UE îndeamnă la o ”consolidare a încrederii” cu SUA, după criza franco-americană

Vizualizări: 522, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE îndeamnă la o ”consolidare a încrederii” cu SUA, după criza franco-americană

Uniunea Europeană (UE) şi Statele Unite este necesar să coopereze în vederea ”consolidării încrederii” în parteneriatul lor, după criza franco-americană, a îndemnat Înaltul Reprezentant UE pentru Politică Externă şi de Securitate Josep Borrell înaintea unei întâlniri cu omologul său american Antony Blinken, relatează AFP.

”Putem consolida încrederea între noi”, a declarat el miercuri, la începutul unei întâlniri cu secretarul de Stat american, evocând ”o săptămână foarte agitată” pe culoarele ONU, a cărei Adunare Generală a început marţi.

Borrell a discutat cu şeful diplomaţiei americane după o conversaţie telefomică a preşedinteluiamerican Joe Biden cu omologul său francez Emmanuel Macron.

”Sunt sigur că vom coopera”, a declarat el.

Antony Blinken a subliniat că cei doi parteneri acţionează deja puternic împreună ”în întreaga lume, inclusiv în privinţa Afganistanului, regiunii indo-pacifice şi Europei”.

Joe Biden şi Emmanuel Macron au publicat un comunicat, la şase zile de la izbucnirea crizei submarinelor australiene, în care au anunţat ”angajamente” în vederea unei restabiliri a încrederii, greu pusă a încercare, între Paris şi Washington.

Şeful statului american a recunoscut faptul că nişte ”consultări deschise între aliaţi” NATO ar fi permis ”evitarea” acestor tensiuni.

Criza a izbucnit la 15 septembrie, când Statele Unite au anunţat un parteneriat strategic, AUKUS, în regiunea indo-pacifică, între Australia, Regatul Unit şi Statele Unite, care a exclus Franţa şi statele membre UE şi a torpilat un mega-contract cu privire la 12 submarine franceze cu propulsie clasică încheiat cu Canberra.

Știri similare

Cei 27 deschid calea unui acord cu privire la investiţii între UE şi China, în urma unor progrese în negocieri cu privire la angajamentele Beijingului în lupta împoriva muncii forţate

Cei 27 deschid calea unui acord cu privire la investiţii între UE şi China, în urma unor progrese în negocieri cu privire la angajamentele Beijingului în lupta împoriva muncii forţate

Externe

Cei 27 au deschis luni calea unui acord de protecţie reciprocă a investiţiilor între Uniunea Euroeană (UE) şi China, în urma unor progrese în negocieri cu privire la angajamentele Beijingului în lupta împoriva muncii forţate, potrivit unor surse diplomatice, relatează AFP....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Grecia impune vaccinarea obligatorie anticovid a personalului medical, în urma unei creşteri a cazurilor de covid-19 şi reimpune restricţii în în restaurante, baruri şi discoteci

Grecia impune vaccinarea obligatorie anticovid a personalului medical, în urma unei creşteri a cazurilor de covid-19 şi reimpune restricţii în în restaurante, baruri şi discoteci

Externe

Grecia, care se confruntă cu o intensificare a cazurilor de covid-19, urmează să anunţe săptămâna viitoare obligativitatea vaccinării anumitor categoriiprofesionale, inclusiv a personalului medical, anunţă joi Guvernul, relatează Reuters....

Vizualizări: 349, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Administraţia Trump: China a comis genocid împotriva musulmanilor uiguri

Administraţia Trump: China a comis genocid împotriva musulmanilor uiguri

Externe

Administraţia Trump a ajuns la concluzia că China a comis ”genocid şi crime împotriva umanităţii” prin represiunea împotriva musulmanilor uiguri din regiunea Xinjiang, a declarat marţi secretatul de Stat american Mike Pompeo, dând o nouă lovitură stânjenitoare Beijingului cu o zi înainte de învestirea preşedintelui ales Joe Biden, transmite Reuters....

Vizualizări: 379, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Germania îşi retrage plutonul NATO staţionat în Lituania, în urma unor acuzaţii de rasism, antisemitism şi agresiuni sexuale dezvăluite de revista Der Spiegel

Externe

Germania şi-a rechemat un pluton NATO aflat în misiune în Lituania, în urma unor dezvăluiri ale revistei Der Spiegel, potrivit cărora militari din pluton au dat dovadă de comportament rasist şi antisemit şi au fost acuzaţi de agresiuni sexuale, relatează BBC News....

Vizualizări: 345, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Nou incendiu, în apropiere de Atena, la poalele muntelui Parnita; principala autostradă care leagă sudul şi nordul ţării, parţial închisă

Nou incendiu, în apropiere de Atena, la poalele muntelui Parnita; principala autostradă care leagă sudul şi nordul ţării, parţial închisă

Externe

Un nou incendiu de pădure a izbucnit marţi la poalele Muntelui Parnita, la 30 de kilometri nord de Atena, după ce 3.000 de hectare au fost devastate în weekend, iar autorităţile au închis, din precauţie, o parte a autorstrăzii care asigură o legătură între capitala greacă, sudul şi nordul ţării, au anunţat pompierii, relatează AFP....

Vizualizări: 414, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Liderii G7 numiţi „ipocriţi” pentru că au participat la o petrecere pe plaja Carbis Bay încălcând regulile de distanţare socială. Downing Street neagă

Liderii G7 numiţi „ipocriţi” pentru că au participat la o petrecere pe plaja Carbis Bay încălcând regulile de distanţare socială. Downing Street neagă

Externe

Liderii G7 au fost criticaţi pentru că au participat la un eveniment în aer liber cu băutură şi mâncare, în contextul în care astfel de activităţi sunt încă interzise pentru nunţi. Downing Street a negat că petrecerea pentru liderii G7 de pe plaja Carbis Bay, care a avut loc sâmbătă, ar fi încălcat regulile de distanţare socială, scrie The Guardian. ...

Vizualizări: 358, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, arestat într-un supermarket Publix, la periferia Atlantei, cu şase arme de foc asupra sa şi purtând vestă antiglonţ

Externe

Un tânăr în vârstă de 22 de ani, Rico Marley, care avea asupra sa şase arme de foc - inclusiv o puşcă de asalt şi o puşcă cu pompă - a fost arestat într-un supermarket, la o periferie a oraşului Atlanta, a anunţat poliţia capitalei statului Georgia, relatează AFP....

Vizualizări: 360, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Experţi externi în hematologie, medicină cardiovasculară şi neurologie evaluează luni, în cadrul anchetei EMA, cazurile cu probleme sanguine semnalate după vaccinarea cu vaccinul antcovid AstraZeneca-Oxford

Un grup de experţi se reuneşte luni, în cadrul anchetei Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA) cu privire la cazuri de formare a unor cheaguri de sânge la persoane vaccinate cu vaccinul împotriva covid-19 AstraZeneca-Oxford, care nu au o legătură, însă, în acest stadiu, cu vaccinarea cu acest vaccin relatează AFP....

Vizualizări: 364, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
SUA informează Rusia şi NATO că nu revin în Tratatul de dezarmare ”Cer deschis”, după ce Rusia face demersuri în vederea retrageriidin tratat

SUA informează Rusia şi NATO că nu revin în Tratatul de dezarmare ”Cer deschis”, după ce Rusia face demersuri în vederea retrageriidin tratat

Externe

Statele Unite au informat Rusia cu privire la faptul că Washingtonul nu revine în cadrul Tratatului ”Cer deschis” (”Open Skies”) de dezarmare, care autorizează o supraveghere aeriană paşnică a ţărilor semnatare, declară Reuters un oficial american care confirmă astfel o dezvăluire Associated Press (AP)....

Vizualizări: 344, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Copiii au pierdut în medie 74 de zile de şcoală în lume, reprezentând o treime din anul şcolar, din cauza pandemiei covid-19, care a adâncit inegalităţile în învăţământul la distanţă, din cauza conexiunii la Internet, relevă Salvaţi Copiii

Şcolarizarea copiilor - de la grădiniţă şi până la liceu - a fost puternic perturbată de pandemia covid-19 în întreaga lume, în 2020, iar în unele cazuri a fost întreruptă total, învăţământul la distanţă, care dpinde de o bună conexiune la Internet şi de material informatic acasă, nu a fost posibil pentru toată lumea, iar copiii au pierdut, astfel, în medie 74 de zile de educaţie, reprezentând aproape o treime dintr-un an şcolar, iar inegalităţile s-au adâncit, relevă marţi ONG-ul Save the Children....

Vizualizări: 369, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă