Tokyo: Cel puţin zece persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul într-un tren

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Tokyo: Cel puţin zece persoane au fost rănite într-un atac cu cuţitul într-un tren

Un bărbat a înjunghiat folosind un cuţit cel puţin zece pasageri într-un tren, vineri, la Tokyo. Agresorul este în custodia poliţiei, informează AP, citând autorităţile şi presa din Japonia.

Potrivit televiziunii NHK, un pasager a fost rănit grav.

Suspectul a lăsat în urmă cuţitul în momentul în care a fugit şi ulterior s-a predat, la un magazin.

Nouă dintre răniţi au fost transportaţi la spitalele din zonă. Al zecelea rănit a putut pleca singur. Toţi răniţii erau conştienţi în momentul intervenţiei salvatorilor.

Un martor a declarat că a văzut pasageri ieşind în fugă din vagoane, strigând că a avut loc un atac cu cuţitul şi cerând ajutor. Alt martor a afirmat că a văzut pasageri însângeraţi care ieşeau din tren, în timp ce se făcea un apel pentru a se găsi doctori care să intervină rapid.

Au intervenit la locul în care a avut loc atacul zeci de salvatori şi poliţişti.

NHK a anunţat că atacatorul a intrat la ceva timp după atac într-un magazin, a spus că el este suspectul şi că a obosit să tot fugă. Administratorul magazinului a sunat la poliţie după ce a văzut că bărbatul avea pete de sânge pe cămaşă.

Atacul a avut loc în apropierea staţiei de cale ferată Seijogakuen.

Știri similare

UE denunţă o atmosferă ”de intimidare” în alegerile parlamentare din Rusia

UE denunţă o atmosferă ”de intimidare” în alegerile parlamentare din Rusia

Externe

Uniunea Europeană (UE) denunţă o atmosferă ”de intimidare” în alegerile legislative care au avut loc în weekend în Rusia, în urma cărora acuză Moscova, între altele, de introducerea unor buletine de vot în urne şi reprimarea opoziţiei, relatează Euronews....

Vizualizări: 325, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Teritoriile chineze Macao şi Hongkong suspendă vaccinarea cu vaccinul anticovid Pfizer-BioNTec din cauza unor ambalaje ”defectuoase” în lotul 210102

Teritoriile chineze Macao şi Hongkong suspendă vaccinarea cu vaccinul anticovid Pfizer-BioNTec din cauza unor ambalaje ”defectuoase” în lotul 210102

Externe

Macao şi Hong Kongul şi-au suspendat miercuri campania de vaccinare împotriva covid-19 cu vaccinul alianţei farmaceutice americano-germane Pfizer/BioNTec, după ce au fost informate de către laboratorul chinez Fosun, care distribuie vaccinul în China, cu privire la o problemă la ambalajul unui lot de flacoane, relatează AFP....

Vizualizări: 323, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Regatul Unit autorizează al treilea vaccin împotriva covid-19, vaccinul Moderna, disponibil însă din primăvară

Regatul Unit autorizează al treilea vaccin împotriva covid-19, vaccinul Moderna, disponibil însă din primăvară

Externe

Autoritatea britanică de reglementare a aprobat vaccinul Moderna împotriva covid-19 - al treilea vaccin din arsenalul regatului în lupta împotriva pandemiei noului coronavirus - care urmează să fie disponibil, însă, abia din primăvară, a anunţat vineri Ministerul brotanic al Sănătăţii, relatează AFP....

Vizualizări: 357, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Un presupus membru Hezbollah, Salim Ayyash, fugar, condamnat de Tribunalul Special pentru Liban la închisoare pe viaţă în asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri

Un presupus membru Hezbollah, Salim Ayyash, fugar, condamnat de Tribunalul Special pentru Liban la închisoare pe viaţă în asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri

Externe

Tribunalul Special pentru Liban (TSL) l-a condamnat vineri la închsoare pe viaţă pe Salim Ayyash, în vârstă de 57 de ani, găsit vonovat de asasinat în augist şi fugar în prezent, un presupus membru al mişcării şiite libaneze Hezbollah, cu privire la participarea sa la asasinarea în 2005 a fostului premier libanez Rafic Hariri, relatează AFP....

Vizualizări: 352, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Guvernatorul democrat Gavin Newsom interzice fracturarea hidraulică în California începând din 2024 şi vrea să oprească orice exploatare petrolieră până în 2045

Guvernatorul democrat Gavin Newsom interzice fracturarea hidraulică în California începând din 2024 şi vrea să oprească orice exploatare petrolieră până în 2045

Externe

Guvernatorul Californiei Gavin Newsom a anunţat că vrea să interzică fracturarea hidraulică - începând din 2024 -, o controversată procedură de extracţie a hidrocarburilor, din cauza impactului pe care-l are asupra mediului, cu obiectivul de a opri apoi orice exploatare petrolieră până cel mai târziu în 2045, relatează AFP....

Vizualizări: 361, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Polonia vrea să cumpere vaccin chinezesc împotriva covid-19 produs de Sinopharm

Polonia vrea să cumpere vaccin chinezesc împotriva covid-19 produs de Sinopharm

Externe

Preşedintele polonez Andrzej Duda a discutat cu omologul său chinez Xi Jinping despre eventualitatea ca Polonia să cumpere doze ale unui vaccin împotriva covid-19 chinezesc, potrivit şefului său de cabinet, citat de agenţia poloneză de presă PAP, relatează Reuters....

Vizualizări: 363, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
Taiwanul efectuează exerciţii militare cu muniţie reală după ce China încheie cele mai mari manevre militare organizate vreodată în jurul insulei pe care o revendică. Beijingul ameninţă într-o Carte Albă că nu va renunţa la forţă, Taipiul respinge modelul ”o ţară, două sisteme”

Armata taiwaneză a efectuat joi un nou exerciţiu militar cu muniţie reală, după ce Beijingul, care-şi continuă ameninţările, a încheiat cele mai importante manevre militare chineze organizate vreodată în jurul insulei pe care o revendică, relatează AFP....

Vizualizări: 246, Aprecieri: 0, Adăugat: 3 ani în urmă
Asociaţia unor supravieţuitori ai genocidului tutsi din Rwanda regretă faptul că Macron nu a prezentat ”scuze” după ce a recunoscut ”responsabilităţile” Franţei

Asociaţia unor supravieţuitori ai genocidului tutsi din Rwanda regretă faptul că Macron nu a prezentat ”scuze” după ce a recunoscut ”responsabilităţile” Franţei

Externe

Conducătorul uneia dintre cele mai importante asociaţii de susţinere a victimelor genocidului tutsi din 1994 în Rwanda îşi exprimă regretul faţă de faptul că preşedintele francez Emmanuel Macron nu a prezentat ”în mod clar scuze” în discursul său cu privire la rolul Franţei în genocid, relatează AFP....

Vizualizări: 337, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă
UE cere Chinei s-o elibereze ”imediat” pe ”jurnalista cetăţeană” Zhang Zhan

UE cere Chinei s-o elibereze ”imediat” pe ”jurnalista cetăţeană” Zhang Zhan

Externe

Uniunea Europeană cere marţi Chinei ”eliberarea imediată” a ”jurnalistei cetăţene” Zhang Zhan, condamnată luni la patru ani de închisoare, în contextul în care Bruxellesul şi Beijingul sunt pe cale să încheie un important acord cu privire a investiţii, relatează AFP....

Vizualizări: 334, Aprecieri: 0, Adăugat: 4 ani în urmă