Washingtonul şi Londra salută decizia Beijingului cu privire la oprirea construirii unor centrale pe cărbune în străinătate şi-l îndeamnă să facă mai mult în ţară în lupta împotriva modificărilor climatice

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Washingtonul şi Londra salută decizia Beijingului cu privire la oprirea construirii unor centrale pe cărbune în străinătate şi-l îndeamnă să facă mai mult în ţară în lupta împotriva modificărilor climatice

Statele Unite şi Regatul Unit au salutat decizia Chinei de a înceta să mai construiască centrale pe cărbune în străinătate, însă au îndemnat autorităţile chineze să facă mai mult – în ţara lor – în lupta împotriva modificărilor climatice, relatează AFP.

Preşedintele chinez Xi Jinping a făcut acest anunţ marţi, în discursul pe care l-a susţinut la Adunarea Generală a ONU, opromisiune semnificativă, salutată de către ecoogişti.

”Vreau să-i mulţumesc preşedintelui chinez Xi (Jinping) pentru că tocmai a anunţat că pune capăt finanţării internaţionale a cărbunelui de către China”, a declarat miercuri premierul britanic Boris Johnson la tribuna Adunării Generale a ONU.

”Sper ca China să meargă acum mai departe şi să oprească de asemenea, treptat, folosirea cărbunelui la nivel naţional”, a îndemnat el.

”Salutăm acest anunţ, însă estimăm, de asemenea, că trebuie să facă mai mult”, a declarat un oficial american presei, în marja reuniunii ONU, la New York.

”Sperăm să auzim mai multe despre măsuri suplimentare pe care ei le pot adopta în cursul acestui deceniu decisiv, pentru a-şi reduce emisiile la nivel naţional” de gaze cu efect de seră, a adăugat acest oficial american sub protecţia anonimatului.

Potrivit acestui oficial, noile măsuri chineze vor permite ”la ajutarea apropierii lumii de o traiectorie în vederea împiedicării temperaturilor să crească cu mult peste 1,5°C” faţă de nvelul preindustrial, obiectivul ideal al Acordului de la Paris de luptă împotriva încălzirii globale, încheiat în 2015, dar care pare tot mai mult că nu poate fi atins.

Emisarul american în criza climatică John Kerry avertiza, la începutul lui septembrie, într-o vizită în China, că o continuare a construirii unor centrale pe cărbune în Asia riscă să aneantizeze eforturi mondiale în lupta împotriva modificărilor climatice.

Știri similare

Matteo Renzi ar vrea ca fostul şef al BCE Mario Draghi să devină prim ministru – sursă

Matteo Renzi ar vrea ca fostul şef al BCE Mario Draghi să devină prim ministru – sursă

Externe

Matteo Renzi, care a declanşat criza politică din Italia în această lună, prin retragerea partidului său Italia Viva din coaliţia de guvernare, ar dori să îl vadă premier pe fostul şef al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a afirmat, duminică, o sursă din partid, transmite Reuters....

Vizualizări: 388, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Covid – Primele doze de vaccin au sosit în Franţa

Covid – Primele doze de vaccin au sosit în Franţa

Externe

Primele doze de vaccin contra Covid-19 dezvoltat de compania americană Pfizer şi cea germană BioNTech au ajuns, sâmbătă, înainte de ora 7.00, la farmacia centrală a Spitalelor din Paris, potrivit AFP. ...

Vizualizări: 420, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Avioane de luptă ruseşti au atacat tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia

Avioane de luptă ruseşti au atacat tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia

Externe

Avioane de luptă ruseşti au atacat duminică tabere de pregătire ale rebelilor din nord-vestul Siriei, în apropierea graniţei cu Turcia, în timp ce artileria siriană a ucis şapte civili şi a rănit 14 medici într-un atac asupra unui spital din zonă, potrivi unor martori şi surse din rândul rebelilor, transmite Reuters....

Vizualizări: 359, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Israelienii în vârstă de peste 60 de ani urmează să fie vaccinaţi cu a treia doză de vaccin împotriva covid-19 începând de duminică, anunţă Ministerul israelian al Sănătăţii

Israelienii în vârstă de peste 60 de ani urmează să fie vaccinaţi cu a treia doză de vaccin împotriva covid-19 începând de duminică, anunţă Ministerul israelian al Sănătăţii

Externe

Israelienii în vârstă de peste 60 de ani urmează să fie vaccinaţi cu o a treia doză de vaccin împotriva covid-19 începând de duminică, a anunţat directorul general de la Ministerul Sănătăţii Nachman Ash joi, într-o reuniune cu furnizori de servicii de sănătate, relatează site-ul Times of Israel....

Vizualizări: 346, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Statele Unite au inclus pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru încălcarea drepturilor omului

Statele Unite au inclus pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru încălcarea drepturilor omului

Externe

Statele Unite au inclus, joi, pe o listă neagră persoane din Rusia, Yemen şi Haiti, pentru că ar fi încălcat drepturile omului. Între aceste persoane se află Ramzan Kadârov, un aliat al preşedintelui rus Vladimir Putin, şi cinci persoane care au legături cu agenţii de securitate şi de informaţii care au legături cu gruparea Houthi din Yemen, transmite Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Premierul israelian Naftali Bennett, în vizită în Egipt, o premieră din 2011, se întâlneşte cu Abdel Fattah el-Sisi la Sharm el-Sheikh, în cadrul unor ”eforturi vizând o relansare a procesului de pace” între israelieni şi palestinieni

Premierul israelian Naftali Bennett efectuează luni - o premieră în ultimii peste zece ani - o vizită în Egipt, cea mai populată ţară arabă şi prima ţară care a încheiat pace cu Israelul, relatează AFP....

Vizualizări: 335, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Putin îl susţine pe Lukaşenko, la Soci, după deturnarea unui avion european şi arestarea opozantului Roman Protasevici, şi-l invită la o baie în Marea Neagră; Tihanovslaia, primită de Rutte

Putin îl susţine pe Lukaşenko, la Soci, după deturnarea unui avion european şi arestarea opozantului Roman Protasevici, şi-l invită la o baie în Marea Neagră; Tihanovslaia, primită de Rutte

Externe

Vladimir Putin îşi afişează susţinerea faţă de Aleksandr Lukaşenko, în urma unor critici occidentale dure şi unor măsuri adoptate de Uniunea Europeană (UE) împotriva Minskului, după deturnarea unuiavion de linie cu scopul arestării unui opozant al liderului belarus care se afla la bord, relatează Reuters....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

Joe Biden a recunoscut în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman

Externe

Preşedintele american Joe Biden a recunoscut, sâmbătă, în mod oficial ca genocid masacrele din 1915 împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Biden a devenit primul preşedinte american care face acest lucru şi riscă o potenţială ruptură cu Turcia, dar semnalează astfel implicarea în lupta pentru drepturile omului în lume, relatează cnn.com....

Vizualizări: 374, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grecia – Pompierii continuă să se lupte cu flăcările pe insula Evia pentru a şaptea zi consecutiv

Grecia – Pompierii continuă să se lupte cu flăcările pe insula Evia pentru a şaptea zi consecutiv

Externe

Vice-ministrul grec al Protecţiei Civile, Nikos Hardalias, a anunţat duminică "o altă noapte dificilă" pe insula Evia, cuprinsă de incendii de şapte zile. În absenţa mijloacelor aeriene pe timpul nopţii, pompierii au luptat până în zori la Monokarya, pentru a împiedica focul să ajungă în oraşul Istiaia, ameninţat de flăcări, potrivit agenţiei de presă ANA....

Vizualizări: 328, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nouă Conferinţă privind Libia, la 23 iunie, la Berlin

Nouă Conferinţă privind Libia, la 23 iunie, la Berlin

Externe

Germania urmează să organizeze împreună cu ONU o Conferinţă privind Libia, la 23 iunie, la Berlin, anunţă marţi Ministerul german de Externe, relatează Reuters....

Vizualizări: 375, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă