Un al doilea oficial din Myanmar a murit în custodia autorităţilor, după ce a fost arestat marţi dimineaţă

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un al doilea oficial din Myanmar a murit în custodia autorităţilor, după ce a fost arestat marţi dimineaţă

Un oficial din cadrul Ligii Naţionale pentru Democraţie al liderei Aung San Suu Kyi din Myanmar a murit în custodia autorităţilor, după ce a fost arestat marţi dimineaţă, fiind al doilea membru al acestei partid care a murit în detenţie în decurs de două zile, în timp ce forţele de securitate intervin împotriva demonstranţilor care contestă junta militară, transmite Reuters.

Poliţia ia măsuri şi împotriva presei independente, percheziţionând birourile a două companii media, doi jurnalişti fiind reţinuţi.

Myanmarul se află în criză de când armata a îndepărtat de la putere guvernul ales, printr-un puci efectuat pe 1 februarie. Suu Kyi şi alţi oficiali ai partidului său au fost arestaţi, fiind creată o juntă militară.

Zaw Myat Linn, membru al partidului Liga Naţională pentru Democraţie, a murit în custodie, marţi, în urma arestării sale în principalul oraş al ţării, Yangon, a spus Ba Myo Thein, membru al camerei superioare a Parlamentului, care a fost dizolvat.

”Acesta a participat permanent la proteste”, a spus Ba Myo Thein.

Cauza decesului nu este clară.

Știri similare

Bilanţul covid-19 în Germania creşte cu peste 23.000 de contaminări în 24 de ore şi depăşeşte pragul de 20.000 de morţi de la începutul pandemiei, o situaţia ”îngrijorătoare”, avertizează autorităţile

Externe

Creşterea actuală a numărului infecţiilor cu noul coronavirus SARS-CoV-2 în Germania - cu 23.679 în ultimele 24 de ore, la 1.242.203 de contaminări - este ”îngrijorătoare”, avertizează joi Insitutul Robert-Koch (RKI), relatează AFP....

Vizualizări: 368, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Donald Trump a invocat de peste 440 de ori dreptul constitţional de a nu răspunde, în baza celui de-al Cincilea Amendament din Constituţia SUA, în ancheta cu privire la presupuse fraude financiare şi fiscale

Donald Trump a invocat, într-o audiere sub jurământ la Procuratura Generală a New Yorkului, de 440 de ori dreptul de a nu răspunde la întrebări, în virtutea celui de-al Cincilea Amendament al Constituţiei americane, scrie presa americană, relatează AFP....

Vizualizări: 269, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Senatul american l-a confirmat pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite

Externe

Senatul american l-a confirmat, miercuri, pe Merrick Garland în funcţia de procuror general al Statelor Unite, plasându-l pe judecătorul cu experienţă îndelungată în instanţe federale de apel, care a fost nominalizat la un moment dat la Curtea Supremă, la conducerea unei agenţii esenţiale pentru agenda de politică internă a preşedintelui Joe Biden....

Vizualizări: 422, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Un avion cargo Boeing 737 aterizează pe mare, în largul Hawaii, din cauza uneiprobleme la motor; piloţii, salvaţi de Paza de Coastă americană

Externe

Un avion cargo de tip Boeing 737 exploatat de compania Transair, la bodul căreia se aflau un pilot şi un copilot, a aterizat de urgenţă pe apă, în largul Honolulu, în Hawaii, din cauza unei probleme la motor, a anunţat vineri Agenţia americană a aviaţiei FAA, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Armin Laschet, susţinut de Comitetul Executiv al CDU împotriva lui Markus Söder, la succesiunea lui Merkel

Armin Laschet, susţinut de Comitetul Executiv al CDU împotriva lui Markus Söder, la succesiunea lui Merkel

Externe

Liderul conservator Armin Laschet a fost plebiscitat de Uniunea Creştin Democrată (CDU) drept candidat la succesiunea Angelei Merkel şi drept conducător al unei bătălii legislative cu un rezultat mai incert ca niciodată, după o reuniune de şase ore a Comitetului Executiv, printr-un vot intern împotriva candidaturii popularului lider bavarez Markus Söder, relatează AFP....

Vizualizări: 366, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un adept al supramaţiei albilor, Donald Craighead, arestat în apropierea sediului Partidului Democrat, lângă Congres, cu o macetă şi o baionetă într-o camionetă desenată cu svastici şi simboluri rasiste, înaintea unei manifestaţii ”Justice for J6”

Un bărbat, Donald Craighead, a fost arestat în apropiere de sediul Partidului Democrat, la Washington, iar o macetă şi o baionetă se aflau în maşina sa, pe care erau desenate svastici şi alte simboluri rasiste, a anunţat Poliţia Congresului american, relatează AFP....

Vizualizări: 342, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
AstraZeneca neagă orice întârziere în livrarea vaccinului său împotriva covid-19 în UE şi analizează utilizarea a trei doze în lupta împotriva variantelor noului coronavirus, afirmă directorul farmaceutic al filialei din Italia Lorenzo Wittum

AstraZeneca urmează să livreze UE - în trimestrul doi al lui 2021 - 180 de milioane de doze de vaccin împotriva covid-19, a declarat joi pentru cotidianul italian Corriere della Sera Lorenzo Wittum, directorul farmaceutic al filialei din Italia, o ţară care urmează să primească numai ea 20 de milioane de doze, relatează Reuters....

Vizualizări: 367, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă