Simonis: Această deschidere a şcolilor anunţată târziu, anunţată din scurt, nu a fost o chestiune pregătită, practic, aceste şcoli se deschid aşa cum s-au închis, într-un haos general

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Simonis: Această deschidere a şcolilor anunţată târziu, anunţată din scurt, nu a fost o chestiune pregătită, practic, aceste şcoli se deschid aşa cum s-au închis, într-un haos general

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, afirmă că redeschiderea şcolilor, anunţată târziu, nu a fost pregătită şi, „practic, aceste şcoli se deschid aşa cum s-au închis, într-un haos general”. El a criticat şi modul în care se desfăşoară campania de vaccinare împotriva COVID-19.

Alfred Simonis a declarat, la RFI, că în România campania de vaccinare anti-COVID-19 merge prost.

„Eu nu ştiu în ultimii ani de zile să fi existat vreun domeniu în care să fi excelat noi, ca naţiune. Evident că şi campania de vaccinare merge la fel de prost ca şi celelalte domenii de activitate. Dozele de vaccin sunt insuficiente. Am auzit declaraţia cancelarului german, care spunea că în câteva luni, întreaga populaţie, considerabil mai mare, a Germaniei va fi vaccinată. Pe calculele pe care ni le transmit autorităţile, vedem că până la finalul lunii martie-aprilie de-abia reuşim să primim două-trei milioane de vaccinuri în România (…). Campania nu funcţionează. Au existat zeci de mii de persoane introduse peste rând, în faţa celor care erau considerate persoane vulnerabile (…). Eu, personal, de exemplu, nu m-am vaccinat, deşi vreau s-o fac, îmi aştept rândul şi în momentul în care o să ştiu că voi putea face acea programare, o voi face cu plăcere”, a afirmat el.

Pe de altă parte, deputatul PSD a spus că redeschiderea şcolilor trebuia pregătită mai bine.

„E o măsură pe care noi am cerut-o în aceste luni de zile permanent. În UE, şcolile nu au fost închise. Noi am cerut această deschidere a şcolilor concomitent cu testarea, dacă nu se poate vaccinarea, şi vedeam o statistică zilele trecute, sub 10% din cadrele din învăţământ s-au vaccinat până acum. Or această deschidere a şcolilor anunţată târziu, anunţată din scurt, nu a fost o chestiune pregătită, practic, aceste şcoli se deschid aşa cum s-au închis, într-un haos general. Nimeni nu ştie unde se deschid şi unde nu se deschid, nimeni nu ştie dacă dascălii sunt vaccinaţi, dacă se fac aceste teste gratuite, pe care noi le cerem şi pe care alte state europene le-au făcut, au testat, gratuit, evident, copii şi profesori, în permanenţă, pentru a identifica eventualele cazuri de îmbolnăviri şi a fi izolate”, a susţinut el.

Știri similare

Şeful liberalilor ieşeni, Alexandru Muraru: 10 august este ceea ce au fost mineriadele pentru generaţia anilor 1990. Orice tentativă de îngreunare a dosarului contribuie la riscul ca victimele să nu afle niciodată cine au fost făptuitorii

Politică

Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, susţine că 10 august este ceea ce au fost mineriadele pentru generaţia anilor 1990, el afirmând că orice tentativă de îngreunare a dosarului contribuie la riscul ca victimele să nu afle niciodată cine au fost făptuitorii....

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu, după introducerea certificatului verde pe plan naţional: Nu impunem nicio restricţie, ne asigurăm că românii îşi vor desfăşura activităţile în condiţii de securitate şi de siguranţă / Vreau ca economia să nu fie închisă

Premierul Florin Cîţu a afirmat, vineri seară, că impunerea certificatului verde pe plan naţional nu reprezintă noi restricţii, ci posibilitatea ca românii să îşi vadă de viaţă cât mai normal cu putinţă, în condiţii de siguranţă. Premierul a precizat că-şi doreşte două lucruri: ca şcoala să se deruleze cu prezenţă fizică iar economia să nu mai fie închisă. ...

Vizualizări: 336, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri parlamentare 2020 – Sibiu: PNL, creditat cu peste 42% dintre voturi, urmat de USR PLUS, cu peste 20%, şi PSD, cu peste 13% – numărătoare paralelă

Alegeri parlamentare 2020 – Sibiu: PNL, creditat cu peste 42% dintre voturi, urmat de USR PLUS, cu peste 20%, şi PSD, cu peste 13% – numărătoare paralelă

Politică

PNL a obţinut, în judeţul Sibiu, 42,84% din voturile pentru Camera Deputaţilor, fiind urmat de USR PLUS cu 20,22% şi de PSD cu 13,90%, arată rezultatele numărătorii paralele realizate de Alianţa USR PLUS. La Senat, rezultatele sunt similare: PNL - 42,93%, USR PLUS - 21,14%, PSD -13,90%....

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 5 ani în urmă
Dan Barna despre revenirea la alegerea primarilor în două tururi: ”Este unul dintre cele mai mari semne de întrebare legate de funcționarea coaliției”. Vicepremierul acuză PNL şi UDMR: ”Am fost trași pe sfoară”

Vicepremierul Dan Barna îi acuză pe partenerii de guvernare de la PNL şi UDMR că ”au tras pe sfoară” USR PLUS în ceea ce priveşte constituirea comisiei parlamentare de cod electoral, printre ale cărei principale atribuţii ar fi fost adoptarea legii privind revenirea la alegerea primarilor în două tururi....

Vizualizări: 1137, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu: În plin val patru, preşedintele participă la sindrofii pretenţioase şi îi invită pe românii îngroziţi de teama facturilor la energie să joace golf. Celălalt inconştient, premierul dornic să se înscăuneze şef la PNL, merge pe furiş la mare

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că "în România Normală a lui Ioahnnis şi Cîţu, românii sunt iar pedepsiţi pentru ca liberalii să-şi rezolve războiul pentru putere", iar carnetul de partid "a devenit mai tare decât certificatul COVID". "(...) în plin val patru al pandemiei, preşedintele participă la sindrofii pretenţioase şi îi invită pe românii îngroziţi de teama facturilor la energie să joace golf. Celălalt inconştient, premierul dornic să se înscăuneze şef la PNL, merge pe furiş la mare (...) Acestea sunt preocupările binomului care conduce «în parteneriat» ţara", susţine el....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe din perioada comunistă Ion Mihai Pacepa a decedat în urma infectării cu COVID-19

Fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe din perioada comunistă Ion Mihai Pacepa a decedat în urma infectării cu COVID-19

Politică

Fostul şef al Direcţiei de Informaţii Externe din perioada comunistă Ion Mihai Pacepa, care a cerut azil politic în Statele Unite în 1978, a decedat în dimineaţa zilei de 14 februarie, din cauza COVID-19, informaţia fiind făcută publică într-un editorial publicat în Epoch Times de către Ronald J. Rychlak, alături de care Pacepa a scris lucrarea ”Dezinformarea”....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Lucian Bode reacţionează după protestul cu fumigene: Ce s-a întâmplat ieri în respectiva manifestare nu face cinste celor care se vor reprezentanţii poliţiştilor

Lucian Bode reacţionează după protestul cu fumigene: Ce s-a întâmplat ieri în respectiva manifestare nu face cinste celor care se vor reprezentanţii poliţiştilor

Politică

Ministrul de Interne Lucian Bode a afirmat, despre manifestaţiei de miercuri din faţa Palatului Cotroceni a angajaţilor din sistemul apărării şi administraţiei publice unde câţiva protestatarii, sindicalişti din Poliţie, s-au îmbrâncit cu jandarmii şi la care au fost aruncate fumigene că ceea ce s-a întâmplat nu face cinste celor care se vor reprezentanţii poliţiştilor. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatorii şi deputaţii PSD au protestat luni în Parlament şi au cerut demisia ministrului Sănătăţii

Senatorii şi deputaţii PSD au protestat luni în Parlament şi au cerut demisia ministrului Sănătăţii

Politică

Senatorii şi deputaţii PSD au venit luni în plenurile celor două foruri legislative cu pancarte pe care scria „Voiculescu demisia”, în semn de protest faţă de felul în care ministrul Sănătăţii a gestionat situaţia după incendiul de la Spitalul „Matei Balş”, Liderul senatorilor PSD Lucian Romaşcanu a explicat că ministrul Vlad Voiculescu nu a luat nicio măsură, deşi avea raportul IGSU în care erau prezentate problemele din spitalele din România precum şi etapele pentru a le corecta....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cioloş, după ce informaţia furnizată de el potrivit căreia CE a suspendat aprobarea planului de redresare al Ungariei a fost calificată drept fake news: Nu e fake news. Planul trebuia aprobat azi

Europarlamentarul Dacian Cioloş, liderul grupului Renew Europe din PE, susţine că informaţia furnizată de el miercuri dimineaţă, potrivit căreia CE a suspendat aprobarea planului de redresare al Ungariei nu e fake news şi că planul trebuia aprobat în cursul zilei de miercuri, ceea ce nu s-a întâmplat....

Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
INTERVIU – Ioana Mihăilă: Bonuri de masă şi tombole, pentru cei care se vaccinează / Personalul medical nevaccinat trebuie să suporte costul testelor: Nu este responsabilitatea contribuabilului să plătească / Ce spune despre începerea şcolii

Ministrul Sănătăţii, medicul Ioana Mihăilă, a explicat, într-un interviu acordat News.ro, că a înaintat Guvernului o serie de propuneri care să accelereze procesul de vaccinare anti-COVID în România. Pe lângă vaccinarea oamenilor în ambulatorii sau acasă, de către medicul de familie, ministrul are în vedere acordarea de bonuri de masă pentru cei care aleg să se vaccineze şi tombolele pentru cei vaccinaţi. Ministrul crede că gestionarea valului patru al pandemiei depinde de fiecare dintre noi, dacă alegem să ne vaccinăm, şi consideră că masca de protecţie şi distanţarea fizică vor fi în continuare necesare la reluarea cursurilor din toamnă. ...

Vizualizări: 478, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban: Avem datoria şi responsabilitatea să nu uităm femeile şi bărbaţii arestaţi, torturaţi şi morţi în închisorile comuniste

Ludovic Orban: Avem datoria şi responsabilitatea să nu uităm femeile şi bărbaţii arestaţi, torturaţi şi morţi în închisorile comuniste

Politică

Preşedintele Camerei Deputaţilor Ludovic Orban a afirmat, cu prilejul Zilei naţionale de cinstire a martirilor din temniţele comuniste,că avem datoria şi responsabilitatea de a nu îi uita pe cei care au fost arestaţi, torturaţi şi au murit în închisorile comuniste şi de a-i păstra în memorie pe cei care s-au jertfit pentru ca visul de libertate să devină realitate....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Bode, despre cazul de la Piteşti: Orice misiune încheiată tragic este o palmă dată sistemului de ordine şi siguranţă publică / Cei vinovaţi vor plăti / Nu este corect să punem semnul egal între tragedia de la Piteşti şi restul acţiunilor

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, referindu-se la cazul de la Piteşti, unde un bărbat şi-a pierdut viaţa în urma intervenţiei poliţiştilor, că orice misiune încheiata tragic este o palmă dată sistemului de ordine şi siguranţă publică. El a precizat că cei vinovaţi vor plăti, dar ”nu este corect să punem semnul egal între tragedia de la Piteşti şi restul acţiunilor”. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: În perioada pe care o traversăm, marcată de o proliferare a teoriilor conspiraţioniste, a antisemitismului şi a intoleranţei, este cu atât mai mult necesar să transmitem un apel la acţiune/ România susţine combaterea tuturor formelor de discriminare

Premierul Florin Cîţu a transmis, miercuri, că , în perioada pe care o traversăm, cinstirea memoriei victimelor Holocaustului nu mai este suficientă, fiind necesare acţiuni concrete. ”România susţine cu tărie combaterea tuturor formelor de discriminare şi a tuturor modalităţilor de propagare a acestora, a discursului instigator la ură şi a antisemitismului”, a transmis prim-ministrul. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stelian Ion: Faptul că cei de la PNL se luptă între ei ne face să pierdem cu toţii

Stelian Ion: Faptul că cei de la PNL se luptă între ei ne face să pierdem cu toţii

Politică

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a declarat că nu are cunoştinţe de discuţii în cadrul coaliţiei de guvernare de schimbare a unor ministere, dar a susţinut că în perioada aceasta ar trebui să se îmbunătăţească colaborarea în echipa guvernamentală, deoarece lupta internă din PNL duce la pierderi....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cristian Băcanu, susţinător al premierului Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL, a pierdut alegerile pentru şefia PNL sector 5, în faţa lui Dan Meran – VIDEO, FOTO

Cristian Băcanu, susţinător al premierului Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL, a pierdut alegerile pentru şefia PNL sector 5, în faţa lui Dan Meran – VIDEO, FOTO

Politică

Cristian Băcanu, susţinător al premierului Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL, a pierdut vineri alegerile pentru şefia PNL sector 5, în faţa lui Dan Meran. Premierul este membru al acestei filiale, însă nu a fost prezent, fiind plecat în teritoriu....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bogdan Aurescu a discutat cu omologul ungar Péter Szijjártó despre evoluţiile din cele două state legate de gestionarea pandemiei de COVID-19

Bogdan Aurescu a discutat cu omologul ungar Péter Szijjártó despre evoluţiile din cele două state legate de gestionarea pandemiei de COVID-19

Politică

Bogdan Aurescu l-a primit joi la sediul MAE pe ministrul afacerilor externe şi comerţului exterior al Ungariei, Péter Szijjártó, în contextul vizitei pe care acesta o efectuează la Bucureşti, în vederea pregătirii Comisiei Mixte Economice România-Ungaria. Cei doi au discutat despre evoluţiile din cele două state legate de gestionarea pandemiei de COVID-19. ...

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă