Parlamentul European a aprobat noul program Erasmus+, mai inclusiv şi mai accesibil

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Parlamentul European a aprobat noul program Erasmus+, mai inclusiv şi mai accesibil

Eurodeputaţii au adoptat marţi programul Erasmus+, ediţia pentru perioada 2021 – 2027 a programului emblematic al Uniunii Europene pentru educaţie, formare, tineret şi sport.

Programul a demonstrat că are un rol important în promovarea identităţii europene, iar fondurile de care va dispune pentru perioada 2021-2027 vor fi aproape duble (peste 28 de miliarde de euro din surse diferite) faţă de perioada anterioară de şapte ani (14,7 miliarde de euro), se arată într-un comunicat remis News.ro.

Eurodeputaţii au reuşit să asigure fonduri suplimentare în valoare de 1,7 miliarde de euro în etapele finale ale negocierilor cu Consiliul.

În cadrul dezbaterii în plen înainte de aprobarea programului, majoritatea vorbitorilor au afirmat că vieţile tinerilor au fost afectate de COVID-19 şi au subliniat importanţa programului Erasmus+, evaluat de cetăţeni ca fiind cel mai de succes dintre toate programele UE, pentru generaţiile europene viitoare.

O mai bună incluziune

Noul program Erasmus+ va pune la dispoziţie mai multe instrumente şi resurse pentru a susţine incluziunea. Comisia şi statele membre trebuie să elaboreze planuri de acţiune cu scopul de a îmbunătăţi accesul la educaţie şi mobilitate pentru persoanele care, de-a lungul timpului, au avut mai puţine oportunităţi de participare – persoane cu handicap, persoane care trăiesc în sărăcie, într-o locaţie îndepărtată, persoane care provin din familii de migranţi şi multe alte categorii.

Cei care nu au resurse financiare suficiente pentru a suporta costurile iniţiale implicate de participarea la program (cum ar fi cumpărarea unui bilet de tren sau rezervarea cazării) pot beneficia de granturi suplimentare, inclusiv de plăţi în avans. Cererile nu pot fi refuzate din cauza unor costuri mai ridicate dacă au legătură cu măsuri care garantează incluziunea.

Mobilitate pentru cursanţi adulţi

În comparaţie cu programul Erasmus+ anterior, noul program va include şi un ajutor pentru o perioadă de maxim şase luni petrecută într-o altă ţară din Uniunea Europeană pentru cursanţii adulţi. Programul va ajuta astfel persoane de toate vârstele şi din toate mediile să dobândească noi competenţe profesionale şi de viaţă şi să se adapteze mai bine la schimbările generate de tranziţia către o economie verde şi digitală, precum şi de pandemia de COVID-19.

Acces mai simplu la un program Erasmus+ „mai verdeˮ

Noul program Erasmus+ va fi mai simplu şi va avea proceduri mai uşor de urmat şi sisteme informatice mai uşor de utilizat de către candidaţi. De asemenea, vor trebui întocmite mai puţine documente. Va exista şi un mecanism special de finanţare a unor „parteneriate la scară redusăˮ pentru organizaţii mai mici, cum ar fi organizaţiile de tineret şi cluburile sportive.

Programul va analiza şi în ce măsură contribuie la atingerea obiectivelor Uniunii Europene legate de cheltuielile asociate schimbărilor climatice şi îşi va reduce amprenta de mediu. De exemplu, el va favoriza folosirea mijloacelor de transport ecologice de către participanţii la program.

Modele de educaţie inovatoare

Iniţiativa DiscoverEU va face acum parte din programul Erasmus+. Ea le dă tinerilor posibilitatea de a solicita un permis gratuit cu care pot călători în Europa pentru a participa la cursuri (de exemplu, pentru a participa la un curs intensiv de limbi străine sau la un seminar organizat de un muzeu) şi pentru a descoperi diversitatea culturală şi lingvistică a Europei.

Prin iniţiativa „Universităţi Europeneˮ, studenţii vor putea obţine o diplomă prin combinarea studiilor urmate în mai multe ţări din Uniunea Europeană. Cea de a treia iniţiativă, numită „Centre de excelenţă profesionalăˮ, va crea ecosisteme de competenţe locale, conectate la nivel internaţional.

„Erasmus+ este unul dintre programele Uniunii Europene ce dispune de o finanţare majorată în mod substanţial. El include multe schimbări şi îmbunătăţiri importante pentru a consolida şi mai mult sentimentul european de apartenenţă şi pentru a le oferi europenilor şanse mai bune de găsire a unui loc de muncăˮ, a spus raportorul Milan Zver (PPE, Slovenia). „Parlamentul va monitoriza îndeaproape modul în care este implementat programul Erasmus+. Dorim să ne asigurăm că devine mai favorabil incluziunii şi că oferă şanse cât mai multor oameniˮ, a adăugat el.

Sabine Verheyen (PPE, Germania), preşedinta Comisiei pentru cultură şi educaţie, a spus: „Programul Erasmus+ este o poveste europeană de succes şi, datorită eforturilor noastre, vom putea să beneficiem de acesta în continuare. El creează legături între oameni din toate mediile şi contribuie la crearea unei comunităţi cu adevărat europene. Din cauza pandemiei, tinerii şi toţi cei care doresc să înveţe, să studieze şi să cunoască oameni noi se confruntă cu provocări imense – iar pentru oamenii din medii marginalizate situaţia este şi mai dificilă. Acum, mai mult ca niciodată, Europa trebuie să-şi îndrepte atenţia către aceşti oameni şi să îi ajute cu modalităţi de a creşte, de a prospera şi de a stabili legături unii cu ceilalţi. Nimeni nu trebuie să fie mai prejos. Şi încercăm să facem exact acest lucru prin noul program Erasmus+ˮ.

Pentru a asigura o tranziţie lină dinspre perioada programului anterior, regulamentul conţine dispoziţii care se aplică în mod retroactiv şi care asigură intrarea în vigoare a noului program Erasmus+ de la 1 ianuarie 2021. Comisia a lansat deja procedurile de depunere a candidaturilor şi cererile de propuneri în multe state membre.

Știri similare

Alianţa USR-PLUS: Un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban nu răspunde aşteptărilor electoratului de centru-dreapta care îşi doreşte un nou început şi o guvernare cu mandat reformist

Alianţa USR-PLUS: Un eventual nou guvern condus de Ludovic Orban nu răspunde aşteptărilor electoratului de centru-dreapta care îşi doreşte un nou început şi o guvernare cu mandat reformist

Politică

Alianţa USR-PLUS a transmis că un eventual guvern condus de Ludovic Orban, „având în vedere demisia din funcţia de premier şi neîndeplinirea angajamentelor luate faţă de USR-PLUS”, nu răspunde aşptărilor electoratului care îşi doreşte un nou început şi o guvernare cu un mandat reformist. ...

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, întrebat dacă va candida la Congresul PNL: Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres

Cîţu, întrebat dacă va candida la Congresul PNL: Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres

Politică

Premierul Florin Cîţu a declarat, sâmbătă, că îşi asumă riscurile politice pentru reformele pe care doreşte să le facă, chiar dacă în PNL urmează un Congres. Întrebat dacă va candida la acest Congres, Cîţu a afirmat: "Sunt vicepreşedinte al PNL, vă daţi seama, cu toţii vrem să candidăm la Congres"....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu: Creşte la 1.000 numărul de participanţi la evenimentele în aer liber, cu condiţia să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau cu test.Noi condiţii pentru evenimentele private

Cîţu: Creşte la 1.000 numărul de participanţi la evenimentele în aer liber, cu condiţia să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau cu test.Noi condiţii pentru evenimentele private

Politică

Premierul Florin Cîţu a anunţat joi, după şedinţa de Guvern, creşterea la 1.000 a numărului de participanţi la evenimentele în aer liber, cu condiţia să fie vaccinaţi, trecuţi prin boală sau cu test COVID. De asemenea, vor fi noi condiţii pentru evenimentele private....

Vizualizări: 301, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban: Pentru mine nu există delict de opinie în PNL / M-aş bucura foarte mult ca şi cei din echipa competitoare să gândească la fel şi să nu mai existe susţinători ai mei care să aibă de suferit de pe urma faptului că sunt alături de mine

Ludovic Orban afirmă că pentru el nu există delict de opinie în PNL şi că s-ar bucura foarte mult ca şi cei din echipa competitoare să gândească la fel şi să nu mai existe susţinători ai săi care să aibă de suferit de pe urma faptului că îi sunt alături. ...

Vizualizări: 316, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ghinea: Barna a cules USR când era efectiv pe jos, aveam 1.000 de membri, fondatorul a dezertat, era criză/ E ca un ceas elveţian care funcţionează focusat pe un obiectiv/ Cioloş este un om foarte bun, doar că nu are focus, stă prea mult să se gândească

Ministrul Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că îl va susţine pe Dan Barna la alegerile pentru preşedinţia USR-PLUS, menţionând că aceasta “a cules USR-ul când era efectiv pe jos”, când fondatorul partidului dezertase, când mai erau 1.000 de membri şi când era criză. El crede că Barna este ca un ceas elveţian care “funcţionează focusat pe un obiectiv”. Ghinea a precizat că Dacian Cioloş este un om foarte bun, dar “nu are focus, stă prea mult să se gândească”. ...

Vizualizări: 293, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
MAE: România condamnă cu fermitate atacul deliberat asupra vasului „Mercer Street”, în urma căruia a murit comandantul navei, cetăţean român, şi solicită prezentarea de explicaţii de către autorităţile iraniene, fără întârziere

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) transmis că România condamnă cu fermitate atacul cu dronă, "absolut inacceptabil", comis asupra vasului "Mercer Street", în urma căruia şi-a pierdut viaţa comandantul navei, cetăţean român. "Având în vedere elementele prezentate de partenerii internaţionali ai României cu privire la faptul că atacul a avut caracter deliberat şi, respectiv, a fost coordonat de Iran, România solicită prezentarea de explicaţii de către autorităţile iraniene, fără întârziere, şi îşi rezervă dreptul de a acţiona în consecinţă, alături de partenerii săi internaţionali, pentru un răspuns adecvat", arată MAE, menţionând că ambasadorul Iranului la Bucureşti a fost convocat la MAE....

Vizualizări: 305, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Violeta Alexandru, într-o şedinţă a PNL Cector 1: Eu nu pot să urmez un om care este mai slab decât mine. Nu pot să urmez un preşedinte de partid care este mai slab decât mulţi dintre voi

Violeta Alexandru, într-o şedinţă a PNL Cector 1: Eu nu pot să urmez un om care este mai slab decât mine. Nu pot să urmez un preşedinte de partid care este mai slab decât mulţi dintre voi

Politică

Deputatul PNL Violeta Alexandru, susţinător al lui Ludovic Orban pentru funcţia de preşedinte al PNL, afirmă că nu poate "urma" un preşedinte de partid care este mai slab din punct de vedere managerial decât ea şi care nu a demonstrat că este un om de echipă. ...

Vizualizări: 319, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
ANALIZĂ – Alegeri în PNL – Cum se împart filialele din Moldova între Orban şi Cîţu

ANALIZĂ – Alegeri în PNL – Cum se împart filialele din Moldova între Orban şi Cîţu

Politică

Filialele PNL din Moldova şi-au ales, în weekend, noi conduceri în perspectiva Congresului din toamnă. Jumătate sunt pro-Orban, jumătate sunt pro-Cîţu, însă actualul lider al PNL are un uşor avantaj, susţin surse politice pentru News.ro. De partea cealaltă, premierul mizează pe voturile din Transilvania. ...

Vizualizări: 320, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti: Suferinţa şi jertfa celor care au avut curajul să se opună autorităţilor totalitare nu pot şi nu trebuie uitate!

Cîţu, mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti: Suferinţa şi jertfa celor care au avut curajul să se opună autorităţilor totalitare nu pot şi nu trebuie uitate!

Politică

Premierul Florin Cîţu a transmis un mesaj de Ziua Deţinuţilor Politici Anticomunişti şi a precizat că jertfa acestora nu trebuie să fie uitată. Şeful Guvernului a adăugat că marţi îi omagiem pe aceştia deoarece ei „au făcut posibil ca noi, românii, să trăim astăzi într-o ţară democratică, eliberată de teroarea deceniilor în care dictatura comunistă strivea destinul României, al unui întreg popor”....

Vizualizări: 309, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Prefecţii şi subprefecţii demişi de Cîţu: Ceea ce traversăm astăzi, cu consecinţe nu doar în plan politic, ne arată nu doar iresponsabilitatea unui premier, ci şi riscul la care România e supusă/ Gestul premierului arată că nu ia în serios actul guvernării

Prefecţii şi subprefecţii demişi de premierul Florin Cîţu afirmă, într-o scrisoare, că gestul şefului Executivului arată că acesta nu ia în serios actul guvernării, "ci transformă totul într-un joc politic cu miză proprie". "Ceea ce traversăm astăzi, cu consecinţe nu doar în plan politic, ne arată nu doar iresponsabilitatea unui premier, ci şi riscul la care România este supusă în fiecare zi care trece cu Florin Cîţu la conducerea guvernului", susţin ei....

Vizualizări: 556, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ionuţ Stroe: E nedrept să spui că Ministerul Energiei doreşte diminuarea plafonului pentru compensarea preţului la energie, când Ministerul de Finanţe se ocupă de finanţarea ei

Ionuţ Stroe: E nedrept să spui că Ministerul Energiei doreşte diminuarea plafonului pentru compensarea preţului la energie, când Ministerul de Finanţe se ocupă de finanţarea ei

Politică

Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe a afirmat că e nedrept să fie spun că Ministerul Energiei doreşte diminuarea plafonului pentru compensarea preţului la energie, când Ministerul de Finanţe se ocupă de finanţarea ei. Liberalul a adăugat că vor fi discuţii în coaliţie, iar liderii PNL-PSD şi UDMR vor ieşi ulterior să anunţe public deciziile, probabil într-o săptămână sau două....

Vizualizări: 258, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ioana Constantin (PMP): Ce a făcut USR-PLUS la votarea bugetului Capitalei se numeşte şantaj / Dacă primarul Nicuşor Dan ar fi oferit control pe zona de sănătate viceprimarului PLUS, bugetul trecea

Fostul secretar general al PMP Ioana Constantin afirmă, miercuri seară, că ce a făcut USR PLUS la votarea bugetului Capitalei ”se numeşte şantaj”. ”Dacă primarul Nicuşor Dan ar fi oferit control pe zona de sănătate viceprimarului PLUS, bugetul trecea”, susţine Constantin....

Vizualizări: 309, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
PSD: Premierul Cîţu, obligat de lege să explice pe ce s-au dus împrumuturile uriaşe!

PSD: Premierul Cîţu, obligat de lege să explice pe ce s-au dus împrumuturile uriaşe!

Politică

Având în vedere că datoria guvernamentală a depăşit 50% din Produsul Intern Brut, PSD cere prim-ministrului Florin Cîţu să respecte legea şi să prezinte „în cel mai scurt timp” un raport în care să arate pe ce a cheltuit banii împrumutaţi şi care este programul pentru reducerea datoriei publice. PSD atrage atenţia că nerespectarea acestei prevederi legale reprezintă o infracţiune de abuz în serviciu, care se pedepseşte conform legii penale. ...

Vizualizări: 322, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ludovic Orban, despre faptul că ministrul Finanţelor nu a ştiut care este valoarea salariului minim net: Ar fi culmea să vă spun că mi se pare în regulă/ Mi-am exprimat rezerve serioase şi am spus că există riscuri serioase

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, consideră că "ar fi culmea" să spună că este "în regulă" faptul că ministrul Finanţelor Publice nu cunoaşte care este cuantumul salariului minim pe economie în România. Orban aminteşte că a votat împotriva desemnării lui Vîlceanu pentru portofoliul Finanţelor Publice pentru că există "riscuri serioase". ...

Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Nicuşor Dan, întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema poluării din Bucureşti / Primarul anunţă că-şi doreşte ca o companie de renume să realizeze un studiu despre poluanţi şi să propună măsuri, până în iunie 2022 / Alte măsuri vizate

Primarul general Nicuşor Dan anunţă că a avut o întâlnire cu reprezentanţii Comisiei Europene pe tema celor două proceduri de infringement care vizează poluarea din Bucureşti şi a prezentat măsurile pe care le are în vedere. Primarul anunţă că-şi doreşte ca o companie de renume să realizeze un studiu despre poluanţii atmosferici şi să propună măsuri. ...

Vizualizări: 308, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă