UE cere AstraZeneca despăgubiri dure, de zece euro pe zi de întârziere pentru o doză şi cel puţin zece milioane de euro; verdictul justiţiei belgiene, în iunie

Vizualizări: 399, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE cere AstraZeneca despăgubiri dure, de zece euro pe zi de întârziere pentru o doză şi cel puţin zece milioane de euro; verdictul justiţiei belgiene, în iunie

Uniunea Europeană (UE) a cerut miercuri, la un tribunal din Bruxelles, ca laboratorul farmceutic anglo-suedez AstraZeneca să plătească despăgubiri în valoare de zece euro pe doza de vaccin împoriva covid-19 – pe ziua de întârziere, în cadrul unui proces cu privire la întârzieri în livrări, şi cere totodată despăgubiri în valoare de cel puţin zece milioane de euro, relatează Reuters.

Cei 27 reproşează gigantului farmaceutic faptul că nu a folosit instalaţii britanice în producerea vaccinului destinat Uniunii.

Comisia Europeană (CE), care a negociat comenzi în numele statelor membre UE, anunţa la 26 aprilie că a sesizat justiţia să arbitreze acest conflict cu laboratorul anglo-suedez, care furnizează în prezent un sfert dintre vaccinurile omologate în UE.

”Ceea ce ne interesează în acest dosar este să ne asigurăm că are loc o livrare rapidă a unui număr suficient de doze la care cetăţenii europeni au dreptul”, declara atunci presei un purtător de cuvânt CE.

AstraZeneca a livrat, în primul trimestru doar 30 dintre cele 120 de milioane de doze prevăzute prin contract.

În trimestrul doi, în curs, laboratorul preconizează să lovreze doar 70 dintre cele 180 de milioane de doze contractate.

Un reprezentant CE apropiat dosarului declara recent AFP că AstraZeneca a livrat deocamdată UE doar o medie de zeze milioane de doze pe lună – cu mult sub nivelul prevăzut.

Grupul farmaceutic respinge acuzaţii referitoare la faptul că a încălcat contractul cu Uniunea.

AstraZeneca denunţă, de la începutul lui aprilie, o procedură judiciară ”fără fundament”.

Justiţia belgiană urmează să pronunţe un verdict în iunie.

Știri similare

Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit ministrului Educaţiei

Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit ministrului Educaţiei

Externe

Polonia ar trebui să copieze legea ungară care interzice şcolilor să folosească materiale care promovează homosexualitatea, potrivit unor comentarii publicate luni de ministrul Educaţiei, Przemyslaw Czarnek, în condiţiile în care guvernul naţionalist atacă ceea ce numeşte ”ideologia LGBT”, transmite Reuters....

Vizualizări: 377, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Reuniune trilaterală Macron-Sisi-Abdallah în vederea unei medieri în conflictul Israelului cu Hamasul

Reuniune trilaterală Macron-Sisi-Abdallah în vederea unei medieri în conflictul Israelului cu Hamasul

Externe

Preşedintele francez Emmanuel Macron şi omologul său egiptean Abdel Fattah el-Sisi au discutat marţi, într-o videoconferinţă, cu regele Abdallah al II-lea al Iordaniei, în vederea unei medieri în Orientul Mijlociu privind un ”armistiţiu rapid şi evitarea unei extinderi a conflictului”, anunţă Palatul Elysée, relatează AFP....

Vizualizări: 596, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Oficial al Casei Albe: Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control

Oficial al Casei Albe: Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control

Externe

Statele Unite sunt pe cale să aducă pandemia de Covid-19 sub control, iar oficialii din sectorul sănătăţii se concentrează pe următoarea provocare, aceea de a vaccina cât mai mulţi americani, a declarat, duminică, coordonatorul reacţiei pentru Covid-19 al Casei Albe, Jeff Zients, transmite Reuters....

Vizualizări: 370, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Poliţia belgiană caută un militar înarmat, simpatizant al extremei drepte şi calificat drept terorist, în urma proferării unor ameninţări la adresa statului şi unor personalităţi publice; înttre ţinte, virusologul Marc Van Ranst, ţinta unor activişti ”antimască”

Zeci de poliţişti belgieni căutau miercuri un militar înarmat, cunoscut ca fiind apropiat extremei drepte, fugar, după ce a proferat ameninţări la adresa statului şi unor personalităţi publice, a anunţat parchetul federal belgian, care a preluat dosarul, relatează AFP.....

Vizualizări: 420, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Spitalele din New York se pregăteau luni să concedieze mii de lucrători pentru că nu s-au conformat vaccinării obligatorii împotriva Covid-19

Spitalele din New York se pregăteau luni să concedieze mii de lucrători pentru că nu s-au conformat vaccinării obligatorii împotriva Covid-19

Externe

Spitalele din statul New York se pregăteau luni să concedieze mii de lucrători din asistenţa medicală pentru că nu s-au conformat vaccinării obligatorii împotriva Covid-19 până la termenul limită care a expirat în ziua respectivă, unele unităţi din nordul statului limitându-şi serviciile pentru a face faţă deficitului de personal, transmite Reuters....

Vizualizări: 459, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Olanda, luată prin surprindere, nu a început încă vaccinarea împotriva covid-19, anunţă Mark Rutte în Parlament; ”Există 300.000 de vaccinuri în congelatoare şi nimeni care să se vaccineze”, afirmă liderul grupului parlamentar socialist

Aurtorizarea, în decembrie, de către Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a vaccinului împotriva covid-19 al alianţei americano-germane Pfizer/BioNTech a luat prin surprindere Guvernul olandez, care nu a putut încă să lanseze campania de vaccinare în Olanda, a anunţat marţi premierul olandez Mark Rutte, criticat dur de către opoziţie, relatează Reuters....

Vizualizări: 378, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Peste 400 de acte de violenţă împotriva personalului din sănătate din prima linie în lupta împotriva covid-19 în 2020, în lume, anunţă înr-un raport un ONG de apărarea drepturilor acestuo personal, Coaliţia pentru salvarea sănătăţii în timpul conflictelor

Personalul medical din prima linie a luptei împotriva covid-19 a suferit peste 400 de acte de violenţă, în lume, în 2020 - insulte, loviri, arestări -, se arată într-un raport publicat marţi de către o organizaţie nonguvernamentală (ONG) de apărare a drepturilor personalului din domeniul sănătăţii, relatează AFP....

Vizualizări: 356, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Petrecerea pe Insula Martha’s Vineyard de ziua de naştere a lui Obama, prevăzută în weekend, criticată dur de către republicani, în contextul intensificării epidemiei covid-19

Petrecerea pe Insula Martha’s Vineyard de ziua de naştere a lui Obama, prevăzută în weekend, criticată dur de către republicani, în contextul intensificării epidemiei covid-19

Externe

Fostul preşedinte american Barack Obama care a împlinit 60 de ani marţi, la 4 august, vrea să-şi sărbătorească ziua de naştere la sfârşitul acestei săptămâni pe insula de lux Martha’s Vineyard, cu respectarea reglementărilor CDC în vigoare, potrivit unor surse anonime, însă este criticat dur de către republicani, în contextul unui intensificări a pandemiei covid-19, scrie presa americană. relatează AFP....

Vizualizări: 331, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Bulgaria intră într-o perioadă de instabilitate şi incertitudine din cauza unui Parlament fragmentat, în urma alegerilor legislative; populiştii lui Slavi Trifonov devin a doua formaţiune din ţară; naţionaliştii ies din Legislativ

Rezultate parţiale ale alegerilor legislative din Bulgaria confirmă luni o victorie a conservatorilor premierului Boiko Borisov, însă amploarea votului de protest - împărţit de mai multe partide - deschide o perioadă de instabilitate, relatează AFP....

Vizualizări: 391, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă