Raluca Turcan: La noi, pensiile au fost, din nefericire, văzute ca instrument politic

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Raluca Turcan: La noi, pensiile au fost, din nefericire, văzute ca instrument politic

Raluca turcan a declarant, luni seară, că în România pensiile au fost văzute ca instrument politic, ceea ce de multe ori a dus la inechitate.

Raluca Turcan a vorbit, luni seară, la B 1 TV, despre reforma în sistemul pensiilor şi a precizat că procesul are două componente.

”Una legislativă, la care lucrăm şi unde, pe fond, în calculul pensiilor, intenţionăm să găsim o formulă astfel încât să se aibă în vedere toţi factorii contributivitate în decursul muncii. În felul acesta, pensiile mici vor creşte mai mult, se va reduce decalajul dintre cea mai mică pensie şi cea mai mare pensie, încercând să menţinem un cuantum sustenabil pentru plata pensiilor pe termen lung în România”, a declarant Turcan.

Întrebată dacă se poate ajunge la o asemenea predictibilitate, Raluca Turcan a afirmat: ”Predictibilitatea constă în formula de calcul a pensiilor. Lipsa de responsabilitate a fost că de la an, la an se gândeau să mai schimbe condiţiile de pensionare şi ajungeam ca într-un an oamenii să se pensioneze în anumite condiţii, în anul viitor oameni cu aceleaşi condiţii de muncă precum cei care s-au pensionat anterior ajungeau să aibă o altă pensie, ceea ce înseamnă inechitatea”.

MInistrul Muncii ăşi doreşte predictibilitate în sistemul pensiilor de stat.

”De ce în toate ţările Uniunii Europene, în materie de pensii, există o predictibilitate pentru minim 20-30, chiar mai mult, 50 de ani? La noi, v-am spus, pensiile au fost, din nefericire, văzute ca instrument politic. Politicienii şi-au lăsat o marjă, mai ales în Parlament în ajun de alegeri, şi se gândeau, «oare cum să mai câştigăm nişte voturi din regiunea aceea a ţării, hai să băgăm condiţii speciale de pensionare», şi avem acum regiuni în ţară unde sunt condiţii speciale de pensionare”, a mai declarat ministrul Muncii.

Știri similare

Simonis: Solicităm imperativ preşedintelui să lase jocurile de culise care deja au adus România în situaţia dezastruoasă de astăzi şi să respecte voinţa electoratului/ Doctorul Rafila va putea construi o majoritate, fiindcă există parlamentari raţionali

Politică

Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Alfred Simonis, anunţă că PSD "solicită imperativ” preşedintelui Klaus Iohannis să îl desemneze ca premier pe medicul Alexandru Rafila, susţinut de PSD, el invocând scorul obţinut de PSD, care plasează partidul pe primul loc la alegerile parlamentare. Simonis susţine că nu ar fi oportună suspendarea preşedintelui, pentru că acest lcuru ar implica un referendum, iar acesta ar presupune o nouă "expunere” a societăţii la virusul care a generat pandemia. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ioana Mihăilă, despre petrecerea de ziua lui Ludovic Orban: Cred că există organe ale statului abilitate să emită puncte de vedere şi să prevadă sancţiuni / Raed Arafat a refuzat să comenteze

Ioana Mihăilă, despre petrecerea de ziua lui Ludovic Orban: Cred că există organe ale statului abilitate să emită puncte de vedere şi să prevadă sancţiuni / Raed Arafat a refuzat să comenteze

Politică

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a evitat să îşi spună punctul de vedere privind petrecerea organizată de ziua lui Ludovic Orban, preşedintele Camerei Deputaţilor, ea afirmând că există organe abilitate ale statului care pot da scanzţiuni, dacă este cazul....

Vizualizări: 321, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu, după întâlnirea cu preşedintele Poloniei: Am convenit asupra organizării, la Varşovia, în cursul acestei toamne, a celei de-a treia şedinţe comune de guvern româno-polone

Florin Cîţu, după întâlnirea cu preşedintele Poloniei: Am convenit asupra organizării, la Varşovia, în cursul acestei toamne, a celei de-a treia şedinţe comune de guvern româno-polone

Politică

Premierul Florin Cîţu a anunţat, după întâlnirea cu preşedintele Poloniei Andrzej Duda, că a convenit cu acesta organizarea la Varşovia, în cursul acestei toamne, a celei de-a treia şedinţe comune de guvern româno-polone pentru a actualiza Parteneriatul strategic bilateral pentru intervalul 2021-2025....

Vizualizări: 318, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicuşor Dan:Peste o lună şi jumătate-două o să fac o analiză juridică a fiecăruia dintre PUZ-urile de sector. În ele e apogeul golăniei care a dominat urbanismul din Bucureşti / Gabrielei Firea ar trebui să-i fie ruşine pentru ce a făcut cu oraşul ăsta

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că în mai puţin de două luni va face publică o „analiză juridică” a planurilor urbanistice zonale (PUZ) ale fiecăruia dintre sectoarele municipiului Bucureşti, documente a căror aplicare a fost suspendată temporar de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti. „În ele este apogeul golăniei care a dominat urbanismul din Bucureşti. (...) Există funcţionari care au colaborat cu această reţea de influenţă (în domeniul proiectelor imobiliare – n.r.) dintotdeauna şi pe care nu trebuie foarte mult ca să-i dai afară, trebuie doar să vezi că au emis nişte autorizaţii ilegale în mod sistematic”, declară Nicuşor Dan. ...

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului

Orban: Am demarat procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului

Politică

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a anunţat, marţi, că a fost iniţiată procedura privitoare la revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber, precizând că în cel mult două săptămâni comisiile juridice urmează să analizeze această solicitare şi să prezinte un raport care să fie transmis plenului. ...

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marcel Ciolacu: Pariul lui Florin Cîţu cu vaccinarea s-a terminat

Marcel Ciolacu: Pariul lui Florin Cîţu cu vaccinarea s-a terminat

Politică

Marcel Ciolacu consideră că pariul premierului Florin Cîţu cu vaccinarea s-a terminat şi nimeni nu mai vorbeşte despre promisiunile ca până în septembrie peste 10 milioane de români să fie vaccinaţi....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Am reuşit imposibilul! În 2020 investiţiile nete în economie au crescut / În 2021 accelerăm lucrurile, iar investiţiile susţinute de buget cresc cu peste 8 miliarde lei

Florin Cîţu: Am reuşit imposibilul! În 2020 investiţiile nete în economie au crescut / În 2021 accelerăm lucrurile, iar investiţiile susţinute de buget cresc cu peste 8 miliarde lei

Politică

Premierul Florin Cîţu afirmă, miercuri, că s-a reuşit ”imposibilul”, iar în 2020 investiţiile nete în economie au crescut. ”Am arătat că e posibil să creşti investiţiile chiar dacă economia trece prin cea mai mare criză economică din ultima sută de ani”, afirmă premierul. Acesta adaugă că în 2021 investiţiile susţinute de buget cresc cu peste 8 miliarde lei. ...

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Dan Barna: Guvernarea se face în coaliţie. Surprize ca cea de astăzi sunt de neacceptat pentru USR PLUS. NU vă jucaţi cu USR PLUS. Pentru noi toate opţiunile sunt pe masă

Dan Barna: Guvernarea se face în coaliţie. Surprize ca cea de astăzi sunt de neacceptat pentru USR PLUS. NU vă jucaţi cu USR PLUS. Pentru noi toate opţiunile sunt pe masă

Politică

Vicepremierul Dan Barna a afirmat, referitor la încercarea de a introduce pe ordinea de zi suplimentară a proiectului de OUG privind programul de investiţii Anghel Saligny a fost o surpriză. El a mai spus că toate opţiunile sunt pe masă pentru USR PLUS, inclusiv varianta unei moţiuni de cenzură. „Nu vă jucaţi cu USR PLUS”, a mai transmis Barna, care a adăugat că a fost încălcat protocolul de guvernare între cele trei partide ale coaliţiei. ...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Iohannis a trimis spre reexaminare Parlamentului legea de respingere a OUG de modificare a unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în economie

Iohannis a trimis spre reexaminare Parlamentului legea de respingere a OUG de modificare a unor măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în economie

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis joi spre reexaminare Parlamentului actul normativ privind respingerea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 166/2020 pentru modificarea legii 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, informează Administraţia Prezidenţială. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Eu îmi aduc aminte în aceste zile de protestul poliţiştilor, în stradă, toţi supăraţi. Nu i-am mai văzut în aceste zile să spună ceva despre cazul de la Oneşti

Cîţu: Eu îmi aduc aminte în aceste zile de protestul poliţiştilor, în stradă, toţi supăraţi. Nu i-am mai văzut în aceste zile să spună ceva despre cazul de la Oneşti

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat că poliţiştii au ieşit la protest zilele trecute şi erau supăraţi în stradă, însă în această perioadă nu a văzut ca aceştia să spună ceva despre cazul de la Oneşti. El a adăugat că este necesară o reformă în Poliţia Română, precum şi a statului din temelii, în toate cotloanele sale. ...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cosette Chichirău (USR PLUS), după ce Mihai Chirica a spus că se simte într-un grav pericol: Are un discurs tipic de PSD-ist prins la furat, din categoria Dragnea-Năstase. Iar asta nu face cinste PNL

Liderul USR PLUS Iaşi Cosette Chichirău susţine că primarul Mihai Chirica are un discurs tipic PSD-istului "prins la furat", ea adăugând că insinuările edilului privind situaţia sa juridică nu fac bine sistemului de justiţie românesc. "Sper ca PNL să nu gireze prin tăcere discursul lui Chirica. Este un discurs tipic de PSD-ist prins la furat, din categoria Dragnea-Năstase. Iar asta nu face cinste PNL", afirmă Chichirău....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu găzduieşte la Bucureşti Trilaterala România-Polonia-Turcia pe teme de securitate

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu găzduieşte la Bucureşti Trilaterala România-Polonia-Turcia pe teme de securitate

Politică

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va găzdui, la Bucureşti, în perioada 22-23 aprilie 2021, reuniunea Trilateralei pe teme de securitate a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia şi Turcia. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu îi va primi la Bucureşti pe ministrul afacerilor externe polonez, Zbigniew Rau, şi pe omologul turc, Mevlüt Çavuşoğlu. Totodată, în premieră pentru formatul Trilateralei România-Polonia-Turcia, la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu miniştrii afacerilor externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba, vor participa, la Bucureşti, la o sesiune de lucru specială cu miniştrii afacerilor externe ai Trilateralei, având în vedere importanţa pe care cele trei ţări ale Trilateralei o acordă Vecinătăţii Estice. ...

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Toată campania mea va fi din om în om, către colegii mei din PNL. În general, eu cunosc foarte bine fiecare filială, am relaţii apropiate cu foarte mulţi primari, viceprimari, consilieri judeţeni

Ludovic Orban a afirmat că va continua campania om la om, către colegii săi liberali şi a adăugat că, în general, cunoaşte foarte bine fiecare filială, având relaţii apropiate cu primari, viceprimari şi consilieri judeţeni....

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu: Iohannis trebuie să anunţe urgent un plan de reducere etapizată a restricţiilor! Acum este momentul ca demnitari precum Voiculescu şi Turcan, care au sfidat regulile impuse tuturor cetăţenilor obişnuiţi, să zboare din funcţii

Marcel Ciolacu a declarat că este momentul ca preşedintele Klaus Iohannis să se decidă dacă este preşedintele tuturor românilor sau dacă va continua să întreţină ura şi haosul în societate. Liderul PSD a adăugat că Iohannis trebuie să anunţe un plan urgent pentru a reduce etapizat restricţiile, iar Vlad Voiculescu şi Raluca Turcan „să zboare din funcţii”....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Proiect de lege iniţiat de Florin Cîţu şi mai mulţi liberali la Senat: Pe 26 mai să fie instituită Ziua Naţională a Alegătorului

Proiect de lege iniţiat de Florin Cîţu şi mai mulţi liberali la Senat: Pe 26 mai să fie instituită Ziua Naţională a Alegătorului

Politică

Senatorii PNL Florin Cîţu şi Iuliana Scântei, alături de alţi liberali au depus la Senat un proiect de lege care prevede instituirea pe 26 mai a Zilei Naţionale a Alegătorului. În această zi, „autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza, la nivel naţional şi local, manifestări, campanii de informare, evenimente şi activităţi cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei dreptului de vot şi a importanţei alegătorilor şi a referedumurilor pentru democraţie şi statul de drept, precum şi informării cetăţenilor cu privire la drepturile şi procedurile electorale”, mai arată propunerea legislativă. ...

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nicolae Robu, fostul primar al municipiului Timişoara: Nu mai acceptăm restricţii aberante. Închiderea magazinelor la ora 18.00, o idee pur şi simplu debilă

Nicolae Robu, fostul primar al municipiului Timişoara: Nu mai acceptăm restricţii aberante. Închiderea magazinelor la ora 18.00, o idee pur şi simplu debilă

Politică

Fostul primar al municipiului Timişoara Nicolae Robu a criticat "restricţiile aberante" şi a afirmat că închiderea magazinelor la ora 18.00 este o "idee pur şi simplu debilă". Robu a făcut apel la guvernanţi şi a cerut: "Lăsaţi-ne să ne plimbăm", "Lăsaţi-ne să facem sport"....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Iohannis a testat noul model Dacia Duster: Experienţa a fost „pe măsura aşteptărilor / Mă bucur că împreună am reuşit să trecem peste ce a fost mai greu, în principal datorită vaccinării care a atenuat în mare măsură criza – VIDEO

Preşedintele Klaus Iohannis a testat, sâmbătă, noul model Dacia Duster, varianta facelift produsă la Mioveni, el mărturisind că experienţa şofatului a fost „pe măsura aşteptărilor”. El a apreciat modul în care economia a trecut peste criza sanitară şi a încurajat Guvernul şi mediul de afaceri să menţină un dialog permanent. ...

Vizualizări: 326, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Social-democraţii ieşeni afirmă că sunt dispuşi să facă o majoritate în Consiliul Local fie cu PNL, fie cu USR PLUS: Vom deschide discuţiile cu cele două partide. Criza politică trebuie deblocată

PSD Iaşi anunţă că va discuta atât cu PNL, cât şi cu USR PLUS posibilitatea formării unei majorităţi în Consiliul Local, social-democraţii apreciind că municipiul trebuie guvernat şi că viitorul Iaşiului nu poate fi "jucat la ruletă"....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă