Lucian Bode anunţă că cetăţeanul din Afganistan suspectat că a ucis un migrant în Timişoara a fost capturat în Grecia
Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Deputatul Cătălin Rădulescu este urmărit penal de procurorii DNA pentru modul în care a a obţinut certificatul de revoluţionar. El este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite şi fals în declaraţii în formă continuată. Trei funcţionare care au contribuit la acordarea certificatului, implicate în dosar ...
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a afirmat, referindu-se la intenţia lui Liviu Dragnea de a-şi face un partid nou, că au mai fost foşti preşedinţi social-democraţi care au avut demersuri similare şi toate au urmat acelaşi traseu. ...
Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu afirmă că are o relaţie bună cu europarlamentarul Rareş Bogdan şi îl cataloghează pe acesta drept "un om politic care a rămas şi jurnalist în acelaşi timp". "Este un om care a adus foarte mult Partidului Naţional Liberal ca imagine (...), este un coleg cu care mă înţeleg foarte bine", afirmă primul ministru. ...
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderul PNL Ludovic Orban susţine că are o energie suficient de mare pentru a oferi şi mai mult PNL decât până acum, precizând că unii colegi de partid îl acuză că i s-a terminat benzina, dar că viitorul este al maşinilor electrice, iar bateria sa este una performantă. ...
Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu esre oul preşedinte al PNL, el având aproximativ 1.000 de voturi în faţa lui Ludovic Orban, au declarat surse din partid....
Vizualizări: 474, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, că au trecut patru de ani de la protestul din 10 august în care "oameni nevinovaţi au căzut victime unor violenţe nejustificate", adăugând că actuala coaliţie garantează dreptul la liberă exprimare şi nu va permite ca astfel de proteste să degenereze în violenţe....
Vizualizări: 262, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Filiala judeţeană PNL Brăila a aprobat, miercuri seară, moţiunea cu care actualul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, candidează oentru un nou mandat la conducerea formaţiunii....
Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderul deputaţilor USR-PLUS Ionuţ Moşteanu a afirmat că premierul este primul răspunzător pentru îndeplinirea planului de guvernare şi trebuie să arate că este un lider, „nu un profesor care scoate când şi când la tablă miniştrii”. Acesta a adăutat că după ce liderii vor stabili cum şi dacă va merge mai departe coaliţia, Alianţa va face o propunere pentru Ministerul Sănătăţii şi a adăugat că Ioana Mihăilă este o opţiune avută în vedere. ...
Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Marcel Ciolacu a anunţat că îl susţine sută la sută pe primarul municipiului Buzău Constantin Toma în realizarea obiectivului de unire a Buzăului cu comuna Ţinteşti....
Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secretarul general al PNL Robert Sighiartău a comentat anunţul USR PLUS privind retragerea miniştrilor săi din Guvern, spunând că asemenea gesturi sunt necumpătate, imature. Referindu-se la aplauzele care au însoţit anunţul lui Dan Barna pe această temă drept un gest iresponsabil făcut după ce au ”băgat ţara în criză”....
Vizualizări: 329, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Executivul are pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri, de la ora 13.00, pentru adoptare un proiect de lege care prevede sancţiunea complementară a suspendării activităţii pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii coronavirusului. Guvernul discută şi un memorandum cu tema „Monitorizarea şi evaluarea complexă pe bază trimestrială a acţiunilor întreprinse de Guvern pentru îndeplinirea Programului de guvernare, activităţii ministerelor şi diseminarea rezultatelor”. ...
Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri seară, că schimbarea Avocatului Poporului este ”un atac la statul de drept”, la fel ca şi schimbarea conducerii Radioului şi Televiziunii publice. Liderul social- democrat a arătat că Renate Weber, care ocupă funcţia de Avocat al Poporului, este un liberal convins şi că ”nu are nicio treabă cu PSD”....
Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Senatul a votat, în plenul de luni care a deschis sesiunea ordinară a forului legislativ, componenţa Biroului permanent....
Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Veteranii de război reprezintă expresia vie a onoarei şi demnităţii Armatei României, afirmă preşedintele Klaus Iohannis joi, în mesajul de Ziua Veteranilor de Război....
Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a afirmat că şi-ar fi dorit să îl vadă pe Vlad Voiculescu vizitând măcar un centru de vaccinare, în perioada în care era ministru al Sănătăţii. Prim-ministru a adăugat că ar fi fost frumos ca în seara în care erau transferaţi pacienţii de la Foişor, Voiculescu „să nu stea în Biroul Politic al partidului din care face parte ca să îşi ia susţinere politică şi să fie acolo cu oamenii care sufereau”. El a vorbit şi despre faptul că ar fi vrut să vadă mai multă iimplicare şi mai mult pe teren şi pe ceilalţi membri ai Guvernului. ...
Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul Sectorului 6, liberalul Ciprian Ciucu, afirmă că majoritatea care se va contura în urma alegerilor va fi ”fragilă”. ”Va fi o guvernare instabilă, mă rog pentru maturitate, reţinere şi stăpânire de sine în rândurile noastre (PNL-USR-PLUS)”, a afirmat Ciucu, într-o postare pe Facebook. ...
Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru e-guvernare şi reducerea birocraţiei a avut loc, joi la Palatul Victoria, iar şedinţa a fost prezidată de secretarul general adjunct al Guvernului Mircea Abrudean. Discuţiile au vizat măsurile propuse prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru optimizarea procesului de debirocratizare a administraţiei publice centrale. ...
Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Corpul de control al prim-ministrului va investiga modul în care a fost aplicată Măsura 3 de ajutor de stat - granturi pentru IMM, a anunţat vineri prim-ministrul Florin Cîţu, după o întâlnire cu ministrul Economiei Claudiu Năsui, care a afirmat că această măsură nu îşi atinge scopul, întrucât din cei 27.736 de aplicanţi, 8.275 care au aplicat pentru imobile. De asemenea, anunţul premierului vine după ce Hotnews a relatat joi seară că există suspiciuni că a fost viciat procesul de depunere a proiectelor şi că a fost influenţat modul în care arată listele, în condiţiile în care alte persoane în afară de administratori ar fi avut acces la datele de pe platforma de înscriere....
Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu afirmă că revocarea sa a fost o acţiune "ca la carte" şi constată că aceasta a fost însoţită de un "linşaj mediatic", făcând trimitere la practicile leniniste prin care duşmanii trebuiau făcuţi "demni de dispreţul publicului"....
Vizualizări: 341, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Fondurilor Europene, Cristian Ghinea, afirmă că îşi doreşte punerea la punct a unei infrastructuri centrale care să lege informatic marile instituţii ale statului. El susţine că nu îşi doreşte „cârpeli” pe partea de software sau hardware, aşa cum s-a făcut până acum pe fonduri europene. ...
Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă