Preşedintele Iohannis a eliberat mai mulţi magistraţi din funcţie
Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă


Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea pentru modificarea şi completarea Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, transmite Administraţia Prezidenţială....
Vizualizări: 381, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Instanţele de judecată din România au soluţionat, în ultimii şase ani şi jumătate, peste 2.700 de dosare care au avut ca obiect infracţiuni legate de viaţa sexuală şi unde victimele erau minore, în zeci de cazuri autorii încheind acorduri de recunoaştere a vinovăţiei, se arată într-un raport al Inspecţiei Judiciare, aprobat de CSM. Conform raportului, în dosarele cu victime minore agresate sexual există vulnerabilităţi atât în ceea ce priveşte activitatea de urmărire penală - etapă pe parcursul căreia s-a constatat că victime minore au fost audiate în prezenţa autorilor agresiunii, a unor rude ale agresorilor sau în absenţa unui avocat ori psiholog, cât şi în etapa judecării dosarelor - etapă în care s-a constatat, printre altele, lipsa unei metodologii de audiere a victimelor. ...
Vizualizări: 348, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Consililiului Superior al Magistraturii (CSM) Mihai-Bogdan Mateescu a sesizat vineri Inspecţia Judiciară pentru a face verificări în vederea apărării independenţei procurorilor, faţă de afirmaţiile ministrului Justiţiei Stelian Ion, din cadrul interviului difuzat de G4Media. Acesta precizează că declaraţiile lui Stelian Ion „ar putea fi percepute ca generalizând încălcări ale legii în activitatea parchetelor”....
Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Constituţională dezbate pe 14 iulie sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) cu privire la modificarea de către Parlament a două dintre legile justiţiei....
Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat vineri decretele de numire în funcţie a noilor judecători şi procurori absolvenţi ai Institutului Naţional al Magistraturii. Având în vedere actuala situaţie epidemiologică, evenimentul anual de primire a celor 197 de magistraţi - 129 de judecători şi 68 de procurori - nu a putut fi organizat la Palatul Cotroceni. În acest context special, şeful statului a transmis un mesaj noilor magistraţi în care i-a încurajat să fie implicaţi în permanenţă în bunul mers al sistemului judiciar în ansamblul său....
Vizualizări: 371, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, afirmă că în decizia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se arată că sunt contrare dreptului Uniunii reglementările privind înfiinţarea Secţiei speciale, "dacă acestea nu sunt justificate de imperative obiective şi verificabile legate de buna administrare a justiţiei". Totodată, arată ministrul, Curtea a stabilit că "exemplele practice din activităţile SIIJ sunt de natură să confirme realizarea riscului ca această secţie să se asemene unui instrument de presiune politică şi să intervină pentru a schimba cursul anumitor anchete penale sau al unor proceduri judiciare". "Această constatare pune definitiv capăt dezbaterii publice conform căreia desfiinţarea SIIJ ar trebui însoţită de anumite garanţii precum şi înlătură tranşant argumentaţia conform căreia simpla existenţă a SIIJ «constituie o garanţie legală a principiului independenţei justiţiei, sub aspectul componentei sale individuale, independenţa judecătorului», respectiv că «se asigură, pe această cale, o protecţie adecvată a magistraţilor împotriva presiunilor exercitate asupra lor, împotriva abuzurilor săvârşite prin sesizări/denunţuri arbitrare»", afirmă Stelian Ion....
Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Justiţiei Stlian Ion afirmă, după punctul de vedere transmis de Comisia de la Veneţia cu privire la desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, că ”este un aviz favorabil mult aşteptat”....
Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, anunţă, miercuri, reaşezarea ”din temelii” a sistemului penitenciar şi organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor de conducere. 32 de posture vor fi scoase la concurs în perioada următoare. ...
Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
DNA anunţă, marţi, trimiterea în judecată a lui Alexander Adamescu, aflat în procedură de extrădare din Marea Britanie, într-un doar în care este acuzat că ar fi dat mită unor judecători de la Tribunalul Bucureşti....
Vizualizări: 384, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Directorul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Craiova Bogdan Bratu, acuzat că a prezentat acte de studii falsificate, a fost reţinut, fiind prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, sub acuzaţia de săvârşire a infracţiunii continue de înşelăciune, anunţă Parchetul ICCJ....
Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avocata Minodora Ion a anunţat că va contesta la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei prin care a admis recursul înaintat de DSU la o sentinţă a Curţii de Apel Bucureşti care decisese că purtarea măştii în spaţiile publice deschise nu poate fi obligatorie. Ea sesizase instanţa în legătură cu acest aspect şi cu ordinul semnat de Raed Arafat pentru prelungirea carantinei în Constanţa....
Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Omul de afaceri Remus Truică a fost luat de acasă, joi seară, de poliţişti, pentru executarea pedepsei de şapte ani de închisoare în dosarul Fermei Băneasa. Oamenii legii nu l-au găsit însă la reşedinţa sa pe prinţul Paul. ...
Vizualizări: 412, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a avut, vineri, prima consultare cu 14 ONG-uri active în domeniul justiţiei şi în unele adiacente, pe teme legate de desfiinţarea Secţiei speciale pentru magistraţi, legile justiţiei şi strategia naţională anticorupţie....
Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că a acţionat în instanţă firma MOL România de la care solicită pagube materiale de aproximativ un milion de lei şi a solicitat rezilierea contractului de asociere între municipalitate şi această firmă, pentru opt locaţii din Bucureşti....
Vizualizări: 308, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete de pensionare a unor procurori şi judecători, între aceştia fiind Călin Nistor, fost procuror-şef al DNA, în prezent delegat în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei. Acesta va ieşi din sistem în 15 ianuarie....
Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul Florin Cîţu a decis, vineri, numirea lui Radu Răzvan Horaţiu în funcţia de secretar general al Ministerului Justiţiei, la propunerea Ministerului. ...
Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Judecătoarea din Brăila care a motivat în termeni bizari decizia prin care a dispus înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu în cazul unui suspect de viol asupra unei minore sechestrate timp de 8 luni a fost suspendată din funcţie pentru 6 luni....
Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbatul care şi-a rănit fosta iubită, în luna iunie, într-o sală a Judecătoriei Constanţa, a fost trimis în judecată de procurori....
Vizualizări: 315, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Plenul CSM a avizat favorabil, în şedinţa de vineri, legile Justiţiei, dar cu observaţii. ...
Vizualizări: 347, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a trimis proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru aprobarea Programului Anghel Saligny la Ministerul Justiţiei, în original, în data de 25 august, potrivit unui document obţinut de News.ro. Conform legii, Ministerul Justiţiei avea la dispoziţie 4 zile lucrătoare să avizeze proiectul. Ministrul Justiţiei Stelian Ion a declarat că a primit la înceăutul procedurii doar o copie a proiectului, nu originalul. ...
Vizualizări: 447, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă