Cîţu şi că nu se poate pune în discuţie renunţarea la actualul premier, aşa cum propun cei de la USR PLUS. El susţine că "o cale de mijloc" pentru rezolvarea crizei din coaliţie, generată în opinia sa de Vlad Voiculescu, ar fi ca Ministerul Sănătăţii să fie transferat către PNL, "şi nu doar către PNL, ci către un ministru care a dovedit deja că ştie ce are de făcut într-o situaţie de criză sanitară"....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Congresul USR PLUS din 2 şi 3 octombrie se va desfăşura în sistem hibrid, fizic şi online, cu respectarea măsurilor de protecţie şi maxim 150 de persoane simultan în sala mare de la Romexpo

Congresul USR PLUS din 2 şi 3 octombrie se va desfăşura în sistem hibrid, fizic şi online, cu respectarea măsurilor de protecţie şi maxim 150 de persoane simultan în sala mare de la Romexpo

Politică

Biroul Naţional al USR PLUS a decis, vineri, organizarea congresului din 2-3 octombrie în condiţii de maximă siguranţă, cu maxim 150 de persoane simultan în sala mare de la Romexpo, arată un comunicat de presă al partidului. La eveniment vor participa doar persoane vaccinate, conform unei decizii din iulie a Biroului Naţional, dar în având în vedere situaţia epidemiologică şi restricţiile de organizare a evenimentelor publice, USR PLUS îşi asumă respectarea regulilor şi a decis organizarea congresului în sistem hibrid. ...

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cosette Chichirău, lider USR PLUS Iaşi, despre o înţelegere locală cu Mihai Chirica: Principala condiţie rămâne aceea ca primarul să renunţe la numirea cumetrilor şi a incompetenţilor în funcţii publice

Liderul USR PLUS Iaşi, deputatul Cosette Chichirău, îi cere primarului Mihai Chirica să renunţe la concursurile "cu dedicaţie", afirmând că principala condiţie pentru o alianţă locală între PNL şi USR PLUS este ca edilul să elimine numirile "cumetrilor" şi "incompetenţilor" în funcţii publice....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nazare, despre discuţiile cu premierul pe tema plecării sale de la Finanţe: Mi-a spus că decizia de remaniere nu are legătură cu rezultatele, ci cu “echipa”, Posibil s-a referit la faptul că nu m-am alăturat echipei care îl susţine pentru şefia PNL

Alexandru Nazare a relatat în postare pe Facebook discuţiile cu premierul anterioare revocării sale de la Finanţe, afirmând că acesta i-a spus că decizia de remaniere nu are legătură cu rezultatele, ci cu “echipa”. În opinia fostului ministru, premierul s-ar fi putut referi la faptul că nu s-a alăturat echipei care îl susţine pentru şefia PNL. De asemenea, Nazare subliniază că Florin Cîţu i-a cerut demisia cu o zi înainte de emisiunea României de eurobonduri, iar o demisie înaintea unei emisiuni de eurobonduri ar fi afectat condiţiile pe care România le-ar fi putut obţine pe pieţele externe, condiţii şi aşa vitrege....

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă