Preşedintele Iohannis, mesaj de Ziua Muncii: Acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor

Vizualizări: 324, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Iohannis, mesaj de Ziua Muncii: Acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis sâmbătă un mesaj de Ziua Muncii şi a precizat că România este o naţiune de oameni ambiţioşi, harnici şi hotărâţi să reuşească iar „acesta este spiritul în care vom relansa economia în beneficiul nostru, al tuturor”.

Știri similare

Renate Weber: Exprimarea premierului Florin Cîţu care a comparat acţiunile celor care militează împotriva respectării regulilor privind prevenirea răspândiri COVID-19 cu cele ale unor terorişti, profund nefericită şi deplasată

Politică

Avocatul Poporului, Renate Weber, cataloghează drept „profund nefericită” şi „deplasată” exprimarea premierului Florin Cîţu care a comparat acţiunile celor care militează împotriva respectării regulilor privind prevenirea răspândiri COVID-19 cu cele ale unor terorişti. „Eu nu am mai văzut vreun alt şef de stat sau prim-ministru să se refere în aceşti termeni la cetăţenii din acea ţară care gândesc diferit faţă de autoritate. Nu înseamnă deloc că subminezi autoritatea. Oamenii trebuie convinşi altfel şi nu arătându-le nuiaua”, consideră Weber. ...

Vizualizări: 355, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban, despre negocierile pentru coaliţie: Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău. Au încercat să convoace BPN pentru a arunca în aer formarea coaliţiei

Orban, despre negocierile pentru coaliţie: Am fost părăsit de Rareş Bogdan, de Raluca Turcan, de Robert Sighiartău. Au încercat să convoace BPN pentru a arunca în aer formarea coaliţiei

Politică

Ludovic Orban a afirmat că a fost părăsit de către echipa de negociere pentru alcătuirea coaliţiei desemnată de PNL din care făceau parte Raluca Turcan, Rareş Bogdan şi Robert Sighiartău, iar aceştia au încercat să convoace un BPN al partidului pentru a arunca în aer formarea coaliţiei de guvernare. ...

Vizualizări: 327, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Paul Stănescu: Ne gândim la o moţiune de cezură, sigur că moţiunea de cenzură va fi mai spre finalul actualei sesiuni parlamentare pentru că trebuie să ai o majoritate critică

UPDATE – Paul Stănescu: Ne gândim la o moţiune de cezură, sigur că moţiunea de cenzură va fi mai spre finalul actualei sesiuni parlamentare pentru că trebuie să ai o majoritate critică

Politică

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, anunţă că PSD poartă discuţii cu parlamentari şi că intenţionează să depună o moţiune de cenzură spre finalul sesiunii parlamentare. "În momentul în care considerăm că ne apropiem cu o masă critică, suntem aproape de numărul de voturi ca moţiunea de cenzură să treacă, sigur că vom veni în Parlament cu aşa ceva”, afirmă liderul social-democrat. Stănescu îi îndeamnă pe cei care consideră că PSD nu îşi face datoria ca partid de opoziţie să spună ce ar mai trebui făcut....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexandru Rafila consideră „corectă” decizia autorităţilor române de a nu opri vaccinarea cu serul AstraZeneca: Eu cred că şi celelalte state vor ţine cont de recomandarea Agenţiei Europene a Medicamentului şi vor relua vaccinarea

Profesorul Alexandru Rafila consideră „corectă” decizia autorităţilor române de a nu opri vaccinarea cu serul AstraZeneca şi crede că statele europene vor relua campania de imunizare cu vaccinul companiei suedeze. Rafila afirmă că „de-a lungul timpului au existat astfel de asocieri între un deces şi administrarea unui vaccin, dar aceste riscuri există pentru orice medicament, ele sunt cunoscute”, dar că acum se vorbeşte atât de mult despre acest aspect pentru că un număr mare de oameni foloseşte un ser într-un timp scurt....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Din punctul meu de vedere, această competiţie este deja tranşată, cred că nu mai trebuie să mai demonstrez

Florin Cîţu: Din punctul meu de vedere, această competiţie este deja tranşată, cred că nu mai trebuie să mai demonstrez

Politică

Premierul Florin Cîţu afirmă că, din punctul său de vedere, competiţia pentru preşedinţia PNL "este tranşată", el susţinând că a demonstrat deja, ca ministru al Finanţelor, ceea ce a avut de demonstrat. Cîţu explică faptul că are o relaţie bună cu Ludovic Orban şi că "nu există nicio fisură" în relaţia cu actualul lider al PNL, încă crede că PNL "poate mai mult"....

Vizualizări: 338, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri parlamentare 2020 – Firea: Am votat cu gândul că noul parlament va impune Guvernului să respecte legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte pensiile şi alocaţiile pentru copii. Am votat cu gândul la bucureştenii mei dragi

Prim-vicepreşedntele PSD Gabriela Firea a votat duminică, la alegerile parlamentare, că a votat cu gândul că noul parlament va impune Guvernului să respecte legislaţia în vigoare în ceea ce priveşte pensiile şi alocaţiile pentru copii....

Vizualizări: 354, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, condirmat cu nul coronavirus

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, condirmat cu nul coronavirus

Politică

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a fost confirmat pozitiv la testul COVID-19, iar Direcţia de Sănătate Publică va realiza ancheta epidemiologică. Atribuţiile primarului vor fi exercitate în următoarele 14 zile de viceprimarul Ruben Laţcău. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Biroul Politic Naţional al PNL a votat, în unanimitate, susţinerea premierului Florin Cîţu, inclusiv Ludovic Orban / Cei doi fac parte din delegaţia care va participa vineri la şedinţa coaliţiei – surse

Biroul Politic Naţional al PNL a votat vineri, în unanimitate, susţinerea premierului Florin Cîţu precum şi faptul că niciun liberal nu va vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului, au declarat surse din partid, pentru News.ro. Un vot pentru a venit şi din partea liderului liberalilor Ludovic Orban. De asemenea, din delegaţia PNL care va participa la şedinţa coaliţiei de vineri, de la ora 18.00, fac parte atât Orban, cât şi Cîţu, au mai spus sursele citate....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului român, ci a fost avocatul PSD şi avocatul intereselor PSD. El a anunţat că depunerea candidaturilor din partea grupurilor parlamentare se va face până marţi, orele 16, iar miercuri va fi votat noul Avocat al Poporului

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat că Renate Weber nu a fost Avocatul Poporului, ci a fost avocatul PSD şi al intereselor social-democrate. El a anunţat că miercuri va fi votat noul Avocat al Poporului, urmând ca în coaliţie să fie decis numele persoanei propuse. ...

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Orban: Eu am avut o înţelegere cu premierul Cîţu. Înţelegere legată de faptul că nu va candida şi mă va sprijini pe mine la preşedintele PNL/ Nu m-a sunat el să-mi spună că o să candideze

Orban: Eu am avut o înţelegere cu premierul Cîţu. Înţelegere legată de faptul că nu va candida şi mă va sprijini pe mine la preşedintele PNL/ Nu m-a sunat el să-mi spună că o să candideze

Politică

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, afirmă că a avut o înţelegere cu premierul Florin Cîţu, conform căreia acesta din urmă i-a promis că nu va candida pentru preşedinţia PNL. Orban a povestit că Florin Cîţu nu l-a anunţat personal despre decizia sa de a-i face concurenţă în cursa pentru preşedinţia PNL, ci a aflat de la unii lideri de filiale care au fost invitaţi la lansarea candidaturii premierului. ...

Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu găzduieşte la Bucureşti Trilaterala România-Polonia-Turcia pe teme de securitate

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu găzduieşte la Bucureşti Trilaterala România-Polonia-Turcia pe teme de securitate

Politică

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va găzdui, la Bucureşti, în perioada 22-23 aprilie 2021, reuniunea Trilateralei pe teme de securitate a miniştrilor afacerilor externe din România, Polonia şi Turcia. Astfel, ministrul Bogdan Aurescu îi va primi la Bucureşti pe ministrul afacerilor externe polonez, Zbigniew Rau, şi pe omologul turc, Mevlüt Çavuşoğlu. Totodată, în premieră pentru formatul Trilateralei România-Polonia-Turcia, la iniţiativa ministrului Bogdan Aurescu miniştrii afacerilor externe din Georgia, David Zalkaliani, şi Ucraina, Dmytro Kuleba, vor participa, la Bucureşti, la o sesiune de lucru specială cu miniştrii afacerilor externe ai Trilateralei, având în vedere importanţa pe care cele trei ţări ale Trilateralei o acordă Vecinătăţii Estice. ...

Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ştefan Radu Oprea: PSD va depune miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”

Ştefan Radu Oprea: PSD va depune miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”

Politică

Senatorul PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii vor depune miercuri la Camera Deputaţilor moţiunea simplă împotriva ministrului Sănătăţii intitulată „Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid – Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea românilor”, iar ea va intra în dezbatere săptămâna viitoare....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Vlad Voiculescu, explicaţii pentru renunţarea la funcţia de viceprimar: Când cel alături de care ai candidat nu îţi răspunde la telefon nu e chiar un semn bun/ Fac pasul în spate/ Am acceptat desemnarea pentru poziţia de ministru al Sănătăţii

Preşedintele PLUS Bucureşti, Vlad Voiculescu, aduce clarificări, luni seară, la decizia de a renunţa la mandatul de consilier general şi la funcţia de viceprimar. ”Când cel alături de care ai candidat nu îţi răspunde la telefon nu e chiar un semn bun”, afirmă Voiculescu, prcizând că-i doreşte succes primarului general şi echipei de la Primăria Capitalei, dar el a decis să facă un pas în spate. De aceea, a acceptat nominalizarea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii în viitorul guvern. ...

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ciolacu, după decizia CCR referitoare la Avocatul Poporului: CCR a confirmat, în unanimitate, că PNL şi USR au pus la cale un abuz îngrozitor şi au atacat însăşi esenţa statului de drept / Veţi vedea şi reacţiile externe pe acest subiect

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi, după decizia CCR referitoare la Avocatul Poporului, că judecătorii au confirmat, în unanimitate, ”că PNL şi USR au pus la cale un abuz îngrozitor şi au atacat însăşi esenţa statului de drept”. ”Veţi vedea şi reacţiile externe pe acest subiect”, a afirmat Ciolacu....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cum au tranşat Cîţu şi Orban rectificarea bugetară în şedinţa PNL: Drulă are cele mai multe proiecte bugetate cu execuţie zero, nu se justifică solicitările / Contre între Cîţu şi Turcan / Se taie din banii anunţaţi iniţial pentru Sănătate – surse

Liderii PNL, reuniţi marţi în şedinţa Biroului Executiv (BEX), au convenit să propună coaliţiei un plan uşor revizuit pentru rectificarea bugetară, care să prevadă, printre altele, bani mai puţini pentru Sănătate decât suma de 3,5 miliarde de lei anunţată săptămâna trecută, dar fără a fi acordată nicio suplimentare la ministerul Transporturilor, unde premierul Florin Cîţu a spus că se regăseşte cel mai mare număr de proiecte bugetate, dar cu execuţie zero, au precizat surse participante la şefinţă pentru News.ro....

Vizualizări: 362, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
CCR a decis că legea prin care permisul de vânătoare poate fi obţinut după şase luni de stagiatură este neconstituţională

CCR a decis că legea prin care permisul de vânătoare poate fi obţinut după şase luni de stagiatură este neconstituţională

Politică

Curtea Constituţională a admis miercuri, cu unanimitate de voturi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis în legătură legea pentru modificarea şi completarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic 407/2006. Actul normativ prevede că permisul de vânătoare poate fi obţinut după şase luni de stagiatură şi nu după un an de stagiatură cum era prevăzut până acum. Şeful statului arată că Senatul a respins proiectul de lege, însă Camera Deputaţilor l-a adoptat decizional într-o formă în care a eliminat toate prevederile iniţiatorilor propunerii legislative. Astfel, legea se reîntoarce în Legislativ pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR....

Vizualizări: 396, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Anca Dragu, întrebată dacă ar putea fi remaniat un ministru USR-PLUS: Performanţa miniştrilor USR-PLUS este una bună. Cu siguranţă nu vrem să avem o situaţie de surpriză peste noapte

Anca Dragu, întrebată dacă ar putea fi remaniat un ministru USR-PLUS: Performanţa miniştrilor USR-PLUS este una bună. Cu siguranţă nu vrem să avem o situaţie de surpriză peste noapte

Politică

Preşedintele Senatului, Anca Dragu, a afirmat, sâmbătă, că performanţa miniştrilor USR-PLUS este bună, dar premierul va face o evaluare a tuturor membrilor Cabinetului său şi, în cazul în care este o zonă care nu funcţionează, se discută în coaliţie despre înlocuirea acelui ministru. Preşedintele Senatului a afirmat că nu doreşte să apară o situaţie de surpriză peste noapte. ...

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă