Verificările privind repartizarea aleatorie a dosarului Ferma Băneasa încep luni. Astfel de verificări vor avea loc ulterior la toate secţiile Înaltei Curţi

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Verificările privind repartizarea aleatorie a dosarului Ferma Băneasa încep luni. Astfel de verificări vor avea loc ulterior la toate secţiile Înaltei Curţi

Verificările dispuse de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), Corina Alina Corbu, privind respectarea legii şi regulamentelor în legătură cu repartizarea aleatorie a dosarului Ferma Băneasa, în care au fost condamnaţi omul de afaceri Remus Truică, prinţul Paul şi avocatul Robert Mihăiţă Roşu încep luni. Ulterior, se vor face verificări privind repartizarea aleatorie a dosarelor la toate secţiile ÎCCJ.

Știri similare

Înalt Curte de Casaţie şi Justiţie a decis că este infracţiune conducerea unui vehicul de către o persoană condamnată definitiv pentru conducere cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, de la pronunţarea hotărârii şi până la anularea permisului

Justiție

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, miercuri, că reprezintă o infracţiune conducerea unui vehicul de către o persoană care a fost condamnată definitiv pentru conducere cu o alcoolemie de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge dacă acest lucru se petrecere de la momentul pronunţării hotărârii şi până la anularea permisului de conducere....

Vizualizări: 408, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stelian Ion, despre Secţia specială: Din biroul lui Liviu Dragnea au ieşit aceste idei/ Secţia şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea; s-a ajuns la o anomalie/ Desfiinţarea acestei Secţii nu înseamnă că nu vor răspunde magistraţii pe viitor

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că Secţia specială şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea, în ciuda criticilor care i-au fost aduse încă de la înfiinţare, şi s-a ajuns la o anomalie. Desfiinţara Secţiei speciale, afirmă ministrul, nu înseamnă, însă, că magistraţii nu vor răspunde în viitor pentru eventualele lor fapte penale....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis sesizarea CCR cu privire la modificarea legii privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale: Legea nu permite ”în mod clar, precis şi previzibil” stabilirea inculpaţilor care pot beneficia de prevederile ei

Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, joi, în unanimitate, sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la privire la modificările aduse legii privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Judecătorii apreciază că actul normativ a fost adoptat fără respectarea principiului bicameralismului. În plus, legea nu permite ”în mod clar, precis şi previzibil” stabilirea inculpaţilor care pot beneficia de prevederile ei....

Vizualizări: 499, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stelian Ion, despre UDMR: Eu nu pot uita faptul că a fost de acord cu înfiinţarea SIIJ şi că au votat în anii trecuţi pentru înfiinţarea acestei Secţii

Stelian Ion, despre UDMR: Eu nu pot uita faptul că a fost de acord cu înfiinţarea SIIJ şi că au votat în anii trecuţi pentru înfiinţarea acestei Secţii

Justiție

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, aminteşte că partenerul de guvernare UDMR a votat înfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru ca acum să fie de acord cu desfiinţarea acesteia, însă condiţionat. Stelian Ion consideră că varianta găsită pentru desfiinţarea Secţiei speciale nu este cea mai fericită”, însă era singura soluţie de a debloca acest demers....

Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Cristi Dănileţ, după ce CCR a decis că hotărârea judecătorească în materie penală trebuie pronunţată odată cu motivarea: Este o decizie istorică / Trecerea la noul sistem va fi foarte dificilă

Judecătorul Cristi Dănileţ afirmă, miercuri, că decizia CCR referitoare la pronunţarea hotărârii judecătoreşti în materie penală odată cu motivarea este ”istorică”, dar consideră că trecerea la noul sistem va fi greoaie....

Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Iohannis a eliberat din funcţie mai mulţi magistraţi

Preşedintele Iohannis a eliberat din funcţie mai mulţi magistraţi

Justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi, ca urmare a pensionării, informează Administraţia Prezidenţială. Acesta a mai semnat vineri decretul pentru supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului privind încetarea tratatelor bilaterale de investiţii dintre statele membre ale Uniunii Europene, semnat la Bruxelles, la 5 mai 2020....

Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Laura Scântei: Azi am început dezbaterea proiectului pentru desfiinţarea SIIJ în comisia juridică a Senatului. Proiectul adoptat de Guvern respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

Laura Scântei: Azi am început dezbaterea proiectului pentru desfiinţarea SIIJ în comisia juridică a Senatului. Proiectul adoptat de Guvern respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

Justiție

Preşedinta Comisiei juridice a Senatului Laura-Iuliana Scântei a afirmat că joi a început dezbaterea în comisie a proiectului privind desfiinţarea SIIJ şi că actul normativ adoptat de către Guvern respectă recomandările exprese ale Comisiei de la Veneţia, Comisiei Europene, GRECO, Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni....

Vizualizări: 365, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stelian Ion: Rolul serviciilor de informaţii este unul aparte şi ele nu desfăşoară anchete penale. În anumite situaţii în care, în baza unui mandat de siguranţă naţională, se surprind infracţiuni grave, acele înregistrări ar fi păcat să nu poată fi folosite în procesul penal

Stelian Ion a declarat, întrebat despre proiectul de lege aflat acum la Senat care prevede că înregistrările efectuate de serviciile de informaţii pot fi folosite ca probă în procesul penal, că rolul serviciilor este unul aparte, iar acestea nu desfăşoară anchete penale. Totuşi sunt unele situaţii cum ar fi infracţiuni de omor, în care ar fi păcat ca acele înregistrări, realizate în baza unui mandat de siguranţă naţională, să nu fie folosite în procesul penal. „Important e să existe ce a zis CCR să există o procedură de contestare a probelor”, a adăugat ministrul Justiţiei....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Justiţiei despre argumentele UDMR privind viitorul SIIJ: E un artificiu logic gol de conţinut, pentru că în programul de guvernare am scris ce trebuie să facem, nu ce nu trebuie să facem. Am scris clar că trebuie să desfiinţăm Secţia specială

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, consideră că este nevoie de mai multă implicare a reprezentanţilor coaliţiei în implementarea prevederilor programului de guvernare privind domeniul justiţiei. În ceea ce priveşte atitudinea UDMR faţă de viitorul SIIJ, ministrul Justiţiei consideră că argumentele UDMR sunt „un artificiu, un artificiu logic gol de conţinut, pentru că în programul de guvernare am scris ce trebuie să facem, nu ce nu trebuie să facem”. ...

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Secţia pentru judecători a CSM cere reluarea procesului legislativ care permite organizarea concursurilor de admitere în magistratură: Situaţia resurselor umane afectează funcţionarea justiţiei, mai multe instanţe aflându-se în pragul închiderii

Secţia pentru judecători a CSM solicită reluarea procesului legislativ care permite organizarea concursurilor de admitere în magistratură, susţinând că situaţia resurselor umane în domeniu devine "dramatică". "Este greu de înţeles insistenţa readăugării în procesul legislativ, corelat celui în discuţie, a unor reglementari respinse în prima cameră parlamentară şi asupra cărora Plenul CSM a exprimat aviz negativ, precum micşorarea vechimii procurorilor de accedere la parchetele specializate, care pare că îşi dă concursul decisiv la blocarea procesului legislativ vizând organizarea concursurilor de admitere", afirmă reprezentanţii Secţiei....

Vizualizări: 433, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Persoana care a cerut 4 milioane de euro pretinzând că are influenţă pentru a reduce preţul de vânzare al CET Braşov, obiectiv aflat în insolvenţă, trimisă în judecată de DNA

Persoana care a cerut 4 milioane de euro pretinzând că are influenţă pentru a reduce preţul de vânzare al CET Braşov, obiectiv aflat în insolvenţă, trimisă în judecată de DNA

Justiție

Persoana care a cerut 4 milioane de euro de la un om de afaceri, pretinzând că are influenţă asupra funcţionarilor ANAF pentru a reduce preţul de vânzare al CET Braşov, obiectiv aflat în insolvenţă, a fost trimisă în judecată de procurorii DNA, pentru trafic de influenţă....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stelian Ion, despre refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu: Instanţa din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română, ceea ce este foarte grav

Stelian Ion, despre refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu: Instanţa din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română, ceea ce este foarte grav

Justiție

Stelian Ion a declarat, întrebat cum comentează refuzul extrădării lui Puiu Popoviciu, că este foarte grav că „instanţă din Marea Britanie a dat o decizie care sancţionează cumva instanţa română”. Ministrul Justiţiei a adăugat că rămâne de văzut dacă acea decizie va fi contestată şi în caz contrar „o discuţie şi în cadrul CSM va trebui să facem şi să tragem nişte concluzii”. ...

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Procesul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu era acuzat de cumpărare de influenţă pentru numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării a încetat. Fapta s-a prescris

Procesul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vântu era acuzat de cumpărare de influenţă pentru numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării a încetat. Fapta s-a prescris

Justiție

Procesul în care omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu era acuzat de cumpărare de influenţă pentru numirea lui Liviu Mihaiu guvernator al Deltei Dunării a încetat, pentru că fapta s-a prescris, conform deciziei luate luni de Tribunalul Bucureşti....

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă