Răzgândirea PNL în privinţa comisiei parlamentare a anchetă a PSD privind preţurile la energie: Săptămâna liberalii trecută au decis să voteze împotrivă, dar s-au întors la 180 de grade după ce social-democraţii au susţinut blocarea moţiunii de cenzură

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă

Liberalii s-au răzgândit în mai puţin de o săptămână în privinţa comisiei parlamentare de anchetă privind creşterea preţurilor la energie şi gaze, cerute de PSD, şi au decis să susţină iniţiativa social-democraţilor, deşi iniţial hotărâseră să voteze împotrivă.

Răzgândirea PNL a intervenit în contextul crizei politice generate de ieşirea USR PLUS de la guvernare şi după ce PSD a susţinut, alături de liberalii din tabăra Cîţu, blocarea dezbaterii moţiunii de cenzură împotriva guvernului.

Astfel, la şedinţa Biroului Politic Naţional (BPN) de vineri, 3 septembrie, deputatul Florin Roman a cerut ca liberalii să voteze împotriva înfiinţării comisiei de anchetă cerute de PSD, au declarat surse participante la şedinţă pentru News.ro.

”Avem depusă o solicitare la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă pe creşterea preţurilor la energie, în care este vizat ministrul Popescu. O să solicit sprijinul dumneavoastră şi al coaliţiei pentru a respinge această solicitare şi pentru a depune din partea grupului PNL o solicitare de comisie de anchetă pentru ANRE, care este condusă de un PSD-ist. Cu toţii ştim că autoritatea de reglementare nu doar reglementează, ci şi trebuie să facă o analiză prudenţială, ceea ce nu face. PNL va trebui să respingă solicitarea PSD şi să cerem anchetă pe ANRE”, le-a spus Florin Roman liderilor PNL, potrivit surselor News.ro.

În seara aceleiaşi zile, discuţiile din coaliţie au eşuat, iar USR PLUS a depus, împreună cu AUR, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu.

Patru şedinţe succesive ale Birourilor Permanente Reunite (BPR), în care trebuia stabilit calendarul moţiunii de cenzură, au fost însă suspendate din lipsă de cvorum, după ce atât parlamentarii PNL, cât şi cei ai PSD, au lipsit.

La cea de-a cincea şedinţă BPR, cea de joi – 9 septembrie, liberalii şi social-democraţii au venit la şedinţă, au votat împreună pentru citirea moţiunii, dar au respins şi stabilirea unei date pentru dezbaterea şi votul acesteia.

La finalul şedinţei, Florin Roman le-a transmis deputaţilor PNL un SMS în care îi îndemna să voteze pentru înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă privind creşterea preţurilor la energie şi gaze. Aceeaşi comisie despre care spusese în BPN-ul PNL că este un instrument politic îndreptat împotriva ministrului liberal Virgil Popescu.

”Pe tableta ne conectam pe iconiţa “Plen reunit” puţin inainte de ora 16.  Cei care sunt prezenţi in sala Votează cu cartela. Nu se Votează telefonic!!!! Ne vom conecta de la început. Vom fi atenţi dacă usr-aur vor face propunerea de modificare a deciziei BPR de azi.

Decizia BPR de azi este sa se citească azi moţiunea şi sa se voteze după decizia CCR. Pnl susţine acest lucru, acesta a fost votul PNL din BPR. Dacă in plenul reunit vor propune modificarea, noi votam IMPOTRIVA! La punctul 1 va fi vot PENTRU  pentru comisia de ancheta pe energie”, se arată în SMS-ul transmis joi de Florin Roman deputaţilor PNL.

În plenul reunit, situaţia a avut loc aşa cum anticipase Roman: USR PLUS a cerut stabilirea unei date şi pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, dar propunerea a fost respinsă prin voturile PSD şi PNL. Ulterior, s-a supus la vot înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă, iar proiectul a trecut cu unanimitate de voturi, deci inclusiv cu cele ale PNL.

Știri similare

Virgil Popescu: Parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis a fost şi este unul de durată. Este regretabil că preşedintele PNL Ludovic Orban încearcă să îl minimalizeze. Ludovic Orban ar trebui să îşi dea seama cât rău face acum PNL

Politică

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, afirmă că parteneriatul PNL cu preşedintele Klaus Iohannis a fost şi este unul de durată. "Este regretabil că preşedintele PNL Ludovic Orban încearcă să minimalizeze acest parteneriat pentru care am muncit cu toţii. Ludovic Orban ar trebui să îşi dea seama cât rău face acum PNL", susţine el....

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PSD: Premierul Cîţu, obligat de lege să explice pe ce s-au dus împrumuturile uriaşe!

PSD: Premierul Cîţu, obligat de lege să explice pe ce s-au dus împrumuturile uriaşe!

Politică

Având în vedere că datoria guvernamentală a depăşit 50% din Produsul Intern Brut, PSD cere prim-ministrului Florin Cîţu să respecte legea şi să prezinte „în cel mai scurt timp” un raport în care să arate pe ce a cheltuit banii împrumutaţi şi care este programul pentru reducerea datoriei publice. PSD atrage atenţia că nerespectarea acestei prevederi legale reprezintă o infracţiune de abuz în serviciu, care se pedepseşte conform legii penale. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele PNL, trei variante de soluţionare a crizei politice: Florin Cîţu să rămână agăţat în cuiul de la sediul PSD, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Cîţu

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, consideră că sunt trei variante de soluţionare a crizei politice, prima fiind ca premierul Florin Cîţu să rămână “agăţat în cuiul de la sediul PSD”, să demisioneze sau să treacă o moţiune de cenzură împotriva Guvernului. ...

Vizualizări: 654, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu: Avem informaţii şi noi din cadrul Comisiei Europene. Domnul ministru al Agriculturii s-a dus cu planurile cu irigaţiile de pe timpul lui Ceauşescu

Ciolacu: Avem informaţii şi noi din cadrul Comisiei Europene. Domnul ministru al Agriculturii s-a dus cu planurile cu irigaţiile de pe timpul lui Ceauşescu

Politică

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că are informaţii de la Bruxelles conform cărora ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a prezentat Comisiei Europene "planurile cu irigaţiile de pe timpul lui Ceauşescu" pentru a accesa fonduri în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandru Rafila: TIR-urile ATI nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii

Alexandru Rafila: TIR-urile ATI nu sunt făcute să trateze săptămâni sau luni pacienţii

Politică

Medicul Alexandru Rafila, deputat PSD, a declarat, joi seară, că unităţile mobile de terapie intensivă, aşa zisele TIR-uri ATI, nu sunt făcute să trateze pacienţii timp de mai multe săptămâni sau chiar luni, ci sunt pentru momentele în care există un vârf de cazuri în secţiile ATI din spitale....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Agenţia Naţională de Integritate anunţă digitalizarea procesului de completare şi transmitere a declaraţiilor de avere şi de interese. 2021, ultimul an în care mai sunt acceptate declaraţiile în format clasic – VIDEO

Agenţia Naţională de Integritate anunţă că a lansat noua platformă online „e-DAI", prin intermediul căreia, sutele de mii de funcţionari publici, demnitari şi alte categorii prevăzute de lege îşi vor completa şi depune declaraţiile de avere şi declaraţiile de interese, în format digital. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandru Rafila, despre raportarea deceselor de Covid şi explicaţiile ministrului Ioana Mihăilă: Am înţeles că trebuie să fie bine ca să nu fie rău, adică n-am înţeles nimic / Inadvertenţele se puteau observa în fiecare zi

Medicul Alexandru Rafila, a declarat, referindu-se la explicaţiile ministrului Sănătăţii, Ioana Mihăilă, privind raportarea deceselor de COVID-19, că nu a înţeles nimic şi că bazele de date unde se raportează decesele sunt la Ministerul Sănătăţii. ”Am înţeles că trebuie să fie bine ca să nu fie rău”, a afirmat parlamentarul social-democrat....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Costel Barbu: Filiala PNL Teleorman rămâne aproape de Ludovic Orban, cel care a dus partidul acolo unde îi este locul, la guvernare/ Orice neînţelegere se poate rezolva prin dialog

Costel Barbu: Filiala PNL Teleorman rămâne aproape de Ludovic Orban, cel care a dus partidul acolo unde îi este locul, la guvernare/ Orice neînţelegere se poate rezolva prin dialog

Politică

Preşedintele PNL Teleorman, Costel Barbu, fost secretar general adjunct al Guvernului, afirmă că filiala va rămâne alături de Ludovic Orban, cel are a dus partidul la guvernare. ”Şi-a asumat responsabilitatea de a guverna o ţară care se confrunta cu o pandemie inimaginabilă, ce a pus la grea încercare atât populaţia cât şi mediul de afaceri, reuşind împreună cu echipa sa performanţe remarcabile”, a transmis liderul PNL Teleorman. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Voiculescu: România a comandat iraţional vaccinuri şi a ajuns în situaţia de a vinde şi dona mai multe vaccinuri decât orice altă ţară din Europa, nu din raţiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat / De vină – ”domnul viitor fost premier Cîţu”

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că ancheta DNA cu privire la vaccinurile cumpărate de România este bine-venită, întrucât ţara noastră a comandat iraţional vaccinuri. Fostul ministru consideră că România ”a ajuns în situaţia de a vinde şi dona mai multe vaccinuri decât orice altă ţară din Europa, nu din raţiuni umanitare, ci pentru că altfel ar fi expirat”, responsabil pentru situaţia creată fiind ”domnul viitor fost premier Cîţu”. ...

Vizualizări: 350, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ANALIZĂ – Top 10 cei mai puternici lideri PNL la Congres. Cum se împart delegaţii liberali pe filiale

ANALIZĂ – Top 10 cei mai puternici lideri PNL la Congres. Cum se împart delegaţii liberali pe filiale

Politică

Ilie Bolojan, Emil Boc şi Iulian Dumitrescu sunt liderii PNL care vor trimite cei mai mulţi delegaţi la congresul partidului din 25 septembrie. În top 10 intră şi organizaţiile conduse de Dan Motreanu (Giurgiu) şi Bogdan Huţucă (Constanţa), doi dintre liberalii care nu s-au poziţionat în nicio tabără. Ca forţă politică, primele 10 filiale ale PNL adună 1.552 de voturi, deci 31% din totalul delegaţilor, potrivit informaţiilor obţinute de News.ro. ...

Vizualizări: 317, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Barna: Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp, putem să-l judecăm pentru o replică nefericită/ Hai să judecăm oamenii după ceea ce fac şi mai puţin după ceea ce spun

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, în contextul discuţiei despre directorul CFR Călători, Ovidiu Vizante, că un om trebuie judecat după faptele sale şi nu după vorbele lui. El a declarat că va face o evaluare a activităţii lui Vizante după şase luni sau un an de la preluarea de către acesta a mandatului la CFR. ...

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Petru Movilă (PMP): Declaraţiile panicarde ale ministrului Sănătăţii ascund un eşec răsunător de şase milioane euro

Petru Movilă (PMP): Declaraţiile panicarde ale ministrului Sănătăţii ascund un eşec răsunător de şase milioane euro

Politică

Nemulţumit de faptul că românii nu au fost foarte interesaţi de procurarea pastilelor cu iod, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a făcut o serie de afirmaţii care nu au făcut altceva decât să panicheze populaţia. Îndemnul disperat al acestuia către români de a se duce la medicii de familie să îşi primească prescripţia pentru pastile cu iodură de potasiu este o greşeală care maschează un eşec răsunător de aproape 6 milioane euro, a precizat preşedintele executiv al PMP, Petru Movilă....

Vizualizări: 272, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Modul în care sunt cheltuiţi banii din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Dragnea. Ghinea: Instituţia performează şi nu ia decizii politizate. Avem o relaţie instituţională foarte bună

Modul în care sunt cheltuite cele peste 29 de miliarde de euro din PNRR va fi supravegheat de Autoritatea de Audit din cadrul Curţii de Conturi, condusă de apropiaţi ai lui Liviu Dragnea, printre care se numără şi fostul senator PSD Niculae Bădălău. Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, susţine însă că instituţia performează şi nu ia decizii politizate. ...

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban, la începutul anului şcolar: Încercările la care pandemia ne supune încă nu s-au încheiat / Lecţia cea mai importantă nu este cea în care citim, sau socotim, ci lecţia de zi cu zi în care învăţăm să fim împreună

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a transmis, luni, un mesaj la începutul anului şcoar, în care afirmă că ultimii doi ani au fost dificili pentru toată lumea, iar încercările la care pandemia ne supune încă nu s-au încheiat. ”Lecţia cea mai importantă nu este cea în care citim, sau socotim, ci lecţia de zi cu zi în care învăţăm să fim împreună”, a transmis Orban. ...

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marcel Ciolacu: Am apreciat că au devenit extrem de atenţi atunci când le-am prezentat soluţiile PSD pentru a avea un PNRR care să treacă de Comisia Europeană

Marcel Ciolacu: Am apreciat că au devenit extrem de atenţi atunci când le-am prezentat soluţiile PSD pentru a avea un PNRR care să treacă de Comisia Europeană

Politică

Marcel Ciolacu a afirmat că cei prezenţi la întâlnirea de la Guvern şi premierul au devenit extrem de atenţi atunci când le-au fost prezentate soluţiile pentru a avea un PNRR care să treacă de Comisia Europeană, lucru pe care l-a apreciat. „În rest, despre declaraţiile politice ale unor candidaţi la congresele interne din toamnă, îi las pe ei să-şi desfăşoare campania pe treptele Guvernului, a mai spus liderul social-democraţilor....

Vizualizări: 468, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ioana Mihăilă, despre propunerea ca persoanele vaccinate să poată merge la mall în weekend, iar celelalte – în restul săptămânii: Având în vedere evoluţia pandemiei, relaxările pentru vaccinaţi pot să continue / Nu e vorba doar despre mall-uri, ci şi de spaţiile publice închise

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat că, având în vedere modul în care evouează pandemia de COVID-19, relaxările ar trebui să continue pentru persoanele vaccinate, în timp ce, pentru cei care nu s-au vaccinat încă ar trebui să existe restricţii în continuare, mai ales în spaţiile publice închise cum sunt mall-urile. Un set de măsuri în acest sens va fi discutat în coaliţia de guvernare....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă