Alexander Adamescu, trimis în judecată pentru că ar fi dat mită unor judecători

Vizualizări: 382, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Alexander Adamescu, trimis în judecată pentru că ar fi dat mită unor judecători

DNA anunţă, marţi, trimiterea în judecată a lui Alexander Adamescu, aflat în procedură de extrădare din Marea Britanie, într-un doar în care este acuzat că ar fi dat mită unor judecători de la Tribunalul Bucureşti.

Procurorii DNA anunţă, marţi, trimiterea în judecată a lui Adamescu Bogdan Alexander, aflat în procedură de extrădare în baza unui mandat european de arestare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.

”Mandatul european de arestare a fost emis anterior, după ce procurorii au făcut numeroase demersuri pentru a asigura prezenţa inculpatului în faţa organelor judiciare, însă acesta a urmărit tergiversarea cercetărilor şi în final sustragerea de la urmărirea penală. În baza acestui mandat, inculpatul a fost reţinut de autorităţile britanice la data de 13.06.2016, dar nici până în prezent nu a fost predat către România. În aceste condiţii, în paralel cu procedura de executare a mandatului european de arestare, în cauză s-a solicitat autorităţilor britanice, prin comisii rogatorii (asistenţă juridică reciprocă în materie penală), aducerea la cunoştinţă a calităţii de inculpat şi a drepturilor şi obligaţiilor pe care i le conferă această calitate”, a transmis, marţi, DNA.

Potrivit acestora, ”deşi s-au făcut demersuri repetate pentru a i se  aduce la cunoştinţă, prin intermediul avocatului britanic ales, conţinutul cererilor de comisie rogatorie, inculpatul a refuzat să se întâlnească cu reprezentanţii autorităţilor britanice pentru a lua la cunoştinţă calitatea de inculpat, drepturile şi obligaţiile aferente”.

”S-a constatat că refuzul inculpatului faţă de demersurile judiciare este total neîntemeiat şi, prin urmare, acest refuz nu împiedică întocmirea rechizitoriului şi sesizarea instanţei de judecată”, a mai transmis DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că, în cursul lunilor iunie 2013 şi decembrie 2013,  ”inculpatul împreună cu tatăl său (ambii oameni de afaceri) ar fi remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro, respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti – Secţia VII Civilă pentru ca, în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era tatăl inculpatului”.

”În cursul anul 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat decizii definitive de condamnare faţă de cei doi judecători şi faţă de omul de afaceri, tatăl inculpatului (vezi comunicat https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=7440) care fuseseră trimişi în judecată într-un dosar separat”, a mai transmis DNA:

Prezentul dosar  a fost trimis spre judecare la Tribunalul Bucureşti.

Pe 13 ianuarie, Stelian Ion a anunţat, întrebat despre persoane condamnate şi fugite din ţară dar pe care statul român le aduce înapoi în România, că în cazul lui Alexander Adamescu a făcut o solicitare către autorităţile din Marea Britanie pentru a afla de ce nu a primit un răspuns referitor la o repatriere a acestuia.

Acesta a adăugat că este important să fie aplicate măsuri preventive astfel încât, unde sunt indicii că cei care vor primi o condamnare vor să plece din ţară, să fie împiedicate aceste acţiuni.

Știri similare

Udrea: Eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica şi nu cred că se pune problema ca în acest moment să fie vreun risc ca eu să plec undeva/ Nicio instanţă nu poate să menţină decizia de la fond

Udrea: Eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica şi nu cred că se pune problema ca în acest moment să fie vreun risc ca eu să plec undeva/ Nicio instanţă nu poate să menţină decizia de la fond

Justiție

Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a declarat, vineri, la sosirea la Curtea de Apel Bucureşti, unde se discută plasarea sa sub control judiciar, că ea a revenit de bunăvoie în ţară şi nu intenţionează să plece din nou. "Eu m-am întors de bunăvoie din Costa Rica şi nu cred că se pune problema ca în acest moment să fie vreun risc ca eu să plec undeva, câtă vreme mi-am asumat să vin să trăiesc în România", a afirmat Udrea. Ea a susţinut că nu crede că vreo instanţă poate menţine decizia dată pe fond şi a afirmat că acea sentinţă este şi asupra copilului său. "Oamenii au şi astfel de sentimente, mai ales când este vorba de un copil. Deci evident sunt emoţiile cuiva care crede în Dumnezeu", a spus Udrea, referitor la faptul că a blestemat o judecătoare....

Vizualizări: 389, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Justiţiei, discuţii privind îndeplinirea recomandărilor MCV: Este esenţial ca toţi actorii implicaţi să înţeleagă necesitatea îndeplinirii recomandărilor MCV şi a continuării evaluării României în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept

Ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a avut discuţii tehnice privind îndeplinirea de către autorităţile române a recomandărilor din rapoartele MCV, prezentând şi obiectivele Ministerului pentru 2021, între care transmiterea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei speciale până la sfârşitul lunii februarie şi a proiectelor de legi ale justiţiei, până la finalul lunii aprilie. "MCV a fost foarte important pentru noi şi ne-a ajutat. Este esenţial ca toţi actorii implicaţi să înţeleagă necesitatea îndeplinirii recomandărilor MCV şi a continuării evaluării României în contextul noului Mecanism privind Statul de Drept”, a afirmat Ion....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bărbat din Timişoara, arestat preventiv pentru şantaj şi uz de armă, după ce şi-a ameninţat victima cu pistolul în timp ce încerca să recupereze o sumă de bani

Bărbat din Timişoara, arestat preventiv pentru şantaj şi uz de armă, după ce şi-a ameninţat victima cu pistolul în timp ce încerca să recupereze o sumă de bani

Justiție

Un bărbat din Timişoara a fost arestat preventiv, pentru 30 de zile, pentru şantaj, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept, după ce a încercat să recupereze o sumă de bani şi a tras un glonţ într-un dulap în timp ce se certa cu cel care îi datora banii. Ulterior, a mai tras două gloanţe în poarta victimei cu scopul de a ameninţa....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Declic: DNA a început urmărirea penală in rem, în urma denunţului făcut pe numele lui Florin Cîţu şi al Mioarei Costin

Declic: DNA a început urmărirea penală in rem, în urma denunţului făcut pe numele lui Florin Cîţu şi al Mioarei Costin

Justiție

Comunitatea Declic anunţă că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală in rem în urma denunţului depus, la sfârşitul lunii iulie, pe numele premierului Florin Cîţu şi al fostei consiliere de stat Mioara Costin, în scandalul legat de documentul de partid trimis de la Guvern....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ICCJ a decis ca dosarul în care Sorina Pintea este acuzată de luare de mită să fie judecat de Tribunalul Maramureş

ICCJ a decis ca dosarul în care Sorina Pintea este acuzată de luare de mită să fie judecat de Tribunalul Maramureş

Justiție

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis ca dosarul în care Sorina Pintea, fost ministru al Sănătăţii, este acuzată de luare de mită să fie judecat de Tribunalul Maramureş. Decizia este definitivă. Instanţa supremă a soluţionat astfel conflictul de competenţă dintre Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Maramureş, după ce aceste instanţe au trimis dosarul de la una la alta....

Vizualizări: 392, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grefierii acuză Ministerul Justiţiei de imixtiuni în activitatea instanţelor de judecată în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale: Justiţia nu poate fi alterată de lipsa bugetului / Sindicaliştii anunţă că vor depune o plângere penală

Grefierii acuză Ministerul Justiţiei de imixtiuni în activitatea instanţelor de judecată în ceea ce priveşte plata drepturilor salariale şi reclama faptul că preşedinţii curţilor de apel sunt sunaţi pentru a nu pune în aplicare decizii definitive ale instanţelor care prevăd majorări salariale. ”Justiţia nu poate fi alterată de lipsa bugetului”, afrmă sindicaliştii care anunţă că vor depune o plângere penală....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare pentru fostul procuror-şef al DNA Călin Nistor/ Acesta va ieşi din sistem în 15 ianuarie

Klaus Iohannis a semnat decretul de pensionare pentru fostul procuror-şef al DNA Călin Nistor/ Acesta va ieşi din sistem în 15 ianuarie

Justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, mai multe decrete de pensionare a unor procurori şi judecători, între aceştia fiind Călin Nistor, fost procuror-şef al DNA, în prezent delegat în funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a corupţiei. Acesta va ieşi din sistem în 15 ianuarie....

Vizualizări: 376, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Stelian Ion, despre pragul valoric pentru abuzul în serviciu: Nu trebuie să existe şi a fost o interpretare eronată. Dacă discutăm de un prag valoric, acela trebuie să fie foarte redus, în jurul unui salariu minim

Stelian Ion, avizat favorabil în comisiile de specialitate pentru portofoliul Justiţiei, a precizat că în opinia sa pragul valoric pentru abuzul în serviciu nu ar trebui să existe, fiind o interpretare eronată la momentul respectiv. El a adăugat că în cazul ar fi în discuţie un prag valoric, atunci acesta ar trebui să fie la nivelul unui salariu minim. Acesta a adăugat că trebuie eliminate rapid pensiile speciale pentru parlamentari, iar dacă nu sunt luate măsuri până la finalul acestui an, vor intra în vigoare pensiile speciale pentru aleşii locali. ...

Vizualizări: 373, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Curtea Constituţională a decis că deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare

Curtea Constituţională a decis că deciziile în dosarele penale nu mai pot fi pronunţate fără motivare

Justiție

Curtea Constituţională a admis, miercuri, cu majoritate de voturi o excepţie de neconstituţionalitate şi a decis că anumite prevederi din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale. Astfel, hotărârea judecătorească trebuie să fie motivată în fapt şi în drept la data pronunţării. Dacă aceasta este redactată ulterior soluţiei pronunţate acest lucru lipseşte persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie şi aduce atingere dreptului de acces la instanţă şi dreptului la un proces echitabil, argumentează judecătorii CCR. ...

Vizualizări: 386, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Ministrul Justiţiei, despre cazul lui Alexander Adamescu: Am făcut astăzi o solicitare către autorităţile din Marea Britanie pentru a afla de ce, cel puţin într-un caz, nu am primit un răspuns referitor la o repatriere

Ministrul Justiţiei Stelian Ion a anunţat, întrebat despre persoane condamnate şi fugite din ţară dar pe care statul român le aduce înapoi în România, că în cazul lui Alexander Adamescu a făcut o solicitare către autorităţile din Marea Britanie pentru a a afla de ce nu a primit un răspuns referitor la o repatriere a acestuia....

Vizualizări: 372, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Fost subofiţer de la ISU Harghita, trimis în judecată după ce ar fi decontat carburant pentru deplasări fictive cu autovehiculele unităţii, însuşindu-şi combustibilul

Fost subofiţer de la ISU Harghita, trimis în judecată după ce ar fi decontat carburant pentru deplasări fictive cu autovehiculele unităţii, însuşindu-şi combustibilul

Justiție

Un fost subofiţer de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita a fost trimis în judecată pentru delapidare, participaţie improprie la fals intelectual şi uz de fals după ce, în perioada 2012-2016, ar fi consemnat aproape 600 de deplasări fictive cu autovehiculele unităţii, după care a decontat carburantul, pe care şi l-a însuşit....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Întâlnire a reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu experţii Comisiei Europene aflaţi în misiune de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare

Întâlnire a reprezentanţilor Consiliului Superior al Magistraturii cu experţii Comisiei Europene aflaţi în misiune de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare

Justiție

Reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii au avut o întâlnire în format videoconferinţă cu experţii Comisiei Europene aflaţi în misiune de evaluare în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV). "S-a arătat că în perioada de referinţă a acestei misiuni de evaluare, Consiliul a continuat să îşi îndeplinească rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei şi de administrator al sistemului judiciar din România", arată CSM....

Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Klaus Iohannis a eliberat din funcţie mai mulţi magistraţi

Klaus Iohannis a eliberat din funcţie mai mulţi magistraţi

Justiție

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi, ca urmare a pensionării acestora, transmite Administraţia Prezidenţială. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
ÎCCJ a decis audierea mai multor martori în dosarul în care sunt judecaţi Sebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu / Printre cei audiaţi, omul de afaceri Arpad Paszkany şi fostul ministru Radu Berceanu

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a decis, luni, audierea mai multor martori în dosarul în care fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu şi Cristian Boureanu sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, legate de plata lucrărilor la tronsonul de cale ferată Bucureşti – Constanţa. Printre cei care vor fi audiaţi se află omul de afaceri Arpad Paszkany şi fostul ministru Radu Berceanu....

Vizualizări: 469, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă