Ministrul Bogdan Aurescu l-a primit pe ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hiroshi Ueda, în vizită de prezentare

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Bogdan Aurescu l-a primit pe ambasadorul Japoniei la Bucureşti, Hiroshi Ueda, în vizită de prezentare

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit, joi, la sediul MAE, pe Hiroshi Ueda, noul ambasador al Japoniei la Bucureşti, în vizită de prezentare.

”Ministrul Bogdan Aurescu şi ambasadorul Ueda au trecut în revistă principalele repere ale agendei bilaterale, remarcând cursul ascendent al relaţiilor româno-japoneze din ultimii ani, materializat inclusiv prin demersurile de încheiere a unui Parteneriat Strategic bilateral, în conformitate cu decizia luată de Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, şi de fostul premier nipon Shinzo Abe la Bucureşti, în ianuarie 2018, respectiv de contactele bilaterale la nivel înalt, cum ar fi întâlnirea miniştrilor de externe din decembrie 2019 şi convorbirea telefonică substanţială a acestora din octombrie 2020” a transmis, joi, Ministerul de Externe.

Sursa citată a precizat că şeful diplomaţiei române a abordat pregătirile pentru celebrarea, în anul 2021, a 100 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre România şi Japonia, precum şi o serie de manifestări culturale pentru marcarea acestui moment aniversar, dar şi pregătirea participării României la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Tokyo.

”Întrevederea a prilejuit, totodată, un schimb de opinii privind perspectivele de dezvoltare a proiectelor economice şi de investiţii nipone în România, fiind evocată tendinţa de creştere a schimburilor comerciale în 2020, în pofida dificultăţilor generate de pandemia de COVID-19. Ambasadorul Hiroshi Ueda a exprimat interesul părţii nipone în ceea ce priveşte continuarea excelentei cooperări bilaterale şi în cadru multilateral între cele două ţări, dar şi în ceea ce priveşte îndeplinirea obiectivelor comune pentru anul 2021”, a mai precizat Ministerul.

Bogdan Aurescu a adresat ambasadorului japonez urări de succes în noua sa misiune, asigurându-l de sprijinul Ministerului Afacerilor Externe în îndeplinirea mandatului său la Bucureşti. 

Știri similare

Orban acuză un ”sprijin netransparent” pe care Florin Cîţu îl primeşte de la PSD: Drumul pe care a pornit Florin Cîţu şi cei care-l sprijină duce la pieire şi, până la urmă, va duce PNL nu numai la opoziţie, ci va duce PNL la o compromitere gravă

Politică

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ludovic Orban, afirmă, miercuri seară, că ”sprijinul netransparent” pe care guvernul condus de Florin Cîţu îl primeşte din partea PSD ”este un drum care duce la pieire şi care, până la urmă, va duce Partidul Naţional Liberal nu numai la opoziţie, ci, va duce Partidul Naţional Liberal la o compromitere gravă, cum de altfel a şi început să fie”. În ceea ce priveşte decizia lui Cîţu de a candida la şefia PNL, Orban consideră că premierul „nu-şi permitea nici măcar să candideze la preşedinţia Partidului Naţional Liberal fără să se consulte cu altcineva”. ...

Vizualizări: 524, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Camera a adoptat un proiect prin care deputaţii vor trebui să prezinte obligatoriu un Curriculum Vitae care va fi publicat pe site-ul instituţiei

Camera a adoptat un proiect prin care deputaţii vor trebui să prezinte obligatoriu un Curriculum Vitae care va fi publicat pe site-ul instituţiei

Politică

Camera a adoptat, în plenul de miercuri, un proiect de hotărâre prin care deputaţii vor fi obligaţi să depună un Curriculum Vitae, la începutul mandatului care va fi publicat pe site-ul instituţiei. Propunerea legislativă aparţine deputaţilor minorităţilor naţionale Varujan Pambuccian şi Ovidiu Ganţ....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, chestionat când va fi prezentat raportul Corpului de Control privind Apele Române: O să cer şi eu o situaţie. Cum sunt gata, le public

Cîţu, chestionat când va fi prezentat raportul Corpului de Control privind Apele Române: O să cer şi eu o situaţie. Cum sunt gata, le public

Politică

Premierul Florin Cîţu a afirmat, întrebat când va fi prezentat raportul în urma verificărilor făcute de Corpul de Control la Apele Române, că va solicita situaţia cu privire la stadiul raportului, însă de fiecare dată când un raport a fost finalizat, el a fost prezentat public....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bogdan Aurescu, întrevedere cu Maia Sandu. Ministrul de Externe a reafirmat sprijinul ferm şi consecvent al României pentru agenda europeană a Republicii Moldova

Bogdan Aurescu, întrevedere cu Maia Sandu. Ministrul de Externe a reafirmat sprijinul ferm şi consecvent al României pentru agenda europeană a Republicii Moldova

Politică

Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a avut vineri o întrevedere cu preşedintele Republicii Moldova Maia Sandu în cadrul vizitei oficiale efectuate la Chişinău. El este primul oficial al Uniunii Europene care efectuează o vizită la Chişinău în contextul nou creat de victoria forţelor pro-reformă, pro-democratice şi pro-europene la recentele alegeri parlamentare anticipate din 11 iulie....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Sebastian Burduja (PNL) pune în dezbatere publică un proiect de lege care să reglementeze protecţia şi recompensarea avertizorilor de integritate. Brad Birkenfeld, cel mai cunoscut avertizor din istorie, implicat în proiect

În ultimele luni, deputatul PNL Sebastian Burduja a lucrat, împreună cu specialişti în domeniu din România şi din SUA, la un proiect de lege care reglementează protecţia avertizorilor din cadrul entităţilor juridice care semnalează încălcări ale legii, precum şi recompensarea lor atunci când autorităţile publice din România vor recupera un prejudiciu, arată un comunicat de presă al partidului. ...

Vizualizări: 363, Aprecieri: 1, Adăugat: 4 ani în urmă
Voiculescu: Nu de puţine ori, printr-o muncă neglijentă, fie prin metodologii proaste, datele pe care se bazau deciziile erau greşite / Fie indicatorii au fost mermeliţi în anumită perioadă ca să dea mai bine, fie numărul de decese nu pare să fie raportat corect

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că pandemia trebuie gestionată în sfata sistemului medical, dar, de multe ori, datele pe care se bazau deciziile erau greşite. ”Cu stupoare ne-am dat seama aproape în fiecare săptămână că ceva este greşit”, a afirmat, duminică, Vlad Voiculescu, precizând că ”fie indicatorii au fost mermeliţi în anumită perioadă ca să dea mai bine”, fie decesele nu par a fi raportate corect....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, mai multe decrete

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, mai multe decrete

Politică

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul pentru supunerea spre ratificarea Parlamentului a Protocolului pentru amendarea Convenţiei referitoare la infracţiuni şi la anumite alte acte săvârşite la bordul aeronavelor, informează Administraţia Prezidenţială....

Vizualizări: 340, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cîţu, despre proiectele de irigaţii şi infrastructură din PNRR: Nu aş spune că a refuzat ceva Comisia Europeană. E vorba de a remodela ceea ce avem noi în Plan

Cîţu, despre proiectele de irigaţii şi infrastructură din PNRR: Nu aş spune că a refuzat ceva Comisia Europeană. E vorba de a remodela ceea ce avem noi în Plan

Politică

Premierul Florin Cîţu a declarat, întrebat dacă nu a acceptat Comisia Europeană proiectele de irigaţii şi infrastructură din PNRR, cum a spus viceprim-ministrul Dan Barna, că CE nu a refuzat ceva, este vorba despre o remodelare ce există deja în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a intra exact în tiparele pe care le ia în calcul Comisia....

Vizualizări: 351, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Ciţu, după ce Anca Dragu a sesizat CCR privind un conflict juridic Parlament-Guvern: Dacă se schimbă configuraţia Guvernului, nu pot fi miniştri de la USR PLUS. E un demers ilar cel puţin

Premierul Florin Cîţu a afirmat, miercuri, că este ”cel puţin ilar” demersul preşedintei Senatului, Anca Dragu, de a sesiza CCR cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul său de a veni în Parlament pentru un vot de încredere. ...

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Florin Cîţu: Guvernul va avea vineri şedinţă, probabil online, pentru a adopta mai multe acte normative privind vaccinarea

Florin Cîţu: Guvernul va avea vineri şedinţă, probabil online, pentru a adopta mai multe acte normative privind vaccinarea

Politică

Florin Cîţu a anunţat că Guvernul va mai avea o şedinţă vineri, ora nefiind încă stabilită, reuniunea fiind probabil online, pentru a adopta mai multe acte normative privind vaccinarea. „Vorbim de ordonanţa de urgenţă a Guvernului privind unele măsuri de recrutare sau plata personalului implicat în procesul de vaccinare, este în proces de avizare şi sper ca avizele să fie gata până vineri. Bineînţeles aprobarea limitelor pentru ministere, pentru a începe bugetarea pentru 2021. Sunt şi acestea în curs de avizare”, a explicat premierul. ...

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alegeri cu forţe de ordine la intrare, la PNL Timişoara – VIDEO

Alegeri cu forţe de ordine la intrare, la PNL Timişoara – VIDEO

Politică

Scandalul continuă la alegerile PNL Timişoara, încă de la intrarea în sala unde are loc conferinţă. Sâmbătă, forţe de ordine nu îi lasă să pătrundă în interior decât pe cei aflaţi pe convocator....

Vizualizări: 330, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UPDATE – Orban anunţă că va exista în partid o discuţie despre remanierea lui Alexandru Nazare: Orice remaniere creează nesiguranţă / Întrebat dacă se pune problema retragerii sprijinului politic premierului Cîţu: Suntem departe de o astfel de decizie

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, vineri seară, că va exista o discuţie în cadrul partidului despre remanierea lui Alexandru Nazare, dar şi despre cel care urmează să-i ia locul. ”Domnul ministru Nazare şi-a făcut datoria ca ministru al Finanţelor”, a afirmat Orban. Întrebat dacă se pune problema retragerii sprijinului politic premierului Cîţu, preşedintele PNL a replicat: ”Suntem departe de o astfel de decizie”....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Kelemen afirmă că amendamentele privind ridicarea obligativităţii purtării măşti vor fi respinse în Parlament: Nici nu ştiu dacă este populism, este iresponsabilitate

Kelemen afirmă că amendamentele privind ridicarea obligativităţii purtării măşti vor fi respinse în Parlament: Nici nu ştiu dacă este populism, este iresponsabilitate

Politică

Vicepremierul Kelemen Hunor afirmă că amendamentele depuse în Parlament privind ridicarea obligativităţii purtării măştii sunt mai mult decât populism şi reprezintă o dovadă de iresponsabilitate. El dă asigurări că astfel de amendamente vor fi respinse. ...

Vizualizări: 343, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Victor Negrescu reclama că, până la ora 14.00, PNRR nu fusese depus la Comisia Europeană: Este clar că suntem printre ultimele state care vor depune planul dar cel mai grav este că şi la această oră tot corectează la el şi fac modificări

Europarlamentantul PSD Victor Negrescu reclamă că, până luni la ora 14.00, PNRR nu fusese depus la Comisia Europeană. ”Este clar că suntem printre ultimele state care vor depune planul dar cel mai grav este că şi la această oră tot corectează la el şi fac modificări”, susţine social-democratul....

Vizualizări: 332, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernul a adoptat o hotărâre pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică

Guvernul a adoptat, miercuri, proiectul de hotărâre pentru stabilirea aspectelor tehnice şi organizatorice privind funcţionarea în sistem pilot, precum şi a celor privind operaţionalizarea Sistemului informatic de monitorizare electronică, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru. „Într-o primă etapă vor fi achiziţionate 964 de kituri de monitorizare, în valoare de 14,3 milioane de lei, urmând ca treptat, până în 2025, să ajungem la 15.000 de dispozitive de monitorizare, în valoare totală de 240 de milioane de lei. Aceasta este valoarea totală a acestui program”, a mai explicat el....

Vizualizări: 268, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Dan Barna, despre moţiunea de cenzură: O văd ca un exerciţiu de folosit instrumentele parlamentare de către opoziţie. Vom auzi iarăşi discursuri sforăitoare dinspre PSD

Dan Barna, despre moţiunea de cenzură: O văd ca un exerciţiu de folosit instrumentele parlamentare de către opoziţie. Vom auzi iarăşi discursuri sforăitoare dinspre PSD

Politică

Vicepremierul Dan Barna susţine că nu are "nicio îngrijorare" cu privire la moţiunea de cenzură anunţată miercuri de PSD. El cataloghează demersul principalului partid de opoziţie drept "un exerciţiu de folosit instrumentele parlamentare" în cadrul căruia "vom auzi iarăşi discursuri sforăitoare dinspre PSD". ...

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă